Alexandru Rafila și Dan Timofte formează un „cuplu” sinistru care a umilit miile de pacienți ajunși în ultimii doi ani la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași. Acum, aceștia sunt buni de plată, deoarece, în perioada pandemiei și imediat după terminarea acesteia, managerul și membrii comitetului director, format din Lidia Ionescu, director medical, Mariana Loghin, director financiar, și Cristina-Petronela Chiriac, director îngrijiri medicale, prin managementul lor dezastruos, au făcut ca pacienții să fie nevoiți să-și achiziționeze medicamentele și materialele sanitare de care au avut nevoie pe durata spitalizării din propriii bani
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, pentru a-l proteja pe Dan Timofte, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, se face părtaș la genocidul de la unitatea medicală menționată. Alexandru Rafila nu are cum să-i înțeleagă pe pacienți, deoarece, deși este medic epidemiolog, doar a parazitat Ministerul Sănătății, unde se pare că a ajuns datorită influenței tatălui său, Alexandru Rafila senior, fost șef al Securității Arad. Rafila nu a părăsit niciodată birourile din Ministrul Sănătății și habar nu are care este realitatea din spitalele publice din România, cu mici excepții.
Soarta pacienților ajunși la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași, în mâinile sinecuristului Rafila
Alexandru Rafila este părtașul lui Dan Timofte, managerul Spitalului „Sf. Spiridon”, în umilirea continuă a bolnavilor și condamnarea acestora la o moarte sigură. Ministrul este un sinecurist care toată viața sa a căpușat Ministerul Sănătății, din fruntea căruia ar trebui demis în cel mai scurt timp. Este clar că funcția deținută îi depășește capacitățile, Rafila fiind cel mai slab ministru al Sănătății din ultimii ani.
Deși în urma controlului reprezentanților ministerului în cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” au fost descoperite nenumărate nereguli, Rafila a preferat să ascundă gunoiul sub preș în loc să dea dovadă de implicare și mână forte. Alexandru Rafila este doar o simplă marionetă din aparatul PSD, care preferă să zâmbească și să se tragă în poze cu managerii spitalelor.
Din noiembrie 2021, de când a fost numit ministru al Sănătății, Rafila nu a făcut nimic pentru îmbunătățirea sistemul sanitar. Acolo unde au fost descoperite nereguli, ministrul Rafila s-a făcut că nu le vede și a dat dovadă de un management slab. Este la fel de responsabil ca Dan Timofte de soarta miilor de bolnavi care au ajuns la unitatea medicală din Iași, iar, din cauza lipsei de medicamente și materiale sanitare, suferința le-a fost mult mai greu de suportat sau poate chiar și-au pierdut viețile. Indolența ministrului Sănătății este de neimaginat.
Acesta nu s-a sinchisit să ia măsuri pentru salvarea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași nici după ce corupția din cadrul unității medicale a intrat în vizorul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași și a Curții de Conturi a României.
Alexandru Rafila și Dan Timofte, „cuplul” sinistru care îngroapă Spitalul „Sf. Spiridon”!
Deoarece în ultimii doi ani au fost foarte multe perioade în care în Spitalul „Sf. Spiridon” nu existau nici medicamente, nici materiale sanitare, puși în fața faptului împlinit, pentru a putea fi tratați de medici, pacienții au trebuit să bage mâna în buzunare și să-și cumpere din propriii bani cele necesare sau să se împrumute. Este inadmisibil ca, în secolul XXI, un pacient asigurat CAS să fie pus într-o asemenea situație.
Pacienții sunt îndreptățiți să ceară banii cheltuiți pe medicamente și materiale sanitare. Dacă cererile nu le sunt soluționate, pot să-i dea în judecată atât pe Dan Timofte, cât și pe ministrul Sănătății și să solicite decontarea cheltuielilor din perioada de spitalizare, legea fiind de partea lor.
Conform art. 98 din Hotărârea nr. 696/2021 din 26 iunie 2021, pentru aprobarea pachetelor de servicii și a contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022:
„spitalele sunt obligate să suporte, din suma contractată pentru furnizarea de servicii medicale spitalicești pentru asigurații internați în regim de spitalizare continuă și în regim de spitalizare de zi și, după caz, din sumele corespunzătoare contribuției personale a asiguratului, toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea cazurilor respective, inclusiv cheltuielile din secțiile/comportamentele de ATI – structuri care nu internează/externează direct cazuri, precum și pentru medicamente – în limita listei prezentate la contractare, materiale sanitare și investigații paraclinice, precum și toate cheltuielile necesare pentru situațiile prevăzute la art. 97, lit. a, b și c, cu excepția medicamentelor și serviciilor de tratament și/sau diagnostic pentru unele afecțiuni din programul național de sănătate și a dispozitivelor medicale și serviciilor de tratament și/sau diagnostic pentru unele afecțiuni din programele naționale de sănătate”.
Legislația în vigoare precizează clar că
„în situaţia în care asiguraţii, pe perioada internării în spitalele publice, în baza unor documente medicale întocmite de medicul curant din secţia în care aceştia sunt internaţi, suportă cheltuieli cu medicamente, materiale sanitare şi investigaţii paraclinice la care ar fi fost îndreptăţiţi fără contribuţie personală, în condiţiile prezentului contract-cadru, spitalele rambursează contravaloarea acestor cheltuieli la cererea asiguraţilor”.
Astfel, Dan Timofte și Alexandru Rafila sunt buni de plată. Ajunși în pragul neputinței, medicii de la „Spiridon” au venit cu pastile de acasă pentru a putea să-și salveze pacienții. Acum, Rafila și Timofte ar trebuie să le ramburseze și medicilor banii cheltuiți.
Reporterii BZI l-au apelat de nenumărate ori pe Alexandru Rafila, în decursul zilei de 5 ianuarie 2022, pentru a-l întreba ce decizie va lua în cazul conducerii de la Spitalul „Sf. Spiridon”, însă acesta nu a putut fi contactat.
Din cauza lipsei de acțiune a „cuplului” sinistru Alexandru Rafila și Dan Timofte, pacienții ajunși la Spitalul „Sf. Spiridon” sunt în continuare umiliți și expuși pericolelor. Astfel, în loc să vină la spital cu speranța de a se face bine, pacienții vin cu teama că vor fi lăsați în voia sorții, medicii neavând medicamente și materiale sanitare pentru a-i trata.
JOS MAFIA MEDICALA ! RUSINE RAFILA ! Sa construim spitale, nu catedrale, ca de acolo se fura mai bine iar pacientii oricum intra la fel !
Oameni buni din nou va spun caini latra caravana trece,ati vazut ce masina conduce directorul de mai sus are masina de 100000de euro credeti voi ca il intereseaza de spitalul universitar care a ajuns de rasul tarii.Toata lumea stie ce face dar DNA-ul nu face nimic !
Bunicul meu avea o vorba: mana cu mana se ajutau gospodarii din sat. Pentru articolul despre cozonaci: unul de 700gr. cu tot cu manopera nu costa mai mult de 25 roni. Restul ESTE LACOMIA PATRONILOR. Nu le mai ajunge !!!
Banda de șantajist ordinari
Rafila – o fosila sclifosita, buna de nimic. E omul sistemului, nu va misca un deget pentru pacienti.