Florin Spătaru, ministrul Economiei, a vizitat Iașul, unde a discutat cu mediul de afaceri și a prezentat oportunitățile de finanțare prin diverse programe. Vizita se aseamănă cu o precampanie electorală, făcând promisiuni că vor fi realizate investiții mari în Iași, dar fără a spune nimic concret în legătură cu oamenii de afaceri care vor să investească
Florin Spătaru, ministrul Economiei, a vizitat Iașul ieri, 16 martie 2023, unde a discutat cu oamenii de afaceri despre ce oportunități de finanțare există pentru aceștia și s-a întâlnit cu câțiva antreprenori din județ. Vizita se aseamănă cu o precampanie electorală, făcând promisiuni că vor fi realizate investiții mari în Iași, dar fără a spune nimic concret în legătură cu oamenii de afaceri care vor să investească și când se va întâmpla asta.
„Am discutat cu potențiali investitori și am indicat Iașul ca și zonă importantă. Ar putea fi atrase, în Iași, proiecte mari, industriale, pentru spații logistice, unități de producție. În zona industrială din Iași am văzut că sunt suprafețe de teren ce pot fi utilizate la potențial maxim. Prin vizita de la Iași am creat o legătură între minister și mediul economic. Prin autostrada A7, acest proiect major de infrastructură, Iașul ar putea fi conectat cu Bucureștiul. Dacă A7 va fi gata până în 2026, vom putea beneficia de toate investițiile propuse de oamenii de afaceri români sau străini”, susține Florin Spătaru, ministrul Economiei.
Florin Spătaru, ministrul Economiei, a vizitat Iașul
Acesta a mai discutat despre faptul că finalizarea autostrăzii A7 va fi un motiv în plus pentru ca investitorii să aleagă Iașul sau Moldova.
„Iașul s-a dezvoltat datorită unor avantaje competitive și prin educație. Aceste proiecte care au fost deblocate de Ministerul Transporturilor pot reprezenta argumente suficiente ca investitorii să vină la Iași. Vorbim de autostrada A7. Când am discutat cu potențiali investitori în România, care nu vizau zona Moldovei, le-am indicat ca posibilitate Iașul și Moldova.
Din discuțiile cu investitorii ar fi o companie din domeniul logistic care vrea să investească în Iași. Ne confruntăm cu crize suprapuse, iar ceea ce să întâmplă în America, pentru România, impactul este minimal. Reziliența economiei României a crescut substanțial în ultimii ani”, mai spune ministrul Economiei.
Autostrada A7 leagă Ploieștiul de Siret, având 450 de kilometri.
Ministrul Economiei: „Nu am vorbit niciodată cu primarul sau președintele Consiliului Județean Iași”
Întrebat de jurnaliștii prezenți la conferința de presă dacă a discutat vreodată cu autoritățile locale despre investițiile din Iași și dacă există o colaborare, ministrul Economiei a spus că e nevoie de un stadiu mai avansat al proiectelor pentru a discuta cu primarul Mihai Chirica sau președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.
„Nu am vorbit niciodată cu primarul sau președintele Consiliului Județean Iași, cu privire la proiectele de investiții”, susține Florin Spătaru, ministrul Economiei.
Un alt ministru care a vizitat de curând Iașul este Petre Daea, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Florin Spătaru, ministrul Economiei, a vizitat Iașul, dar și câteva companii de succes.