Titlurile zilei

Măsură radicală luată de unul dintre cei mai mari angajatori publici din Iași. Directorii companiei au decis ce se va întâmpla cu sute de salariați, aflați în criză

Publicat: 02 apr. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Cel mai mare angajator public din subordinea municipalității ieșene a luat o serie de măsuri fără precedent. Pentru a proteja cei aproape 1.300 de salariați, șefii companiei au decis ca jumătate dintre aceștia să intre în șomaj tehnic. Este vorba despre toți angajații TESA, personalul depoului Dacia, precum și alte sute de salariați ai Companiei de Transport Public Iași. „Cel mai bun sistem de protecție pentru angajați este să îi trimitem în șomaj tehnic, altfel am fi riscat să nu le putem plăti salariile, în felul acesta vor primi 75 la sută din venit cel puțin timp de o lună”, explică directorul CTP Iași, Cristian Stoica.

Șefii Companiei de Transport Public Iași au decis să trimită aproape o jumătate dintre angajați în șomaj tehnic. Măsura luată în cursul zilei de 1 aprilie afectează circa 700 de salariați din cadrul TESA, personalul din cadrul depoului Dacia, dar și mulți alți angajați de la garajul de autobuze Tudor Vladimirescu și depoul Gară. Decizia luată de directorul general al CTP Iași vine tocmai pentru a sprijini salariații companiei din subordinea Consiliului Local Iași în așa fel încât aceștia să poată primi măcar o parte din bani, deși nu au activitate de lucru concretă.

„Începând de astăzi (1 aprilie – n.r.), 677 de oameni din cadrul Companiei de Transport Public intră în șomaj tehnic și vor fi sprijiniți din fondul de stat. Documentele au fost depuse deja la Inspectoratul Teritorial de Muncă în acest sens. Pentru mulți angajați nu mai există deloc activitate pentru că transportul în mare parte este blocat. Avem deja birouri închise complet, este vorba despre tot personalul TESA, cei de la depoul Gară și secția 6 au plecat toți acasă”, a explicat Cristian Stoica, director general al Companiei de Transport Public Iași.

Oamenii vor primi trei sferturi din salariul de bază

Singurii angajați care încă mai păstrează activitatea zilnică sunt mai ales șoferii de autobuz, vatmanii, dirijorii de trafic, dispecerii și o parte din mecanicii de la garaje. O activitate intensă este dusă și de personalul care se ocupă de curățenie. Directorul CTP Iași explică faptul că, din cauza lipsei de încasări, mare parte dintre angajați ar fi riscat să nu-și primească salariile dacă nu ar fi intrat în șomaj tehnic cu ajutor de la stat.

„Ar fi existat probabilitatea ca oamenii să nu primească cel puțin un salariu dacă nu îi trimiteam în șomaj tehnic. Noi nu aveam încasări aproape deloc din moment ce transportul public este paralizat. Am ales să protejăm salariații și în acest fel ei să primească 75 la sută din fondul de stat în timpul șomajului tehnic. Vom vedea după o lună ce alte măsuri se vor lua de la Guvern, însă până în momentul de față șomajul tehnic este cea mai bună măsură de protecție”, a declarat Cristian Stoica, director CTP Iași.

Gest caritabil făcut de șefii CTP Iași

Pentru a veni în sprijinul celor nevoiași, șefii CTP Iași au făcut în așa fel ca o parte din veniturile lor să ajungă sub formă de donație la Fondul de Solidaritate al Consiliului Local Iași. Acest fond se ocupă cu finanțarea unor acte caritabile, inclusiv pentru acțiuni în situații de urgență, așa cum se întâmplă acum cu pandemia de coronavirus.

„Lunar donăm la Fondul de Solidaritate al Municipiului Iași între 25 și 30 la sută din indemnizația noastră netă. Am vorbit cu toți directorii din cadrul CTP și așa am simțit că trebuie să facem, este undeva la 3.000 lei pe lună, nu este o sumă de neglijat. Banii sunt dați la sănătate și în scopuri caritabile”, a mai spus directorul general al Companiei de Transport Public Iași.

Societatea de transport înființată pe scheletul fostei Regii Autonome de Transport Public Iași are în momentul da față 1.308 salariați, fiind cel mai mare angajator din subordinea Primăriei Iași. Cu o cifră de afaceri de 95.798.597 lei conform ultimelor date fiscale, CTP Iași a înregistrat un profit de 2.709.188 lei într-un an.

Adauga un comentariu