Coronavirus

Microsoft și Oracle pregătesc „pașapoartele digitale de vaccinare”

Publicat: 16 ian. 2021

Companii tehnologice precum Microsoft și Oracle pregătesc deja așa numitele „pașapoarte de vaccinare”, astfel încât oamenii să poată dovedi că s-au vaccinat împotriva virusului Covid-19. Documentele digitale vor fi folosite pentru a călători cu avionul sau pentru a lua parte la diverse evenimente, scrie Business Insider.

VIC (Vaccination Credential Initiative) este o coaliție formată din Microsoft, Oracle, Salesforce, Cerner, Epic Systems și Clinica Mayo, printre altele. Tehnologia va ajuta la prevenirea situațiilor în care anumite persoane ar face uz de fals pentru a minți că sunt vaccinate anti-COVID.

Mai multe companii aeriene au anunțat deja că vor solicita permise de sănătate digitale de la călători, pentru a dovedi că sunt „negativi COVID-19”. Oamenii vor putea prezenta fie dovada unui test negativ Covid, fie acest pașaport de vaccinare. În UE, Grecia solicită deja un certificat de vaccinare împotriva COVID-19, valabil la nivelul întregii UE.

OMS susține că accesul străinilor în ţară nu trebuie condiţionat

Comisia de urgenţă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a reacționat în elgătură cu pașaportul de vaccinare. Reprezentanții OMS nu sunt de acord cu utilizarea certificatelor de vaccinare ca o condiţie pentru accesul străinilor în unele ţări, transmite AFP.

În recomandările formulate pentru organizaţia cu sediul la Geneva, comisia arată că deocamdată „există prea multe necunoscute fundamentale în privinţa eficienţei vaccinului pentru reducerea transmiterii (virusului), iar vaccinurile nu sunt încă disponibile decât în cantitate limitată“.

De asemenea, potrivit OMS, vaccinarea nu trebuie să fie urmată de renunţarea la alte măsuri de precauţie sanitară.

Ursula von der Leyen: „Trebuie recunoscute reciproc de statele UE!“

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a vorbit despre certificatele de vaccinare.

Ursula von der Leyen a salutat inițiativa guvernului elen care permite persoanelor vaccinate să călătorească liber și a solicitat un certificat de vaccinare recunoscut reciproc în toate țările Uniunii Europene, relatează Euractiv.

„Este o cerință medicală să ai un certificat care să ateste că ai fost vaccinat. Prin urmare, salut inițiativa prim-ministrului grec privind un certificat de vaccinare recunoscut reciproc”, a afirmat von der Leyen într-un interviu acordat presei portugheze.

Reacția președintei Comisiei Europene vine după scrisoarea trimisă de către prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis la începutul acestei săptămâni, în care a cerut relaxarea regulilor de călătorie pentru persoanele vaccinate.

Deși nu dorea ca vaccinul să fie „obligatoriu sau o condiție prealabilă pentru călătorie”, Mitsotakis a cerut ca „persoanele care au fost vaccinate să poată călători liber”.

Klaus Iohannis: „Nu consider că e o idee bună“

Președintele României, Klaus Iohannis, nu consideră că este o idee bună pașaportul de vaccinare.

„Nu consider că e o idee bună. Prin asta s-ar crea un cadru de discriminare, care este pur şi simplu inacceptabil. Trebuie să existe un certificat de vaccinare, însă el trebuie să fie folosit pentru motive medicale. Să folosim aceste certificate de vaccinare ca să împărţim populaţia Europei în două, cei care au fost deja vaccinaţi şi cei care nu au fost încă vaccinaţi, nu mi se pare un lucru bun”, a declarat preşedintele României, Klaus Iohannis.

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, a explicat că, la nivelul Uniunii Europene, există o directivă privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere în UE prin care este prevăzută şi situaţia de excepţie prin care se pot impune restricţii de la aceste drepturi, pentru a se proteja sănătatea publică.





Adauga un comentariu