Metalele şi civilizația (II)

În ceea ce priveşte mărturiile izvoarelor scrise despre utilizarea metalelor în antichitate, ele sunt destul de abundente. Cea mai veche astfel de mărturie este un text cuneiform care vorbeşte despre obiectele de aur salvate de potop de Hassis Adra, echivalentul lui Noe în cultura sumeriană.

Dar cea mai completă istorie a utilizării metalelor în antichitate este, fără îndoială, Vechiul Testament. În această capoodoperă a culturii umanităţii, aurul este menţionat de 267 de ori, cuprul şi bronzul de 84 de ori, fierul de 60 de ori iar plumbul de 90 de ori ( John Newton Friend – Istoria elementelor chimice ). Nici egiptenii nu se lasă mai prejos când este vorba de mărturii scrise privind utilizarea metalelor. Din papirusul denumit Călătoriile lui Mohar aparţinând unui scrib de la curtea faraonului Ramses al II lea constatăm existenţa atelierelor metalurgice la acea vreme, ateliere în care se prelucra deja fierul. Din alt papirus, intitulat Leyden, aflăm că în jurul anilor 300 î.e.n. exista o adevărată ştiinţă a alierii metalelor preţioase precum şi a falsificării acestor aliaje.

Foarte importante sunt şi scrierile anticilor greci în acest sens. Astfel, Platon şi Aristotel  au emis teorii interesante despre originea metalelor şi aliajelor acestora. Primul arată în celebrele sale „Dialoguri” că minereurile sunt metale impurificate şi că rugina şi ceilalţi oxizi reprezintă  dovada faptului că doar aurul poate fi complet purificat. Evident, Platon nu ştia nimic de existenţa platinei, aluminiului, nichelului sau altor metale cu proprietăţi speciale.

La rândul său, Aristotel în celebra sa lucrare „Logica”, opinează că minereurile nu sunt altceva decât efectul sublimării aburilor din nucleul planetei. El spune că din aburii uscaţi se formează pietrele iar din aburii umezi iau naştere metalele. Acesta este, după părerea marelui filosof, motivul pentru care metalele pot fi topite şi purificate în vreme ce pietrele nu.

Din această scurtă trecere în revistă nu putea lipsi remarcabila scriere a lui Titus Lucretius Carus „ De rerum natura” unde acest filosof roman atomist arată că descoperirea metalelor a fost prilejuită de incendiile de pădure sau de fulgerele care au lovit pământul, evenimente în urma cărora minereurile s-au topit iar metalele astfel rezultate s-au adunat în adânciturile de pe sol. Un alt roman celebru, Pliniu cel Bătrân a lăsat posterităţii o lucrare la fel de faimoasă intitulată „Istoria naturală”. Adevărată enciclopedie a cunoştinţelor epocii, Istoria naturală conţine studii asupra metalelor cunoscute la acea dată, adică aur, argint, cupru, mercur, fier, staniu şi aliajele acestora.