Prima pagină » Local » Marian-Cristian Lungu suferă de o boală cruntă! Băiatul are nevoie de sprijin financiar pentru a trece peste această grea încercare: „Vreau din nou o viață normală!”

Marian-Cristian Lungu suferă de o boală cruntă! Băiatul are nevoie de sprijin financiar pentru a trece peste această grea încercare: „Vreau din nou o viață normală!”

29 nov. 2022, 02:00,
în Local

Marian-Cristian Lungu, în vârstă de 16 ani, din satul Mironeasa, comuna Mironeasa, suferă de circa un an zile de o boală extrem de rară. În luna ianuarie 2022, băiatul a fost diagnosticat cu leucemie acută limfoblastică, iar de atunci viața lui s-a transformat într-o luptă pentru supraviețuire. Acesta are nevoie urgent de transplant de măduvă, dar familia nu-și poate permite costul unei asemenea operații, motiv pentru care băiatul apelează la ajutorul ieșenilor

Leucemia acută limfoblastică, cunoscută și ca leucemie acută limfocitică, este un tip de neoplasm al celulelor albe sanguine. Celulele leucemice invadează torentul sanguin, dar pot acapara întreg organismul – nodulii limfatici, splina sau sistemul nervos central. Boala avansează rapid, în doar câteva luni putând cauza decesul pacientului.

o imagine cu Spitalul de Copii Sf. Maria

Băiatul  a fost diagnosticat în luna ianuarie 2022 cu leucemie acută limfoblastică, iar de atunci viața sa s-a transformat într-o luptă pentru supraviețuire

Viața lui Marian a devenit o adevărată luptă pentru supraviețuire!

o imagine cu IRO Iasi

Acesta are nevoie urgent de transplant de măduvă, dar familia nu-și poate permite costul unei asemenea operații, motiv pentru care băiatul apelează la ajutorul ieșenilor

Marian-Cristian Lungu a fost diagnosticat cu leucemie acută limfoblastică în luna ianuarie a anului 2022. Băiatul s-a prezentat la spital, deoarece se simțea rău și avea de ceva vreme dureri la nivelul membrelor. În urma analizelor, Marian a aflat că măduva sa este afectată în proporție de 78 la sută. Băiatul a urmat un tratament cu citostatice, însă boala a devenit din ce în ce mai agresivă.

„Povestea mea a început în luna ianuarie 2022, moment în care mă simțeam foarte rău și aveam dureri. În urma analizelor am aflat că afectată am 78 la sută din măduvă. Până în luna octombrie am fost internat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii «Sfânta Maria» Iași, unde am făcut chimioterapie pentru a putea ține boala sub control, sperând că o să mă vindec.

Leucemia nu a fost prea prietenoasă cu mine, în luna octombrie am început să mă simt foarte rău și am fost transferat la Institutul Regional de Oncologie Iași. Aici mi-a fost continuat tratamentul cu citostatice, aflând că leucemia mă atacă din ce în ce mai mult”, a precizat Marian-Cristian Lungu.

o imagine cu Marian-Cristian Lungu

Băiatul s-a prezentat la spital, deoarece se simțea rău și avea de ceva vreme dureri la nivelul membrelor

Marian-Cristian Lungu: „Nu vreau să mă dau bătut, vreau să lupt cu această boală și să o înving!”

o imagine cu Marian-Cristian Lungu

Marian-Cristian Lungu are nevoie de transplant de măduvă, însă părinții săi nu-și permit costurile generate de o astfel de operație

Marian-Cristian Lungu are nevoie de transplant de măduvă, însă părinții săi nu-și permit costurile generate de o astfel de operație. Părinții lui Marian au mai trecut printr-o grea încercare și în urmă cu 15 ani, când le-a murit fiica. Chinuiți de faptul că nu-și pot ajuta în niciun fel copilul, aceștia fac apel la ajutorul ieșenilor.

„Provin dintr-o familie foarte simplă, de la țară. Părinții mei au mai trecut prin momente dificile, în urmă cu 15 ani, pierzând-o pe sora mea. Le este foarte greu, iar situația financiară nu le permite să mă ajute să mă fac bine. Pentru a putea supraviețui am nevoie urgent de transplant de măduvă.

Nu vreau să mă dau bătut, vreau să lupt cu această boală și să o înving. Vă rog din suflet să mă ajutați să mă fac bine, vreau din nou o viață normală! Doar cu ajutorul vostru pot spera la o viață normală!”, a adăugat Marian-Cristian Lungu.

În edițiile trecute, reporterii BZI au prezentat și cazul lui Ștefan Cristian Romașcan, ce suferă de leucemie limfoblastică acută, la doar 9 ani.

Persoanele care doresc să-l ajute pe Marian-Cristian Lungu să treacă peste această perioadă grea din viața sa pot dona în contul IBAN RO74INGB0000999913135610.

Beneficiar: Lungu Cristina. Contul este disponibil în LEI și EURO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`