Mama Ștefaniei, una dintre cele patru victime ale tragediei din Argeș, este îngenuncheată de durere și a cedat. Familiile îndurerate ale celor patru tineri care au murit se pregătesc să îi conducă pe ultimul drum. Mai mult, în urmă cu doar trei săptămâni, Ștefania fusese implicată într-un alt accident rutier, din care scăpase nevătămată.
Durere uriașă în urma celor patru tineri care și-au pierdut viața în tragedia din Munții Iezer. Erau cinci persoane în mașină, însă doar unul dintre ei a supraviețuit și se află acum pe patul de spital. Acum, familiile celor patru morți sunt în stare de șoc și se pregătesc să îi conducă pe ultimul drum, potrivit Wowbiz.
Mama uneia dintre cele patru victime ale tragediei din Argeș a cedat
Printre victime s-au numărat Ștefania Boteanu și Ștefan Berevoianu, doi tineri logodiți care urmau să-și unească destinele prin căsătorie. Aceștia, alături de prieteni apropiați, se aflau într-un autoturism de teren care s-a răsturnat peste 200 de metri într-o prăpastie din zona montană a Făgărașului.
Cei doi erau împreună de mai bine de șapte ani, iar apropiații lor spun că aveau o relație frumoasă, plină de planuri și multe vise pentru viitor. Cei doi erau logodiți și urmau să se căsătorească în curând.
Ștefania și logodnicul ei, Ștefan, au murit împreună și nu au mai apucat să își jure iubire eternă în biserică. Acum, Violeta Boteanu, mama fetei, este dărâmată de durere, iar la scurt timp după tragedie a făcut un gest sfâșietor. Pe pagina sa de Facebook, femeia îndoliată a publicat o fotografie cu doliu, în memoria fiicei sale.
Mai mult, în urmă cu doar trei săptămâni, Ștefania a fost implicată într-un alt accident rutier, dar atunci a scăpat nevătămată.
Val de reacții după tragedia care a făcut patru victime
Postarea făcută de mama Ștefaniei pe Facebook a stârnit un val de comentarii. Toți oamenii care o cunoșteau pe tânără și-au arătat sprijinul față de familia sa și și-au prezentat condoleanțele, dar și regretele față de incidentul teribil care a avut loc în weekend.
„Sincere condoleanțe! Dumnezeu să vă dea putere să puteți să treceți peste această imensă durere. Vio, draga mea… / Condoleanțe! Dumnezeu să îi odihnească în pace! Și vouă, putere să treceți peste această grea încercare! / Condoleanțe! Violeta, ce nenorocire a căzut peste voi! Bunul Dumnezeu să vă întărească să treceți peste această mare pierdere! Dumnezeu să aibă grija de sufletul ei bun! Odihnește-te în liniște, Ștefania! / Condoleanțe!!! Cuvintele sunt de prisos în momentele acestea, fii puternica pentru îngerul tău”, sunt doar câteva dintre mesajele îndurerate pe care le-a primit mama Ștefaniei.