Carismaticul Mircea Eremia se iubește cu o fostă concurentă de la ,,Puterea Dragostei.” Fratele îndrăgitei artiste Alina Eremia trăiește o frumoasă poveste de dragoste de ceva timp și recent a recunoscut că are o relație cu nimeni alta decât Maria Lungu. Focoasa blondină a participat la faimoasa emisiune și a făcut furori cu fizicul de invidiat. După ce o perioadă au evitat să își oficializeze relația, Mircea Eremia și Maria Lungu au dezvăluit tuturor că se iubesc și au planuri de viitor împreună. Iată cum a cunoscut-o artistul pe tânăra care i-a cucerit inima.
Mircea Eremia formează un cuplu cu o fostă concurentă de la ,,Puterea Dragostei”
Fratele Alinei Eremia este extrem de apreciat de publicul autohton, acesta remarcându-se în muzică, dar și în actorie. Tânărul face furori de fiecare dată când apare la tv și cucerește inimile domnișoarelor cu zâmbetul și energia sa debordantă. Mircea Eremia s-a iubit cu mai multe vedete din showbiz-ul românesc, însă a fost rezervat în declarații.
Acesta este extrem de discret când vine vorba de viața privată, dorind să își țină planul personal departe de ochii curioșilor. Cu toate acestea, artistul a recunoscut recent că este îndrăgostit de o frumoasă blondină și are planuri serioase de viitor. După ce și-au ascuns relația o perioadă, Mircea Eremia și Maria Lungu au recunoscut că formează un cuplu.
Fosta concurentă de la ,,Puterea Dragostei” i-a cucerit inima artistului, iar acesta a surprins publicul cu o declarație neașteptată. Mircea Eremia a spus mai în glumă, mai în serios în cadrul unei emisiuni că o va cere de nevastă pe iubita lui, chiar dacă sunt împreună de câteva luni. Aceștia formează un cuplu din decembrie 2021, iar de atunci sunt de nedespărțit.
„Ne alintăm iubirea mea și puișor.(…) În viitor, cred că o să o cer pe Maria de nevastă. Maria, să te pregătești! (…) Mă văd stabilit la casa mea când se vor alinia toate planetele. Va fi ceva „wow”, vă spun, cu adevărat „wow”. Nu se știe niciodată dacă Maria Lungu îmi va deveni soție, dar o voi întreba.”, a declarat acesta.
Un alt artist celebru care se declară un bărbat împlinit alături de frumoasa lui iubită este Dima Trofim. Acesta a devenit de curând tătic și radiază de fericire.
Cum l-a cucerit focoasa blondină pe tânărul artist
Mircea Eremia a mărturisit în cadrul unei emisiuni cum a cunoscut-o pe Maria Lungu, iubita lui. Blondina i-a cucerit inima carismaticului artist atunci când a venit la câteva concerte ale acestuia.
„Maria a venit la mine la câteva concerte, unde s-a distrat foarte frumos și cred că acolo s-au aprins scânteile mai mult. Cred că cel mai mult a atras-o la mine balansul, cântam cu percuțiile atunci, flexul. Cântam și piese de dragoste, dar erau în arabă, nu cred că a înțeles prea multe, dar cred că ce i-am transmis a fost important.”, a precizat fratele Alinei Eremia.
Întrebat ce părere are sora lui celebră despre noua relație, Mircea Eremia nu s-a ferit să dea un răspuns sincer.
„La un moment dat o interesau relațiile mele. Acum mai puțin de când nu am mai avut ceva cu adevărat serios așa, să mă duc să o prezint familiei. În general vorbim, dar acum mai puțin despre asta. Mi-a zis că sunt vagabond. Dacă este de acord ea sau mama, important e să îmi placă mie și mie îmi place.”, a declarat acesta.
Mircea Eremia a recunoscut că are o relație cu Maria Lungu, fostă concurentă la ,,Puterea Dragostei.” Artistul este mai fericit ca oricând alături de iubita sa și are planuri mărețe de viitor. Acesta se bucură din plin de celebritate și de aprecierera publicului autohton, iar în viața privată se declară un bărbat împlinit.