Marius Lulea, președintele fondator AUR, a lansat o reacție extrem de dură la adresa autorităților publice în contextul dezvăluirilor recente privind tratamentul aplicat persoanelor vulnerabile. Acesta susține că dramele sociale din România, precum cea recent descoperită în județul Bihor, sunt rezultatul direct al unui sistem public care refuză să își asume responsabilitatea pentru cetățenii săi cei mai neajutorați.
Liderul politic atrage atenția că lipsa unor alternative medicale și sociale sigure împinge familiile disperate spre soluții de compromis, adesea periculoase pentru viața pacienților.
Criza sistemului de asistență: Familiile sunt lăsate singure în fața bolii
În analiza sa, Marius Lulea, președintele fondator AUR, subliniază că amploarea acestei probleme depășește cu mult cazurile izolate prezentate în presă, fiind vorba despre o deficiență cronică la nivel național. Îngrijirea persoanelor cu dizabilități grave sau afecțiuni psihice necesită resurse pe care cetățenii de rând nu le dețin.
„Situația de la Bihor trebuie privită și din altă perspectivă: există zeci, poate sute de mii de români cu nevoi speciale, oameni care nu sunt capabili să aibă singuri grijă de ei, iar familiile lor nu au întotdeauna puterea, instruirea sau resursele necesare pentru a-i îngriji. Sunt români cu probleme de sănătate fizică sau psihică a căror îngrijire nu poate fi lăsată doar în seama familiei, pentru că au nevoie de supraveghere medicală, sprijin specializat și protecție permanentă”, afirmă Marius Lulea, președintele fondator AUR.
De la lipsa infrastructurii la „azilurile groazei”
Principala acuzație adusă de reprezentantul AUR vizează refuzul sistematic al instituțiilor statului de a investi în modernizarea și construcția de noi centre specializate. În lipsa unor standarde europene de cazare și tratament, locațiile existente devin adevărate capcane pentru beneficiari.
Marius Lulea, președintele fondator AUR, explică mecanismul prin care s-a ajuns la această criză profundă:
„Au dreptate cei care spun că astfel de drame apar și pentru că statul a întors spatele celor aflați în suferință. În lipsa unor centre medicale și sociale demne, românii și familiile lor, depășite, fără experiență și adesea în disperare, ajung să aleagă orice soluție le iese în cale. Cu toate acestea, statul refuză să construiască centre pentru îngrijirea lor, iar multe dintre cele existente se află într-o stare de degradare fizică și morală fără precedent. Sunt, prea des, mai degrabă aziluri ale groazei decât instituții de sănătate și protecție.”
Concluzia liderului politic este una sumbră, reflectând neîncrederea profundă a populației în capacitatea administrativă actuală: „Nu putem lăsa astfel de persoane, care au nevoie de îngrijire specială, în grija unor familii depășite medical de o asemenea situație. De aceea, oamenii se simt abandonați, iar familiile lor sunt depășite. Este adevărat: acest stat nenorocit și-a abandonat de mult bătrânii, bolnavii, oamenii cu nevoi speciale și pe cei în suferință”.
Există țară pentru bătrâni?