Un grav accident rutier, surprins de camerele de supraveghere, a avut loc în seara zilei de marți, 30 septembrie 2025, în localitatea Erbiceni, județul Iași. Impactul a fost unul frontal, iar în urma coliziunii dintre cele două autoturisme au rezultat șapte victime, printre care și patru minori.
UPDATE: Prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași, a transmis detalii despre starea de sănătate a victimelor.
„S. M., în vârstă de 23 ani, era pasager dreapta, a fost internat în sala 3 de Chirurgie cu semne și simptome locale asociate (SSLA), traumatism toracoabdominal, laceraţie rinichi stâng şi intestin subţire. Șoferul a fost internat la Ortopedie cu fractură de femur.
De asemenea, mama de 37 de ani a suferit o contuzie toraco abdominală și a plecat la Spitalul de Neurochirurgie pentru consult”, a spus prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.
Accident rutier cu șapte victime în comuna Erbiceni
Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 21:30, iar la fața locului au intervenit de urgență echipaje de poliție, ambulanță și SMURD.
„În seara zilei de 30 septembrie 2025, la ora 21:33, echipajele Detașamentului 1 de Pompieri Iași și ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași au intervenit în comuna Erbiceni, sat Erbiceni, la un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.
La fața locului au acționat o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare, două echipaje de prim ajutor calificat (EPA) – unul din cadrul Detașamentului 1 Iași și celălalt de la Stația Podu Iloaiei – însumând 14 pompieri salvatori, precum și un echipaj cu medic al SAJ Iași. Intervenția a fost ulterior suplimentată cu o ambulanță SAJ tip B.
În urma impactului, șapte persoane au fost implicate, dintre care patru au necesitat îngrijiri medicale. Un bărbat, rămas blocat în autoturism, a fost descarcerat de pompieri, fiind extras conștient și predat echipajelor medicale. Celelalte persoane s-au autoevacuat înainte de sosirea forțelor de intervenție.
După acordarea primului ajutor și a asistenței medicale de urgență, toate cele șapte victime au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate”, a transmis ISU Iași.
Șoferul vinovat de producerea accidentului rutier, un tânăr de 25 de ani, era băut. Bărbatul avea o alcoolemie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„La data de 30 septembrie a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați, prin apel S.N.U.A.U. 112, cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime omenești.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un tânăr de 25 de ani, din comuna Belcești, în timp ce conducea un autoturism, pe drumul județean 281, în localitatea Erbiceni, ar fi pătruns pe sensul opus de mers și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 39 de ani, din municipiul Iași.
Conducătorul auto de 25 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar conducătoarea auto a avut rezultat negativ.
În urma impactului au rezultat șapte victime: cei doi conducători auto și un pasager din autoturismul condus de bărbat, un tânăr de 22 de ani, precum și patru pasageri din autoturismul condus de femeie.
Pasagerii din autoturismul condus de femeie erau patru copii, cu vârste de 16, 12, 10 și 3 ani.
Toate cele șapte victime au primit îngrijiri medicale la fața locului și ulterior au fost transportate la spital.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a se dispune măsuri legale”, a transmis IPJ Iași.
OMG! Ce căruțaș!
Inconștiență si nepasare