Prima pagină » Actualitate » Monica Anisie, despre începerea noului an școlar: „Să privim cu încredere și speranță și să-i lăsăm pe copii să se bucure de această prima zi de școală”

Monica Anisie, despre începerea noului an școlar: „Să privim cu încredere și speranță și să-i lăsăm pe copii să se bucure de această prima zi de școală”

14 sept. 2020, 09:30,
Bianca Rebegea în Actualitate

Luni dimineața, la începerea noului an școlar 2020-2021, în timpul pandemiei cu noul coronavirus, ministrul Educației le-a comunicat elevilor să respecte normele de distanțare socială și măsurile de igienă, mulțumindu-le profesorilor că s-au implicat activ în această vară. De asemenea, Monica Anisie a răspuns la o întrebare care interesa pe mulți: Ce notă și-ar da pentru activitatea de ministru?

„Ne concentrăm pe învățare, educația trebuie să continuie în orice situație. Fiți responsabili, prudenți, dar fiți și implicați. Mergem cu toții la școală. E important să mergem cu toții la școală și să fim alături de profesorii noștri. Copii, respectați toate regulile de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor! Noi, profesorii, suntem alături de voi!”, a spus Monica Anisie, la începerea noului an școlar, afectat de pandemia de coronavirus.

„Colegilor mei le urez un an școlar cu împliniri, cu implicare și le urez pentru tot ce au făcut în această vara, pentru examene, dar și pentru eforturile supraomenești”, a adăugat ea.

Monica Anisie, despre începerea noului an școlar: „Să privim cu încredere și speranță și să-i lăsăm pe copii să se bucure de această prima zi de școală”

Ministrul a adăugat că „trebuie să ne perfecționăm, dar eu spun că începând cu acest an școlar lucrurile vor arăta cu totul altfel”.

„Să privim cu încredere și speranță și să-i lăsăm pe copii să se bucure de această prima zi de școală. Cred că acum este important să dăm un mesaj de încredere pentru toți copiii. Toți acei copii vor avea toate condițiile să-și continue învățarea, ne străduim cât putem de mult să nu aibă de suferit”, a precizat ea, făcând referire la elevii care nu pot să facă școala online.

Fiind întrebată ce notă și-ar da ca profesoară pentru activitatea de ministru, Monica Anisie a răspuns: „În toată această perioadă cred că nimeni nu a mai trecut prin ce s-a întâmplat. Acum, întreaga societate să se concentreze asupra responsabilității și asumării publice”.

Mesajul transmis de Klaus Iohannis la începerea noului an școlar: „Fiecare dintre voi veți avea ocazia să fiți un super-erou!“

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu ocazia începerii noului an școlar. Klaus Iohannis le-a spus elevilor că „fiecare dintre voi veți avea ocazia să fiți un super-erou“.

„Dragi elevi, chiar dacă astăzi începem un nou an școlar altfel decât erați obișnuiți, entuziasmul, nerăbdarea și bucuria de a reveni la școală au rămas neschimbate. Trecem cu toții printr-o situație care, în urmă cu câteva luni, ar fi părut posibilă doar în cărți sau în filme. Până când vom reuși să învingem virusul care ne-a schimbat tuturor modul de viață, va trebui ca la școală să respectați câteva măsuri speciale, concepute pentru a nu pune în pericol sănătatea voastră și a celor dragi.

Fiecare dintre voi veți avea ocazia să fiți un supererou care, atunci când poartă mască, se spală des pe mâini și ascultă îndrumările cadrelor didactice, își ocrotește părinții și bunicii, cei mai expuși pericolului de a se îmbolnăvi. Eu am foarte mare încredere în voi și, împreună, vom trece cu bine prin această perioadă!”, le-a transmis Klaus Iohannis elevilor la începerea anului școlar 2020-2021.

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat în confruntări cu jandarmii, iar președintele României, Nicușor Dan, a condamnat violențele. Sute de fermieri și crescători de animale s-au adunat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, pentru a-și exprima nemulțumirile legate de situația din agricultură și zootehnie. Manifestația a devenit violentă în mai multe momente […]
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 septembrie 2026
15 septembrie 2026