Marea dilemă numită Iran

Iranul nu este un stat peste care cineva poate să tragă pur și simplu cortina și să-l închidă. Sau să îi schimbe peste noapte conducerea. Este o entitate mult mai complicată decât le apare lor, celor care, de la mare distanță, accesează informații despre această țară cu una dintre cele mai vechi istorii de pe pământ. Pentru că am avut șansa de a mă deplasa în Iran în diverse calități, ultima dată la cel mai înalt nivel, îmi voi permite să informez pe această cale opinia publică asupra surprizelor la care se poate aștepta lumea în cazul preconizatului război cu Iranul.

Că civilizația iraniană este una dintre cele mai vechi civilizații nu mai este cazul să amintim. Este un fapt consemnat, recunoscut în plan istoric. Dar cum este Iranul azi? După ce șahinșahul Reza Pahlavi a fost alungat, este o realitate mai puțin cunoscută de opinia publică. Alungarea acestuia și refugierea sa în Statele Unite s-au produs ca o consecință a faptului că una dintre marile tradiții spirituale ale acestui popor a fost violată de șahinșah, acesta dorind ca, peste noapte, să modernizeze acest stat, sub aspect nu numai religios, ci și anulând dintr-un condei toate tradițiile care stăteau la temelia familiei iraniene. Cumva, după modelul împărătesei Ecaterina a II-a a Rusiei, dar fără a se limita la aspectul fizic și la aparențele comportamentale. Reza Pahlavi a încercat această revoluție în comportamentul tradițional al unuia dintre cele mai vechi popoare ale omenirii, probabil din motive culturale. Atâta doar că mișcarea pe care a inițiat-o, cu autoritatea unui autocrat, a pus în mișcare plăci tectonice pe care nici el, nici protectorii lui din Statele Unite — cărora, cu generozitate, le-a cedat exploatarea uriașelor zăcăminte de petrol — nu le mai puteau controla. Modernismul, impus cu forța și suspectat de partizanat politic și de trădare națională, a cedat în fața tradițiilor. Pe acest fond, a izbucnit revoluția islamică, care a adus la putere, inițial cu un sprijin cvasi-unanim al populației și în special al tinerilor, un alt regim, o alternativă și mai extremistă, sub masca unei orânduiri profund religioase. Așa s-a născut, după izgonirea șahinșahului și exilarea acestuia în Statele Unite, regimul de la Teheran, profund extremist, așa cum îl taxează întreaga lume occidentală. Dar ce este cu adevărat Iranul profund, inclusiv sub aspectele sale sociale, religioase, educaționale, legislative și culturale, prea puțini oameni au fost interesați să afle. Și de aici, consecințele. Surprize de mari proporții care se țin lanț.

În câteva zile, este aproape iminentă declanșarea unui război americano-israelian împotriva statului iranian. Pentru publicul larg de la nivel mondial, pretextul este represiunea sângeroasă, cât se poate de reală, a regimului patronat de ayatollah și de Garda Revoluționară, care a făcut mii de victime printre demonstranți. Următorul strat al pretextului invocat este faptul că Iranul se afirmă, în ultimele decenii, din ce în ce mai evident ca o putere diplomatică regională, cu vocație globală, care este vădit contrară atât ideologic, cât și din perspectivă geopolitică intereselor Statelor Unite și existenței statului Israel. Constituția Iranului este singura constituție din lume în care se prevede în mod expres că unul dintre obiectivele principale ale politicii de stat este distrugerea unui alt stat, respectiv a statului Israel. Aceasta este o realitate suficient de semnificativă și de consistentă pentru a justifica războiul care este pe cale să fie declanșat în aceste zile. O altă realitate generatoare a conflictului este decizia luată de mai multă vreme de autoritățile de la Teheran de a transforma statul într-o putere nucleară. Care, astfel, ar putea acționa în forță la nivel global. Rezultatele preconizate de autoritățile de la Teheran au pus în alertă nu numai Israelul și Statele Unite, ci și Uniunea Europeană și, sub presiunea acestora și sub amenințarea unor sancțiuni economice fără precedent la acea dată, s-a ajuns la negocierile care au avut loc în deceniile precedente, soldate cu un acord prin care statul iranian s-a angajat să se rezume exclusiv la producerea uraniului îmbogățit, exclusiv în scopuri pașnice. Respectiv pentru producția de energie. Respectarea acestui acord era monitorizată de organizațiile internaționale și garantată printr-un întreg mecanism de sancțiuni economice care fusese instituit. Până când, în primul său mandat, președintele Statelor Unite de atunci, Donald Trump, a rupt înțelegerea. Este momentul începând de la care ceasul istoriei a început să ticăie dezordonat și lucrurile să scape de sub control.

Iranul real este, în mare măsură, altceva decât își imaginează cetățenii din restul planetei, cărora li se prezintă cu obstinație un regim opresiv care îndreaptă statul către un eșec iminent. Iranul pe care nu îl înțelegem este, așa cum e el, bine așezat pe tradiții seculare, având la temelie reguli religioase și juridice pe care așa-zisa lume civilizată nu le înțelege, dar care, oricât de mult nu ne place să spunem, sunt asumate de cei mai mulți dintre iranieni. Între care și un drept al familiei și un regim al proprietății coerente, dar total diferite și contrare regulilor instituite de lumea occidentală.

Din perspectiva Statelor Unite, unul dintre motivele profunde ale atitudinii față de autoritățile de la Teheran ține de interesul economic, împletit cu orgoliul specific „excepționalismului american”. De modul în care a fost alungat de la Teheran și exilat în Statele Unite împăratul Pahlavi, la pachet cu întreaga sa dinastie, după ce acesta a eșuat în modernizarea de tip occidental a statului și a fost dezavuat pentru faptul că a pus cea mai importantă resursă, respectiv petrolul, la discreția companiilor americane. Este o cauză a acestui conflict, care degenerează în război, despre care, din păcate, nu se prea vorbește.

Ceea ce ar putea să se întâmple nu este deloc atât de simplu cum pare. În câteva cuvinte, astăzi și mâine îmi voi permite să explic afirmația de mai sus și să răspund la câteva întrebări, cum ar fi de ce Iranul în niciun chip nu va putea fi cucerit terestru. De ce nu poate fi cucerit cultural. De ce programul său atomic nu poate fi sistat. De ce, în ciuda unuia dintre cele mai draconice regimuri de sancțiuni, economia Iranului nu a putut fi avariată în mod semnificativ. De ce, în ciuda opoziției reale existente în interiorul acestui stat, ordinea instituită după alungarea șahinșahului nu va putea fi răsturnată peste noapte. Și, până la urmă, de ce, în mod justificat, a ezitat zile și luni în șir Donald Trump să dea ordinul final de declanșare al unui război împotriva Iranului, existențial pentru statul Israel.