Catinca Roman și fiica sa au părăsit emisiunea Asia Express. Cele doua au intrat într-un conflict aprins cu echipa emisiunii, iar Calina a adresat cuvinte dure tututor, chiar și Irinei Fodor. Pe paginile rețelelor de socializare, internauții și-au exprimat opinia despre atitunea Calinei, mulți dintre ei criticând-o.
Mirela Retegan, mesaj de susținere pentru Catinca Roman după eliminarea de la Asia Express
În acest context, Mirela Retegan, fondatoarea trupei de divertisment Gașca Zurli a ținut să-și exprime opinia. Conform Mirelei, Catinca a demonstrat că este o mamă de nota zece atunci când a decis să fie de partea fiicei sale, chiar dacă argumentele acesteia păreau să fie umbrite de o atitudine vulcanică.
„Catinca Roman, în Asia Expres, a arătat ceea ce orice părinte ar trebui să facă: a rămas neclintită alături de copilul ei, chiar și atunci când întreaga lume s-a întors împotriva lor. Nu voi comenta prestația lor, ci vreau să subliniez felul în care Catinca s-a poziționat. Așa cred că trebuie să se comporte o mamă – cu curaj și devotament.
Această abordare este sănătoasă nu doar pentru relația lor, ci și pentru legătura profundă ce leagă două suflete, în contrast cu așteptările societății și privirile curioase ale spectatorilor.
Era conștientă că o țară întreagă le observă fiecare gest. Știa că reacțiile lor vor fi analizate cu o strictețe nemiloasă. Știa că vor exista judecăți dure. Dar, mai presus de toate, știa ce nevoie are copilul ei.
Copiii noștri au nevoie de noi mai mult decât de orice altceva. Mai mult decât de orice altcineva.
Oricine poate să judece acțiunile copilului tău. Oricine poate avea o opinie despre cât de bun sau rău este. Dar sufletul lui, doar tu îl cunoști cu adevărat.
Nu este necesar să fii mereu de acord cu copilul tău, dar este esențial să îi oferi sprijinul tău necondiționat. Să rămâneți uniți, chiar și atunci când nu înțelegi, nu aprobi sau nu te lauzi cu realizările lui.
Pentru că, deși întreaga societate poate să te respingă pentru alegerile pe care le faci, dacă părinții tăi te acceptă pentru cine ești, totul devine mult mai simplu. Această acceptare este un far călăuzitor în întunericul judecăților exterioare, oferind copilului tău puterea de a înfrunta lumea cu fruntea sus”, a scris Mirela Retegan pe pagina personală de Instagram.
Fanii Mirelei nu au fost de acord cu opinia acesteia și nu au ezitat să își spună punctul de vedere: „Faptul că înghiți orice comportament al copilului nu te face specială ca și mama! Ești specială dacă reușești să scoți din copilul tău o persoană care este capabilă să aibă un psihic echilibrat, să fie educat, să reușească să treacă peste obstacole cu elegață. Nu o judec pe Catinca ,este doar o părere personală”, „Îmi pare rău că scriu asta, dar pare că mamei îi este frică de fiica ei! Se simte o teroare în vocea ei când vorbește cu fiica ei. Îmi pare rău, poate gresesc. E adevărat mama își apară puiul, dar ea nu a avut curaj să spună nimic în acel moment doar să confirme ce dorințe avea fiica”.
Catinca și Calina, prima echipă eliminată de la Asia Express
Cursa pentru ultima șansă de la Asia Express – Drumul Eroilor a pus la grea încercare trei echipe curajoase pe 10 septembrie. A fost un episod cu adrenalină, ploaie torențială și multă tensiune, în care concurenții au fost scoși din zona de confort și provocați să facă lucruri la care, probabil, nu s-ar fi încumetat niciodată acasă.
Surpriza serii a venit din partea Calinei și Catincăi Roman, care au decis să renunțe la ultima probă a cursei. După o zi plină de nemulțumiri și tensiuni, cele două au spus „pas” exact atunci când intensitatea competiției era la cote maxime. Catinca și Calina au acuzat producția că au fost puse în pericol și obligate să concureze în condiții insalubre, care le-au pus sănătatea în pericol.