Actualitate

Marcel Ciolacu, în cadrul unei conferințe de presă: „PSD e inițiatorul moțiunii și categoric va veni și cu un nume de prim-ministru. Avem chiar o decizie în ceea ce privește un nume de prim-ministru.”

Publicat: 17 aug. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Marcel Ciolacu în cadrul unei conferințe de presă PSD e inițiatorul moțiunii și categoric va veni și cu un nume de prim-ministru. Avem chiar o decizie în ceea ce privește un nume de prim-ministru.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu

Duminică, într-o conferință de presă, Marcel Ciolacu, președinte interimar al PSD, a transmis că partidul a ales deja viitorul premier al PSD, dar este ținut secret. În cadrul acestei conferințe, Gabriela Firea a vorbit despre un guvern PSD, după moțiunea de cenzură, și a spus că Ciolacu i-a promis că va numi „un om capabil” la ministerul Transporturilor.

„Mâine, PSD va depune moţiunea de cenzură la Parlament şi în cursul săptămânii vitoare va avea loc şi citirea moţiunii urmând să programăm votul”, a comunicat Ciolacu.

Marcel Ciolacu, în cadrul unei conferințe de presă: „PSD e inițiatorul moțiunii și categoric va veni și cu un nume de prim-ministru. Avem chiar o decizie în ceea ce privește un nume de prim-ministru.”

Marcel Ciolacu a amintit că PSD deține voturi suficiente pentru demiterea Guvernului. De asemenea, acesta a răspuns întrebării  ”care este planul după terminarea moțiunii de cenzură?”

„PSD e inițiatorul moțiunii și categoric va veni și cu un nume de prim-ministru. Avem chiar o decizie în ceea ce privește un nume de prim-ministru.”, a spus Ciolacu, care a refuzat să spună despre cine este vorba.

De asemenea, Ciolacu a subliniat că este în atribuțiile președintelui să desemneze premierul.

„Atribuția constituțională, după ce moțiunea va trece, e a președintelui României. Președintele desemnează o persoană pentru a face viitorul Guvern. Să treacă moțiunea și vom vedea”, a declarat președintele interimar al PSD.

În aceeși conferință de presă, Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a transmis, împreună cu Marcel Ciolacu, că președintele PSD ar fi promis că va pune la Ministerul Transporturilor un om capabil, care să se ocupe și de problemele bucureștenilor.

„Ne-ați promis că din respect pentru bucureșteni veți numi în fruntea ministerului Transporturilor un om capabil să ducă la bun sfârșit aceste proiecte”, a declarat Gabriela Firea.

Partidul Social Democrat a comunicat că încă nu au fixat momentul în care va fi dezbătută și votată de Parlament moțiunea de cenzură. Există posibilitatea ca acest lucru să se întâmple joi, doar că votul se va realiza la finalul lunii august sau la început de septembrie.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, aflat la biserică: „Luni depunem moțiunea. Îi recomand premierului să meargă și el la biserică”

Liderul Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a transmis un mesaj dur, duminică, 16 august 2020. Președintele interimar social-democrat, aflat la biserică, i-a recomandat premierul Ludovic Orban să meargă și el să vadă ce se întâmplă. Acesta a mai declarat că luni, 17 august 2020, va depune moțiunea de cenzură împotriva Executivului Orban.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, prezent la biserică din Buzău. Mesaj transmis premierului Ludovic Orban

Prezent în municipiul Buzău, la sfinţirea Catedralei Sfântul Sava, liderul social-democrat a declarat că luni, 17 august 2020, va fi depusă moţiunea de cenzură împotriva actualului Guvern.

”Mâine dimineaţă o depun. Şanse sunt destul de bune, e un act patriotic să voteze această moţiune în acest moment, la câte tâmpenii fac…dar suntem la biserică”, a declarat Ciolacu jurnaliştilor, la finalul evenimentului.

În altă ordine de idei, în discursul ţinut în faţa persoanelor prezente, Marcel Ciolacu a ținut să menționeze faptul că recunoaşte că nu întotdeauna clasa politică se ridică la nivelul aşteptărilor populaţiei, având şi un mesaj pentru premier:

” Câteodată, clasa politică nu se ridică la aşteptările populaţiei. Nici eu n-am reuşit să-l conving pe premier la o mai bună colaborare instituţională între Guvern şi Parlament. Dar o să-i fac azi o recomandare: ce am trăit eu azi, aici, atâta emoţie şi atât calm…să meargă şi dânsul la biserică, să ţină mai des legătura cu autorităţile locale şi astfel cu toţii vor afla adevărata agendă a românilor”.

Adauga un comentariu