Prima pagină » Actualitate » Masca de protecţie este obligatorie, în perimetrul şcolilor din Bucureşti. CMBSU a decis
Masca de protecţie este obligatorie, în perimetrul şcolilor din Bucureşti. CMBSU a decis

Masca de protecţie este obligatorie, în perimetrul şcolilor din Bucureşti. CMBSU a decis

08 sept. 2021, 14:42,
Elena Nicoleta BUJOR în Actualitate

Noi veşti pentru români! De luni, 13 septembrie 2021, este reintrodusă obligativitatea purtării măştii de protecţie lângă unităţile de învăţământ din Capitală. Decizia a fost dată de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

Conform prefectului Alin Stoica, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a luat, miercuri, 8 septembrie, o singură măsură suplimentară față de cele deja cunoscute. Concret, cea legată de mască de protecție.

Masca de protecţie, obligatorie în Bucureşti, pe o rază de m de școli

Astfel, masca devine obligatorie pe o rază de 50 de metri în perimetrul școlilor, începând din 13 septembrie.

Măsura este menită să prevină transmiterea virusului în grupurile care se formează lângă școli înainte și după cursuri. În București, incidența a trecut de pragul de 1 la mia de locuitori, iar în Ilfov a ajuns la 1,19, fiind cea mai mare din țară.

„Știm că în momentul în care începe școala fizic se produc aglomerări, atât la venirea cât și la plecarea copiilor de la școală. Părinții își așteaptă copiii, staționează în grupuri care provoacă aglomerări în jurul școlilor. Ca măsură de prevenție și de siguranță sanitară este necesară purtarea măștii de protecție în jurul școlilor pentru a evita transmiterea virusului. Suntem pe o pantă ascendentă, astăzi (n.r. 5 septembrie) am depășit 1 la mie, deci este necesară această măsură”, spunea prefectul Capitalei, Alin Stoica, în urmă cu câteva zile.

Mai mulți agenți de poliție vor patrula în zonă

Potrivit prefectului, măsura va fi dublată de patrularea agenților de poliție în zonă, astfel încât această regulă să fie respectată.

„Ne bazăm și pe conformarea voluntară a oamenilor care trebui să înțeleagă că aceasta este o măsură care protejează sănătatea lor și a copiilor lor. Vedem că această nouă tulpină afectează nu doar persoane în vârstă, cum a fost cazul până acum, ci și persoane tinere și copii”, a explicat Stoica.

Măsuri suplimentare vor fi introduse după depășirea pragului de 2 la mie, 3 la mie și așa mai departe, spune prefectul.

Raed Arafat, despre masca de protecție

Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a declarat că sistemul restricţiilor există şi că nu a fost anulat. De asemenea, masca de protecţie ar putea deveni, din nou, obligatorie în toate spaţiile, dacă se observă o creştere semnificativă a cazurilor de COVID-19.

„Sistemul restricţiilor încă există, este în legislaţie, nu a fost anulat. Noi am spus clar, în momentul în care cresc incidenţele, se vor aplica regulile care sunt acum în hotărârea de guvern pe incidenţe. Sunt măsuri care automat se iau, nici nu trebuie să mai revină la noi, se iau deciziile prin CJSU”, a declarat Raed Arafat, la B1T v, vineri seara.

Interpelat dacă masca va redeveni obligatorie în toate spaţiile, Arafat a precizat că nu este exclus acest lucru, dacă numărul infectărilor crește.

„La acest moment nu s-a discutat, nimeni nu poate să excludă dacă ajungem la rata de infectare foarte mare, acum suntem la doi şi ceva la sută. Dacă vedem că este o creştere semnificativă care arată că există foarte mulţi infectaţi printre noi, este posibil să se ajungă la unele reguli pe partea măştii, unele măcar în spaţiile aglomerate, chiar dacă eşti în spaţul public deschis, să fie purtată masca. Asta nu pot să o exclud, depinde de evoluţie. La acest moment, masca este reglementată foarte clar, în spaţiile închise, şi este recomandată în spaţiile deschise foarte aglomerate. Dar alte măsuri putem lua, dacă vedem că răspândirea e foarte mare”, a subliniat Raed Arafat.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 iulie 2026
07 iulie 2026