National

Miron Mitrea îl fugărea cu bastonul pe Nuțu Cămătaru

Publicat: 26 mai 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Miron Mitrea îl fugărea cu bastonul pe Nuțu Cămătaru
Miron Mitrea nu își mai aduce aminte dacă s-a întâlnit cu Nuțu Cămătaru

Interlopul Nuțu Cămătaru a declarat recent faptul că Miron Mitrea îl fugărea cu bastonul. Se întâmpla înainte de 1989, în perioada în care Mitrea era șef al Autobazei 5 din Ferentari.

În urmă cu ceva timp, Nuțu Cămătaru a vorbit despre Liviu Dragnea despre care a spus că i-a cerut protecția în închisoare.

Legătura dintre Miron Mitrea și Nuțu Cămătaru

Nuțu Cămătaru a avut strânse legături cu lumea politică, inclusiv cu Miron Mitrea. Despre fostul ministru, Nuțu Cămătaru a afirmat faptul că îl fugărea cu pulanul înainte de 1989. Mitrea recurgea la acest gest pentru că Nuțu sărea gardul Autobazei 5 din Ferentari pentru a lua fiare cu care să se joace.

” Mă fugărea pe mine și pe ceilalți băieți prin curte sau punea paznicii să ne alerge, pentru că săream gardul de la Autobază ca să luăm fiare să ne jucăm”, a susținut în câteva discuții Nuțu Cămătaru.

În replică, Miron Mitrea a declarat că nu îşi aduce aminte de acest lucru și nici nu știe câți ani are Nuțu Cămătaru. Fostul ministru a precizat că pe Cămătaru îl cunoaşte de la televizor şi că în perioada în care era şef al Autobazei, în zonă erau mulți tineri care săreau gardurile.

” Apăreau tot felul de puștani din ăștia de 15 -16 ani care săreau gardu după o piesă și se întâlneau cu pulanul meu. Nu știu dacă l-am fugărit pe Nuțu Cămătaru, dar dacă stătea în cartier, la cum îl văd eu după activitate cred că sărea omul gardul, nu stătea, și dacă sărea s-a întâlnit și cu mine, a declarat Miron Mitrea.

Miron Mitrea este un fost politician social democrat care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare după ce a fost găsit vinovat într-un dosar legat de renovarea casei mamei lui din Voluntari. Acesta a deținut mai multe funcții, inclusiv funcția de ministru al Transporturilor.

Ce avere are Nuțu Cămătaru, unul dintre cei mai cunoscuți interlopi din România

În jurul fraților Cămătaru s-au țesut, ani de zile numeroase legende urbane. Mereu având probleme cu legea, Nuțu Cămătaru are o avere impresionantă. Cu presupuse legături în zona ”neagră” a afacerilor, unele dovedite de instanță, altele suspiciuni, Nuțu Cămătaru are parte de toată atenția în lumea mondenă și nu numai după ce a devenit protagonistul cărții intitulate „Dresor de lei și de fraieri – Viața lui Nuțu Cămătaru.

Clanul Cămătarilor a semănat teroare în lumea interlopă zeci de ani de zile. Membrii temutului clan au fost ”săltați” de mascați pentru zeci de infracțiuni de cămătorie, proxenetism, trafic de droguri, bătăi. Lista este una lungă și pare să conțină mai toate infracțiunile precizate în codul penal.

În prezent, ”regele din Ferentari” are o avere impresionantă. Acesta deține mai multe proprietăți imobiliare de lux, o fermă extrem de mare în care crește păsări exotice, cai pur sânge, lei sau urși. Nuțu Cămătaru deține mai multe mașini de lux, dar și un conac impunător ce a reprezentat motiv de dispută între el și fosta soție, Lidia Balint.

Una dintre cele mai mari pasiuni ale lui Nuțu Cămătaru este creșterea cailor pe care îi are la ferma din București

În încheiere este bine de menţionat faptul că nu numai Miron Mitrea evită să spună dacă l-a întâlnit pe Nuțu Cămătaru. Mulți dintre politicienii influenți din România și-au negat legăturile personale cu liderul unuia dintre cele mai temute clanuri interlope din țară.

Adauga un comentariu