Marea comedie de la CCR

Sub o formidabilă presiune, atât mediatică, cât și politică, Curtea Constituțională a României a furnizat o surpriză de proporții când, la a șasea dezbatere pe aceeași temă, a validat legea trecută prin asumare de răspundere privindu-i pe magistrați. Și cei mai mulți dintre cei care au formulat comentarii s-au grăbit să taxeze această decizie drept una istorică, care ar putea să conducă la instaurarea echității în domeniul veniturilor și ieșirii la pensie. Dar, la o analiză mai atentă, se dovedește că lucrurile nu stau nicidecum așa.

La Curtea Constituțională s-a jucat o farsă care a avut drept obiectiv să pună capăt presiunii populației, revoltată pe drept cuvânt de faptul că procurorii și judecătorii din România au cele mai mari salarii și cele mai mari pensii din România, pentru care, conform legii, prestează cei mai puțini ani de muncă. Această presiune s-a exercitat constant asupra clasei politice, cu o mare amplitudine în ultimii ani, în care România se confruntă cu uriașa dificultate financiară pentru care, până una alta, sunt obligate să deconteze păturile cele mai sărace și cele mai defavorizate. De voie, de nevoie, partidele aflate la putere și-au exercitat, la rândul lor, presiunea asupra premierului Ilie Bolojan, astfel încât acesta, de două ori, a elaborat o lege prin asumarea răspunderii în acest domeniu exploziv. Iar acum, după ce CCR a validat această lege, prima reacție a fost că toată lumea a răsuflat ușurată.

CCR reușește să scape de presiunea opiniei publice și a clasei politice, de toate acuzațiile care i s-au adus legate de protecția pe care le-a acordat-o până în prezent magistraților și de încrâncenarea cu care le-a apărat privilegiile. Guvernul Bolojan nu mai trebuie să demisioneze, așa cum s-a angajat în eventualitatea în care și această ultimă tentativă a sa ar fi fost respinsă. Partidele politice din arcul guvernamental au salutat decizia CCR ca pe un rezultat pozitiv al eforturilor pe care le-au făcut în această direcție, iar simplii muritori, printre care mă număr, s-au grăbit ca, la rândul lor, să salute decizia CCR. Numai că lucrurile nu stau deloc așa.

Primul lucru pe care sunt obligat să îl menționez, încercând să fiu cât se poate de obiectiv, este că privilegiile procurorilor și judecătorilor, e adevărat, printre cele mai semnificative din Europa, au fost rezultatul unor acte legislative succesive generate cât se poate de democratic prin Parlamentul României. Drepte sau nedrepte, să-mi fie scuzată repetiția, privilegiile procurorilor și judecătorilor au devenit astfel drepturi contractuale câștigate. Și care, odată câștigate, nu mai pot fi anulate retroactiv, ci doar pentru viitor, în cazul celor care urmează să intre în sistem.

Un al doilea element important de care, din nou, trebuie să ținem cont este că fix reglementările juridice care au stabilit privilegiile procurorilor și judecătorilor sunt copiate la indigo și în cazul membrilor Curții Constituționale a României. Cum „corb la corb nu scoate ochii”, era greu de presupus că membrii CCR s-ar fi putut pronunța pentru anularea privilegiilor procurorilor și judecătorilor, anulare care, prin ricoșeu, ar fi putut genera și anularea propriilor privilegii. Și acest lucru nu s-a întâmplat.

Care este explicația? Pe ce se bazează afirmația mea că nu am asistat decât la o simplă scamatorie, voi explica în analiza pe care o public duminică.