Prima pagină » Culinar » Mămăliga constipă? Iată ce se întâmplă în corpul tău atunci când o mănânci, explicat de către Dr. Oana Cuzino

Mămăliga constipă? Iată ce se întâmplă în corpul tău atunci când o mănânci, explicat de către Dr. Oana Cuzino

10 ian. 2026, 16:00,
Redacția BZI în Culinar

Pentru că apare tot mai des întrebarea „mămăliga constipă?”, Dr. Oana Cuzino menționează beneficiile pe care le are pentru sănătate și de ce depinde dacă constipă sau nu.

Mămăliga se consumă încă din anii 1700 și are numeroase beneficii pe care trebuie să le cunoști, astfel încât să o poți integra în alimentație și să te bucuri de efectele pozitive pe care le are.

Iată dacă mămăliga constipă sau nu

Mămăliga este un preparat din mălai, obținut din porumb, un aliment natural fără gluten, bogat în carbohidrați complecși. Totuși, conținutul de fibre al mălaiului este relativ scăzut, mai ales dacă este vorba despre mălai alb, foarte rafinat.

Consumată în cantități mari și fără alte alimente bogate în fibre, mămăliga poate încetini tranzitul intestinal. Acest lucru se întâmplă, întrucât fibrele alimentare sunt esențiale pentru stimularea mișcărilor intestinale, iar lipsa lor favorizează scaunele tari și rare. În acest context, da, se poate spune că mămăliga constipă, mai ales atunci când este consumată frecvent, simplă, alături de brânzeturi grase sau carne, fără legume sau salate.

De asemenea, mămăliga absoarbe lichide în timpul digestiei, iar dacă organismul nu primește suficientă apă, acest proces poate duce la uscarea conținutului intestinal. Persoanele ce beau puține lichide și consumă des mămăligă pot observa mai ușor apariția constipației.

În același timp, o mămăligă foarte vârtoasă, densă, este mai greu de digerat decât una moale, fiartă corect. În cazul copiilor mici sau al persoanelor în vârstă, mămăliga tare poate accentua disconfortul digestiv.

Totuși, este important de menționat că nu mămăliga în sine este problema, ci contextul alimentar în care este consumată. Află și dacă este normală constipația la bebelușii de 1 lună.

Iată ce beneficii are consumul său

Printre beneficiile sale se numără faptul că ajută digestia, reglează nivelul de zahăr din sânge, este benefică pentru sistemul imunitar, nu conține gluten, este bogată în carbohidrați complecși, conține antioxidanți, îmbunătățește sănătatea inimii, este mai săracă în calorii decât pâinea și are un indice glicemic moderat, conform Dr. Oana Cuzino.

Deși există situații în care mămăliga constipă, aceasta poate fi integrată într-o alimentație echilibrată fără efecte negative asupra digestiei. Aceasta trebuie consumată alături de legume bogate în fibre, precum varza, fasolea verde, spanacul sau salatele crude, pentru a schimba complet impactul asupra tranzitului intestinal.

Mălaiul integral sau cel mai puțin rafinat conține mai multe fibre și micronutrienți, fiind mai prietenos cu digestia. În acest caz, mămăliga poate contribui chiar la reglarea tranzitului intestinal, mai ales dacă este consumată ca parte a unei mese echilibrate.

Mămăliga moale, fiartă bine, este mai ușor de digerat și recomandată persoanelor cu stomac sensibil. Asocierea cu alimente ce conțin grăsimi sănătoase, cum ar fi uleiul de măsline sau iaurtul, poate ajuta digestia, însă excesul de brânzeturi foarte sărate sau grase poate anula acest beneficiu.

Dacă te confrunți deja cu constipația, mămăliga nu ar trebui eliminată complet, ci consumată rar și aplicând sfaturile oferite. Este esențial ca mesele să includă fructe, legume, semințe și suficiente lichide pe parcursul zilei. Află și ce alimente nu balonează și nu constipă.

În cazul în care te întrebai dacă mămăliga constipă, trebuie să știi faptul că ea poate contribui la constipație dacă este consumată în exces, fără fibre și fără o hidratare adecvată, dar poate și și parte dintr-o dietă sănătoasă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTOVIDEO Horror! O mașină a sărit în gol 20 de metri de pe Pasarela Bucium, după ce s-a izbit de un TIR. Șoferița a murit: „I se vedeau creierii” – UPDATE
Un accident rutier grav a avut loc în municipiul Iași, unde un autoturism a căzut de pe Pasarela Bucium în urma impactului cu un TIR. Mai multe echipaje de intervenție au fost trimise de urgență la fața locului pentru salvarea victimelor și acordarea primului ajutor. UPDATE 2: Din nefericire, șoferița a murit. Trupul neînsuflețit a […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 aprilie 2026
25 aprilie 2026