Metalele şi civilizația (VI)

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

În fine, să vorbim despre aur. Denumirea acestui metal care a fascinat dintotdeauna graţie proprietăţilor sale speciale vine probabil de la numele zeiţei romane Aurora, a dimineţilor însorite. La început, aurul a fost cules pur şi simplu sub formă de pepite, din albiile râurilor. Marea diversitate de compoziţie şi culoare a aurului în diferite zone ale lumii are drept cauză faptul că acest metal se găseşte întotdeauna aliat cu argintul. De-a lungul istoriei aurul a reprezentat unul din mobilurile evoluţiei sociale. La Tărtăria, pe teritoriul vechii Dacii, au fost descoperite trei tăbliţe de lut pe care se află rudimentele celei mai vechi scrieri din lume. Dacă nu constituie dovada existenţei pe aceste meleaguri a celei mai vechi civilizaţii din câte se cunosc, atunci aceste tăbliţe pe care se află semne protosumeriene, au ajuns aici, în actualul judeţ Alba, ca urmare a unor schimburi între popoarele vremii iar aurul care se găseşte din abundenţă în Munţii Apuseni poate fi cel mai credibil argument. Se ştie că, în Mesopotamia nu există zăcăminte de aur dar descoperirile arheologice arată că acest metal era foarte preţuit de oamenii locului, deci trebuia adus de undeva.

Altfel stăteau lucrurile în Egipt. Aceştia dobândeau aurul fie prin extracţie din minele deşertice prin tributurile pe care le primeau de la vasalii nubieni sau sirieni. Pentru egipteni aurul era metal sfânt, fiind utilizat exclusiv la decorarea temlelor şi obiectelor de cult ale faraonilor şi înalţilor demnitari ai imperiului.  Este celebru sicriul lui Tutankhamon în greutate de 110 kg aur. 

De asemenea, China antică avea la dispoziţie mari rezerve aurifere despre care vorbesc multe din scrierile acestei civilizaţii. Spre deosebire de egipteni, chinezii interziceau cu desăvârşire utilizarea aurului în scopuri funerare. Din perioada primului mileniu Î.H. există dovada faptului că la chinezi aurul era folosit pentru baterea de monede. Evident, din primul moment al descoperirii sale, aurul a fost utilizat şi la chinezi pentru confecţionarea de bijuterii şi ornamente.

Se pare că primul popor care a exploatat zăcămintele de aur sub forma metalurgiei extractive au fost inzii. Priceperea şi rafinamentul aurarilor Indiei antice au făcut din ei meşteşugari organizaţi în bresle puternice care se bucurau de însuşi respectul regelui.

În ce priveşte Europa centrală, cele mai bogate zăcăminte de aur au fost cele din Transilvania unde se pare că aurul a fost utilizat înaintea cuprului. Funcţie de tipul zăcământului, metodele extragerii aurului erau diferite. Pentru particulele de aur provenite din nisipurile aurifere era utilizată blana de oaie. Apele de spălare erau trecute prin blana de oaie care reţinea grăunţele de aur. Ulterior blana era arsă iar aurul recuperat pirometalurgic. Acest procedeu empiric stă la baza legendei argonauţilor a căror celebră expediţie după lâna de aur a avut ca punct terminus meleagurile Caucazului de azi ai cărui locuitori extrăgeau în antichitate aurul aluvionar prin metoda blănii de oaie.

Chinezii separau argintul din aurul nativ prin filtrarea la temperaturi înalte cu ajutorul creuzetelor din lut în prezenţa boraxului. Romanii, la rândul lor, separau argintul de aur prin convertirea argintului din aliaj cu ajutorul clorurii de natriu. Mai târziu, pentru purificare a fost utilizat mercurul, cunoscut pentru capacitatea sa de a solubiliza metalele preţioase. Procedeul, utilizat şi astăzi, se numeşte amalgamare. Mai era cunoscut în antichitate şi procedeul cianurării utilizat în combinaţie cu separarea aurului prin distilare.