Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a respins joi cererea companiei RetuRO de amânare a intrării în funcțiune a SGR, sistemul care vizează plata unei garanţii de 50 de bani atunci când cumpărăm o băutură de la un comerciant. El a spus că intrarea în vigoare a tot fost amânată și că industria a avut cinci ani să se pregătească, așa că totul trebuie să fie gata până la termenul stabilit.
RetuRO, compania creată pentru a administra sistemul SGR, a solicitat miercuri ministerului Mediului prelungirea cu cel puțin trei luni a termenului de punere în funcțiune a Sistemului de Garanție Returnare (SGR). Printre motivele invocate se numără și lipsa cunoștințelor esențiale ale publicului în înțelegerea modului de funcționarea a sistemului.
„Poziția mea este una clară și foarte fermă și am luat decizia împreună cu premierul și cu alți miniștri, iar termenul de 30 noiembrie 2023 rămâne termenul la care sistemul garanție-returnare va porni în România. Termenul nu este negociabil”, a spus ministrul mediului, care a adăugat că se va întâlni chiar joi cu reprezentanții ReturRO.
„Înțeleg îngrijorarea industriei, dar înțeleg și interesul cetățenilor, de a trăi într-o lume mai curată, fără PET-uri”, spune Mircea Fechet, ministrul mediului. El subliniază că industria a cerut amânarea aceasta și din cauză nu a făcut până acum tot ce ar fi trebuit să facă, pentru ca sistemul să fie gata la timp. „Nu ne abatem niciun milimetru de la foaia pe parcurs, spune Fechet”.
Ministrul a reamintit că sistemul SGR ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021, apoi a fost amânat pentru 1 octombrie 2022 și apoi amânat pentru 30 noiembrie. „O țară nu se poate construi din amânări și nu putem perpetua acest sistem al amânărilor”.
Proiectul trebuie să înceapă la 30 noiembrie
Ministrul spune că România stă foarte rău față de restul Europei, fiindcă, unu din zece PET-uri ajunge „în cel mai bun caz în instalația de reciclare”. Sistemul ar putea inversa lucrurile, astfel încât 90% dintre PET-uri să fie reciclate.
„Industria a avut la dispoziție cinci ani de zile, începând cu 2018, pentru a se pregăti în vederea intrării în vigoare a acestui sistem. Avem o legislație care explică foarte bine responsabilitatea extinsă a producătorilor și, indiferent dacă ești un mic producător de băuturi tradiționale sau că ești cea mai cunoscută companie de băuturi din lume, obligația privind gestionarea ambalajelor îți aparține și mă aștept să existe o conformare cu legislația în vigoare”, spune ministrul mediului.
Sistemul SGR se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. După golirea ambalajului, consumatorul îl va aduce într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără să fie condiţionat de prezentarea bonului fiscal.
Compania RetuRO Sistem Garanţie Returnare, înfiinţată de către asociaţiile reprezentative ale producătorilor de băuturi şi ale comercianţilor, a devenit oficial în august 2022 administratorul sistemului de garanţie-returnare din România, printr-o Hotărâre de guvern.
Compania RetuRO Sistem Garanţie Returnare are trei acţionari privaţi: Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate, Asociaţia Berarii României pentru Mediu şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu. Compania are şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, care deţine 20% din acţiuni.
Scopul sistemului SGR este de a colecta din piaţă şi de a introduce ambalajele într-o economie circulară ajutând România să atingă ţintele naţionale de colectare şi reciclare stabilite la nivel european. Acestea cer ca până în anul 2025 să se colecteze 77% din PET-urile puse pe piaţă, iar până în anul 2029 – 90%.
Producătorii vor trebui să achite un tarif de administrare al SGR, care va fi calculat în funcţie de material, greutate, volum şi cantitate.
În acord cu prevederile normative, vor exista obligaţii privind implementarea SGR în special în sarcina producătorilor şi a comercianţilor, dar nici consumatorii nu vor fi scutiţi.
Astfel, producătorii şi comercianţii sunt obligaţi să se înregistreze în SGR prin intermediul unei notificări speciale, să se înregistreze într-o bază de date şi nu în ultimul rând să încheie contracte de prestări servicii cu administratorul SGR.
În caz contrar, comercianţii nu vor mai putea comercializa produse din materialele în cauză de la producătorii neînregistraţi în SGR sau de la distribuitorii acestora.
Producătorii care introduc pe piaţa naţională produse ambalate în ambalajele în cauză aveau obligaţia să se înregistreze în baza de date gestionată de către administratorul SGR până la data de 28 februarie 2023.