Actualitate

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, şi-a anunţat demisia din Guvernul condus de premierul Florin Cîțu

Publicat: 28 sept. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ministrul Agriculturii Adrian Oros şi-a anunţat demisia din Guvernul condus de premierul Florin Cîțu
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat că își dă demisia din Guvernul condus de premierul Florin Cîțu

Veste bombă din Guvernul condus de premierul Florin Cîțu. Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat că îşi dă demisia. Acesta este nemulţumit de fondurile alocate de premierul Florin Cîțu pentru Ministerul condus de acesta.

Pe de altă parte, ministrul Adrian Oros a postat pe reţelele de socializare mai multe motive pentru care îşi va da demisia din funcţia pe care o deţine.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, îşi dă demisia din Guvernul condus de premierul Florin Cîțu

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros a anunţat că îşi va da, marţi, demisia din gGuvernul condus de Florin Cîțu. Ministrul este nemulţumit de faptul că premierul a alocat prea puţini bani pentru agricultură şi că în PNRR nu a fost cuprins niciun proiect major de investiţie pentru Ministerul pe care îl conduce. În urmă cu câteva luni se vorbea la nivel de Guvern despre o posibilă remaniere a ministrului Agriculturii dar lucrurile nu s-au concretizat.

Azi îmi voi depune demisia din funcția de Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale!

Pentru Premierul Florin Câțu, agricultură și industria alimentară nu au fost niciodată priorități, ca atare:

1. Bugetul MADR pentru anul 2021 reprezintă 60% din execuția bugetară a anului 2020, cu efecte asupra programelor aflate în derulare. La rectificarea bugetară, MADR a primit o sumă infimă, absolut insuficientă.

2. În PNRR nu a fost cuprins niciun proiect major pentru agricultură. Asta deși în primul draft trimis la Comisie, în noiembrie 2020, PNRR conținea un proiect complex pentru gestionarea apei în agricultură (irigații, desecare/ drenaj și sistem antigrindină), în valoare de 6,5 miliarde euro, proiect asumat în Programul de guvernare, alături de Rețeaua de depozitare, procesare şi distribuție a produselor românești, alt proiect care nu a mai avut loc în PNRR.

3. Nu există suficientă determinare pentru eradicarea activității samsarilor, a vânătorilor de subvenții și a pieței negre, care afectează fermierii corecți. Astfel, orice subvenție, orice formă de sprijin devine ineficientă.

Mulţumesc tuturor celor cu care în această perioadă am colaborat, atât la elaborarea Programului de tranziție, la viitorul Program Național Strategic, dar și în activitatea curentă.

Am avut onoarea și norocul să cunosc oameni deosebiți, profesioniști, atât în Guvern, în MADR sau în mediul asociativ.

M-am bucurat să pot promova pe pagina mea și a ministerului, pe toți cei întâlniți în deplasările prin țară, fermieri români care performează, care sunt exemple de succes.

Am vrut să arăt că și în România #SePoate!”, scrie Adrian Oros

Adrian Oros, un ministrul Agriculturii care nu știa cât costă o pâine

Ministrul Adrian Oros a fost protagonistul unor scene greu de înţeles pentru un demnitar. Acesta a plecat din cadrul unei conferinţe de presă pentru că mai mulţi jurnalişti i-au adresat unele întrebări incomode. Ministrul a fost întrebat dacă ştie faptul că pâinea s-a scumpit, dar şi alte alimente. În replică, ministrul s-a arătat suprins spunând că acest lucru nu este gestionat de ministerul pe care îl conduce

„Am văzut în ultimele zile ştiri legate de calitatea fructelor şi legumelor. Trebuie să ştiţi că noi am început cu ANSVSA un control comun pentru că după atribuţii noi, prin Autoritatea Fitosanitară, putem şi trebuie să verificăm calitatea şi prezenţa reziduurilor de pesticide în legumele şi fructele care se produc în ţară, iar pentru importuri acest lucru este în sarcina ANSVSA. Am vrut să facem un control comun tocmai pentru a vedea care este calitatea acestor fructe şi legume şi prezenţa substanţelor şi a reziduurilor de substanţă atât la cele produse în România cât şi la cele importate.

Din datele pe care ni le-a furnizat Autoritatea Fitosanitară rezultatele sunt următoare: au fost prelevate 112 probe, lucrate 110, două mai sunt în lucru, şi doar la 40 dintre acestea au fost constatate reziduuri, dar acestea nu au depăşit limita maximă admisă”, a spus Oros pe data de 13 iulie 2021.

 

Adauga un comentariu