Actualitate

Marcel Ciolacu, despre moțiunea de cenzură votată astăzi: „Am demonstrat încă o dată capacitatea PSD”

Publicat: 05 oct. 2021
Marcel Ciolacu, la un eveniment
Marcel Ciolacu a fost ales președintele Camerei Deputaților cu 207 voturi „pentru”

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a vorbit despre succesul obținut astăzi în Parlament cu moţiunea prin care Guvernul Cîţu a căzut cu 281 de voturi. Acesta a prezentat 10 măsuri urgente pentru guvernul instalat după moţiune.

Marcel Ciolacu s-a declarat mulţumit de rezultatul moţiunii de cenzură de astăzi care a trecut cu un rezultat istoric de 281 de voturi. Liderul social democrat a prezentat 10 măsuri urgente pentru guvernul instalat după moțiune.

„Am demonstrat încă o dată capacitatea PSD de a veni cu o moțiune de a răsturna Guvernul Cîţu. Această victorie este importantă pentru români. Nu puteam merge mai departe cu acest guvern cinic, care nu a avut capacitatea să gestioneze cele mai mari crize ale României, după al doilea Război Mondial, multe dintre ele provocate de ei.

L-am văzut şi pe preşedintele Klaus Iohannis. Dintr-o dată a aflat că sunt patru crize în România. Ce mă bucur că am venit cu un text al PSD, unde am arătat exact pe toţi cei care au făcut parte din această alianță, inclusiv cei de la USR PLUS, că şi-au votat să cadă propriul guvern din care au făcut parte”, a spus Marcel Ciolacu.

Întrebat ce opțiuni are PSD, Marcel Ciolacu a subliniat că există două variante, cea mai plauzibilă fiind alegerile anticipate pentru că nu se mai poate crea o majoritate funcțională şi eficientă politic.

„Opțiunea noastră este foarte clară: ori refac alianța perdanților, care nu va dura, pentru că se vor certa din nou peste 2- 3 luni ori alegeri anticipate. Nu există altă soluție. Nu negociem cu PNL.(…) Nu mai putem crea o majoritate funcțională politic şi eficientă în România. Această alianță a distrus credibilitatea statului român. (…)Suntem în pragul unei pandemii. Facem o înțelegere politică creionând o majoritate parlamentară care îşi dorește să meargă la anticipate. Respectăm Constituția.

Preşedintele ia act de această majoritate. Punem un guvern de specialişti până cel târziu în luna martie, dacă vom găsi să creăm această majoritare vom crea şi un calendar flexibil. Vorbim de oameni profesioniști şi de un program pe termen scurt pană facem alegeri anticipate. Vreau să existe principiu şi pe urmă venim fiecare cu specialiștii noștri. Diferența dintre PSD şi ei este că ei doar invocă fără știm cum îi chemă. O să venim cu specialişti pe fiecare domenii si vom alege pe cei mai buni pentru această perioadă critică a româniei. Stam pe o bombă socială. Nu realizează, pică tot capitalul Romanesc. Este o abrambureală. Soluțiile sunt în interiorul României”, a spus Marcel Ciolacu

10 măsuri urgente pentru guvernul instalat după moțiune

1. Plafonarea preţurilor la energie

2. Compensarea facturilor plătite de consumatorii casnici şi IMM-uri

3. Subvenționarea gigacaloriei

4. Aplicarea legii consumatorului vulnerabil

5. Creşterea alocaţiilor pentru copii

6. Creşterea salariului minim

7. Creşterea pensiilor

8. Gestionarea pandemiei vaccinare+testare

9. Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă

10. Alocarea fondurilor la nivel local





Comentarii
Adauga un comentariu