Titlurile zilei

Manevre cu fonduri europene, făcute de un consilier local din Iași? A scos la vânzare tot, apoi s-a lăudat cu un BMW seria 7 pe TikTok – FOTO/VIDEO

Publicat: 08 feb. 2024
_____ Vizualizări 8 Comentarii
Manevre cu fonduri europene făcute de un consilier local din Iași A scos la vânzare tot apoi s-a lăudat cu un BMW seria 7 pe TikTok - FOTOVIDEO
Un consilier local din Iași trebuie să returneze banii europeni primiți de la AFIR

Un consilier local din Iași trebuie să returneze fondurile europene primite de la AFIR. Localnicii spun că bărbatul ar fi folosit banii primiți de la Uniunea Europeană pentru a-și cumpăra un autoturism BMW seria 7 cu care se laudă pe TikTok. Consilierul susține că este executat politic pentru că vrea să candideze la primărie

Gabriel Gârbea, consilier local din partea AUR, în comuna Todirești, Iași, este bun de plată! Bărbatul a accesat fonduri europene, în valoare de 50.000 de euro, pentru înființarea unei fabrici de peleți în anul 2018. Investiția trebuia finalizată până în 2022. Gabriel Gârbea este administratorul SC Luci Bryan SRL, firma prin intermediul căreia a accesat fondurile europene.

„Luci Bryan SRL, în calitate de beneficiar al FEADR (n.r. – Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală) prin Asociația Grupul de Acțiune Locală Siret – Moldova, a implementat, în perioada 21 septembrie 2018 – 28 decembrie 2022, proiectul «Dezvoltarea Firmei SC Luci Bryan SRL» în sectorul non-agricol prin achiziționarea de echipamente necesare fabricării de peleți în sat Todirești, comuna Todirești, județul Iași”, susțin reprezentanții AFIR.

Un consilier local din Iași trebuie să returneze 50.000 de euro, fonduri europene

Specialiștii Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale au verificat proiectul și au constatat că beneficiarul nu a respectat implementarea acestuia și nu a avut producția de peleți prevăzută în planul de afaceri.

„Ca urmare a verificărilor efectuate de CRFIR 1 N-E IAȘI (n.r. – Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Nord-Est, care include și județul Iași, subordonată AFIR) în decursul anului 2023, privind menținerea criteriilor de eligibilitate și selecție în perioada de monitorizare a proiectului, s-au constatat deficiențe cu implicații financiare care au condus la concluzia că investiția nu este funcțională conform condițiilor în care s-a acordat finanțarea. În această situație s-au demarat încă de anul trecut demersurile privind recuperarea sprijinului nerambursabil acordat prin Contractul de Finanțare și rezilierea acestuia”, se arată în răspunsul primit de la CRFIR Nord-Est.

Gabriel Gârbea: „Lumea e invidioasă pe succesul altora”

Gabriel Gârbea a achiziționat utilajele necesare demarării afacerii cu banii europeni și ar fi trebuit să se apuce de fabricat peleți. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar la scurt timp a postat anunțuri de vânzare a acestor utilaje.

În luna decembrie 2018, pe site-ul Olx, a fost publicat un anunț de vânzare a unui utilaj, linie completă pentru producția peleților din rumeguș. În anunțul respectiv se specifică numele soției, Mihaela, și numărul de telefon al beneficiarului. Deși bărbatul neagă că ar fi făcut asta, Gabriel Gârbea a contactat reporterii BZI de pe numărul de telefon postat.

 „Totul a fost în regulă când au venit la primele controale cei de la AFIR. Eu nu eram consilier local când am făcut proiectul. După ce am deschis magazinul din comună, m-au controlat de la toate instituțiile, puse de primarul și viceprimarul comunei. Am depus plângere la DNA, pentru abuz în serviciu în luna ianuarie, anul acesta. Mi-am luat avocat, nu mă las! Eu sunt o nucă tare! Deci, când am deschis magazinul, au început reclamațiile și controalele. Lumea e invidioasă pe succesul altora!

Eu nu am stat pe banii europeni, pentru că aveam bani, am muncit, în Italia, 17 ani, eu și soția într-o fabrică de lemne și am venit acasă cu 60.000 de euro. Cei de la AFIR mi-au zis, când au venit la ultimul control, că sunt executat politic. Nu știu despre ce anunț vorbiți, nu am postat nimic (n.r. – referitor la anunțul de vânzare a utilajelor)”, spune Gabriel Gârbea, consilier local în comuna Todirești. Tinerii din Iași au accesat 7 milioane de euro, fonduri europene.

Localnicii spun că mașina a fost achiziționată de consilier cu banii europeni

În comuna Todirești se vorbește despre consilierul local care și-ar fi cumpărat un BMW cu banii europeni, cu care se laudă pe TikTok.

„A postat un filmuleț cu mașina. El se laudă prin comuna că are BMW și l-a luat cu banii de pe proiect. E un om care e pus pe scandal, e foarte lăudăros. Oamenii de aici îl evită. A avut și probleme în Italia, trebuia să facă închisoare”, susține un localnic din comuna Todirești.

Gabriel Gârbea susține că primarul și viceprimarul vor să îl convingă să nu mai candideze la primărie și de aceea au pornit un război împotriva lui.

„Sunt executat politic! Primarul vrea să mă denigreze! Eu am deschis afaceri în comună, care merg bine, deci am avut banii mei, și acum sunt la fel, nu am nevoie de banii de pe proiect. M-am băgat în politică pentru că am vrut să schimb ceva, am văzut că angajații primăriei te tratează josnic. Am priză la public, ajut oamenii și sunt sigur că nimeni din comună nu a zis că mi-am luat BMW din banii de pe proiect. Eu am luat mașina în leasing! Plătesc 2.230 de lei pe lună pe mașină. O să vedeți la alegeri câți oameni mă iubesc! Acum 4 ani, când am ieșit consilier local, au făcut contestație și am câștigat. În Italia, am avut niște probleme, dar s-au rezolvat (n.r. – referitor la ilegalitățile făcute în Italia, în urma cărora trebuia să facă închisoare)”, mai spune Gabriel Gârbea.

Tinerii din Iași mai pot depune cereri la AFIR, pentru accesarea fondurilor europene. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în cazul consilierului local din Iași, acuzat că a deturnat fonduri europene.

Comentarii
  • Mai mucea, da’ stii tu sa conduci bemveu? Tu te urci in bemveu prin portbagaj mai distrusule. Cata scoala ai facut, cate clase ai mai cap de musca….. iti spun eu, ai 4 clase, cu 2 mai multe fata de tren. Mars la cotet

  • Cam puturoși, au muncit împreună 17 ani în străinătate și au venit cu doar 60.000 euro. Despre combinațiile din Italia nu zice?

  • Caz tipic de imigrant venit „acasă” cu figuri și beșini în cap. Știți ceva ? Are toate șansele să fie ales, că mai tot satul acolo sunt la fel cu el.

  • Numai DNA poate face lumina in cazuri de genul acesta, daca exista plangere sau se autosesizeaza.
    Pana nu faci foc, nu iese fum.
    Asta cu invidia unora, sau cu motivele politice, etc este un cliseu si nu mai tine de mult timp, sunt rasuflate deja.
    Ai pus mana suporti consecintele, simplu.

  • dar imi place si chiar as vrea sa se baseasca in mu.ia mea de idiot😍
    care e poponar pe aici, sa ma caut…cu sarpele in gaoz..hihi

  • Suntem in 2024 si țărani din Iași/România in general încă se lauda cu mașini pe TikTok, Facebook etc…așa ceva. Reveniți cu picioarele pe pământ. Sunteți niște frustrați săraci care au văzut pentru prima data in viata o jucărie. Va înjosiți singuri si impresionanți copii…
    Pai daca după mentalitatea unora ei se cred smecheri si puternici financiar cu un BMW de cateva zeci de mii de euro….cum mai este ala cu Rolls-Royce sau Bugatti?
    🤣🤣🤣 Sau cum scriu țăranii de prin Iași: -„Ros rois – Am vazut un ros rois” Uau
    Înainte sa va mai postați ‘bolidul’, gândiți-vă de 2 ori.

Adauga un comentariu