Eveniment-Social

Moment important pentru Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Astăzi are loc inaugurarea corpului E, denumit Casa Canano – FOTO, LIVE VIDEO

Publicat: 14 feb. 2024
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Moment important pentru Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. Astăzi are loc inaugurarea corpului E denumit Casa Canano - FOTO LIVE VIDEO
Inaugurarea corpului E, a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a inaugurat miercuri, 14 februarie 2024, la ora 12.00, clădirea Corpului E. La eveniment au participat prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul UAIC, prof. univ. dr. Ovidiu-Gabriel IANCU, Președintele Senatului UAIC, Înaltpreasfinţitul TEOFAN, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Petru-Bogdan COJOCARU, Prefectul Judeţului Iaşi, Mihai CHIRICA, Primarul Municipiului Iaşi, Marius DANGĂ, Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Deputatul Iulian-Alexandru MURARU, Vasile ASANDEI, Director General al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord–Est, prorectori, decani, profesori și studenți.

Prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul UAIC, a declarat:

„Ne bucurăm că reușim să redăm comunității academice a Universității o clădire importantă, care începând cu anul 2009 a fost închisă, întrucât nu mai prezenta siguranță în exploatare. Clădirea și terenul aferent nu erau intabulate, am reușit să remediem situația în 2016. Am depus un proiect la ADR Nord-Est, prin care Corpul E a fost restaurat, recompartimentat, mobilat, a fost schimbat acoperișul și a fost instalat un lift exterior. Clădirea va fi utilizată de Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, Facultatea de Litere și Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Sper ca, redând acest spațiu activităților didactice, de cercetare științifică, culturale și educaționale, să suplinim nevoia de spații didactice pe care Universitatea încă o are. Alese mulțumiri domnului Vasile ASANDEI pentru că ADR Nord-Est a apreciat necesară și oportună această investiție, mulțumesc proiectantului, constructorului și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui obiectiv.”

Vasile ASANDEI, Director General al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord–Est, a declarat:

„Astăzi trăim un moment fericit, după o muncă de câțiva ani buni, în care au fost implicați mulți oameni. Reușita acestui proiect se datorează unei sinergii a energiilor noastre comune. Acest obiectiv, împreună cu celelalte finalizate la UAIC, în Iași și în regiunea noastră, demonstrează că suntem o parte activă a Europei și cred că avem nevoie să conștientizăm și să amplificăm acest mesaj. Avem de lucru și pentru viitor, avem 1.75 miliarde de euro alocate numai pentru regiunea nord-est. UAIC este un exemplu de bune practici în valorificarea fondurilor europene, iar următorul nostru obiectiv major este să ne concentrăm pe oameni, să stimulăm tinerii să rămână aici, în România. Vă felicit!”

Ceremonia a început cu o rugăciune de binecuvântare, rostită de Înaltpreasfinţitul TEOFAN, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Au mai luat cuvântul Petru-Bogdan COJOCARU, Prefectul Judeţului Iaşi, Mihai CHIRICA, Primarul Municipiului Iaşi, Marius DANGĂ, Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Deputatul Iulian-Alexandru MURARU, prof. univ. dr. Ovidiu-Gabriel IANCU, Președintele Senatului UAIC, prof. univ. dr. Conțiu ȘOITU, Decanul Facultății de Filosofie și Ştiinţe Social – Politice, prof. univ. dr. Alexandru GAFTON, Decanul Facultății de Litere și conf. univ. dr. Ștefan BONCU, Decanul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației. Evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic susținut de Corala UNIVERSITAS a UAIC.

Cunoscut și sub numele de Casa Canano, Corpul E este o clădire de patrimoniu care a fost reabilitată și modernizată în perioada 1 septembrie 2017 – 31 decembrie 2023, cu sprijinul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prin proiectul Consolidarea, reabilitarea, modernizarea și echiparea clădirii corpului E a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020. Prin acest proiect s-a realizat creșterea calitativă și cantitativă a spațiului didactic al Universității cu 1806.27 mp, respectiv cu 13 săli de curs și seminar, 1 amfiteatru, 5 spații de birouri pentru cadrele didactice, precum și îmbunătățirea condițiilor de studiu și de cercetare la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Valoarea totală a contractului de finanțare a fost de 19.496.870,60 lei, din care asistența financiară nerambursabilă de 18.286.588,20 lei.

„Venind aici, am întrebat puțin despre istoria acestei clădiri și printre alte utilități care au fost găzduite aici am înțeles faptul că câțiva ani a fost loc de detenție. Primind această informație, mi-a venit în gând cuvintele prezente în Vechiul Testament când un prooroc zicea “când v-a fi ziua în care armele vor fi transformate în pluguri și alte unelte de război transformate în elemente de pace”

Să dea Domnul să avem cât mai multe spații de învățământ și cât mai puține locuri de detenție. Cu cât vor fi mai multe așezăminte de educație, cu atât vor fi mai puține persoane în sistem de detenție” spune IPS Teofan.

„Corpul E, fosta Casă Cabano este o clădire de patrimoniu care a fost în trecut și primul penitenciar al UAIC. Aici au fost întemnițați în 1866 tinerii care a au opus mazilirii domnitorului Al I Cuza din Iași. Clădirea a ajuns în patrimoniul Universității și a fost folosită pentru cercetare științifică. Trecerea timpului și-a pus amprenta, s-a degradat iar în anul 2009 a fost închisă. Clădirea și terenul nu erau intabulate, acest lucru am reușit să îl facem în anul 2016”, a spus rectorul UAIC Tudorel Toader.

Clădirea după funcționalizarea are 10 săli de curs, 3 săli de seminarii, un amfiteatru și 5 birouri, 2465 mp are clădirea.Clădirea a fost repartizată facultăților de Litere, Filozofie și Psihologie, facultăți care inițial foloseau acest spațiu pentru activități didactice înainte de renovare

Lucrările au fost finalizate în decembrie 2023, când s a făcut și recepția lucrărilor.

„Nu acoperim toate cerințele, probabil într-o săptămână, două, vă vom invita să inaugurăm și acea clădire cunoscută dreptul Corpul O, ce va fi o bibliotecă modernă”, a anunțat Tudorel Toader

Fiecare etaj este pentru o facultate, iar ultimul etaj este partajat pentru toate cele 3.

Adauga un comentariu