Local

Meci fierbinte între procurorii DIICOT și vânzătorii „autorizați” de canabis. Dilema e mare: Cine are dreptate?

Publicat: 29 oct. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Meci fierbinte între procurorii DIICOT și vânzătorii autorizați de canabis. Dilema e mare Cine are dreptate
Procurorii DIICOT în timpul descinderilor efectuate la magazinul în care se vindeau substanțe cu efect psihoactiv

O adevărată dezbatere s-a iscat după descinderile făcute de procurorii DIICOT la un magazin care vindea produse derivate din canabis. În timp ce anchetatorii susțin că produsele scoase la vânzare sunt ilegale, vânzătorii susțin că nu au încălcat nicio lege. Un regulament european le-a dat comercianților curaj să pună la vânzare aceste produse, însă, în România, regulamentul nu se ia în considerare

Doi tineri au ajuns în arest după ce au fost ridicați în urma descinderilor făcute în urmă cu ceva timp la Iași și la Oradea. Ei susțin că produsele pe care le-au pus în vânzare sunt legale. Totuși, sunt câteva lucruri care nu se prea potrivesc. Judecătorii ieșenii au reținut faptul că Octav Filip și Sebastian David au recunoscut că au deținut în vederea vânzării, respectiv achiziționarea și comercializarea produselor care conțin THC, printre care și inflorescențe vegetale, către diferite persoane. Totodată, cei doi au afirmat că pot comercializa produse care conțin THC cu o concentrație mai mică de 0,2 la sută, respectiv că pot vinde inflorescențe, dacă valoarea de THC este mai mică de 0,2 la sută. Totuși, deși ei se bazau pe regulamentul european mai sus menționat, anchetatorii au descoperit că o parte dintre substanțele vândute aveau un conținut de THC mai mare de 0,2 la sută.

Valorile impuneau obligația ca astfel de produse să nu fie introduse pe piață

Magistrații au precizat că, „din probele administrate în cauză (cu referire la o parte din buletinele toxicologice / testele-report depuse la dosar, invocate ca fiind anexate la produsele / loturile de produse achiziționate / comercializate), rezultă faptul că anumite produse depășeau concentrația de 0,2 la sută invocată de inculpați (testele-report în care sunt indicate valori de 0,28 la sută, 0,36 la sută și 0,21 la sută – valori care impuneau obligația de nu fi introduse pe piață astfel de produse) în justificarea activităților desfășurate, prevederile din legislația italiană (înscrisă pe etichetele ambalajelor în care sunt introduse inflorescențele), neputând fi opozabile autorităților din România, în condițiile în care legislația română în domeniu nu impune o anumită limită a concentrației de THC”.

Avocat: „Produsele puse în vânzare de clientul meu nu conțin mai mult de 0,2 la sută THC”

Pe de altă parte, unul dintre avocații celor doi susține că lucrurile nu sunt deloc clare în acest caz.

„Optica procurorilor este că, dacă un produs conține THC, se vorbește despre un drog. THC este trecută ca o substanță cu efecte psihoactive. Legislația din România nu prevede un prag minim pentru THC. Din punctul lor de vedere, THC egal drog. Faptul că regulamentele și legislația europeană sunt obligatorii și pentru România să le pună în aplicare este o altă discuție. La nivel european există un regulament în care se precizează că sunt produse care pot conține până la 0,2 la sută THC și care nu pot fi considerate droguri. Acest prag, de 0,2 la sută, a fost pus pentru a se delimita planta tehnică, cânepa, de drog”, a declarat ieri avocatul Adrian Fetcu, care îl reprezintă pe Octav Filip.

Ce concentrație de THC aveau produsele găsite în magazin de anchetatori?

Avocatul ieșean a mai menționat că specialiștii susțin că, pentru a avea efecte halucinogene, o plantă trebuie să aibă minimum 18 la sută conținut de THC.

„Trebuie văzut dacă produsele care conțin 0,3 la sută, 0,4 la sută, 0,5 la sută au sau nu efecte psihoactive, dar, iarăși, asta este o altă discuție. Referitor la afirmația că ar fi fost găsite produse care să conțină peste 0,2 la sută THC, ele nu există. DIICOT nu a făcut încă o analiză pe concentrație. Această analiză este așteptată. În buletinele de analiză depuse de importator se vor regăsi procente de 0,21 sau 0,28 la sută, dar nu este vorba despre procentul de THC, ci procentul total de canabinoide, atenție! Dintre acestea, doar 0,15 – 0,17 la sută este THC! Celelalte sunt alte substanțe canabinoide care nu au treabă cu THC!”, a susținut Adrian Fetcu.

De asemenea, reporterii cotidianului BZI au încercat ieri, fără succes, să îi contacteze telefonic pe reprezentanții DIICOT Iași, pentru ca aceștia să expună un punct de vedere oficial cu privire la această cauză.

Ce au găsit anchetatorii în magazin

În urma efectuării percheziției domiciliare la sediul SC Catrom CBD Enterprise SRL, au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe produse. Astfel, au fost găsite, de exemplu, două cutii din plastic cu inscripția „Hanafsan” 10 g, o pungă din hârtie cu inscripția „India” 20 g, 9 pungi din hârtie inscripționate „El Primero” 1 g, 6 pungi din hârtie inscripționate „Hempilis” 30 g, 5 pungi din hârtie inscripționate „Cleany Wise” 1 g, un pachet din hârtie inscripționat „Indica” 20 g, 8 pungi de hârtie inscripționate „Magic Potion” 1 g, 4 pungi de hârtie inscripționate „Cabby X” 3 g, 2 pungi de hârtie inscripționate „Trowhite” 10 g, pungi inscripționate „Carmagnola”, „Amnesia Haze”, „Indian Charas” și altele. Pe de altă parte, avocatul Adrian Fetcu susține că, pe Internet, există diverse firme care comercializează produse identice sau similare.

Adauga un comentariu