Actualitate

Municipiul Drobeta Turnu Severin intră în carantină totală de luni! Este primul oraș din România

Publicat: 11 oct. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Municipiul Drobeta Turnu Severin intră în carantină totală de luni Este primul oraș din România
Drobeta Turnu Severin a intrat în carantină totală începând de luni

Începând de luni, 11 octombrie 2021, municipiul Drobta Turnu Severin va intra în carantină totală. Vorbim despre faptul că toate barurile, restaurantele, cluburile sau teatrele vor fi închise. Astfel spus, municipiul este primul oraș din România în care se ia o astfel de măsură.

Primarul municipiului, Marius Screciu, a afirmat faptul că decizia a fost luată pentru a mai diminua din colapsul sistemului medical. Spitalul din Drobeta Turnu Severin fiind ocupat în proporţie de 100% cu pacienţi COVID-19, iar medicii fiind nevoiți să interneze doar persoanele care au nevoie de oxigen.

Municipiul Drobeta Turnu Severin este primul oraș care a intrat în carantină totală din România

Conform datelor exprimate de autorităţi, rata de infectare în municipiul Drobeta Turnu Severin a ajuns la 9,94 la mia de locuitori. Așadar, pentru a evita un colaps total, autorităţile au decis carantinarea totală a unităţii administrativ teritorială.

Primarul primului oraș care a intrat în carantină a declarat faptul că situaţia din spitale este una dramatică, medicii internând doar persoanele care au nevoie de oxigen:

„E plin în spital, medicii îi internează doar pe cei care au nevoie de oxigen, trebuie să aleagă cine merită să fie internat și pe cine trimit acasă. (…) S-a discutat câteva zile această decizie și a contat colapsul sistemului sanitar și că rata de incidență a crescut într-un timp foarte scurt”, a spus primarul, duminică, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

Acesta a precizat că, începând de luni, școlile și grădinițele intră în online, magazinele se închid la ora 18.00, restaurantele, barurile, sălile de fitness vor fi închise. Oamenii vor merge cu adeverință sau legitimația de serviciu la locurile de muncă.

„Cei vaccinați au voie să se plimbe, doar cu certificatul de vaccinare, indiferent de oră. Rata de vaccinare e mică, sub 30%”, a mai spus Marius Screciu..

Ce înseamnă carantina totală în Drobeta Turnu Severin

Prevederile hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență:

  • Cursurile școlare se vor desfăşura doar în sistem online, în cazul preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, gimnazial, liceal și postliceal, inclusiv a celor cu cerințe educaționale speciale, în unitățile de învățământ preuniversitar de la nivelul zonei carantinate, cu excepția activităților de terapie pentru preșcolarii/elevii cu cerințe educaționale speciale. Tot în sistem online este permisă participarea tuturor studenților/cursanților din instituțiile de învățământ superior la activități didactice.
  • Pe toată durata carantinei este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nonalcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi/sau exteriorul clădirilor. Se permite comercializarea produselor doar în sistem „take-away” (la pachet) şi/sau catering.
  • De asemenea, este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, excepţie făcând agenţiile cu sistem loto (bilete jucate în sistem automatizat) şi loz.
  • Este interzisă organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi/sau deschise.
  • Se limitează programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 18,00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care pot avea program non-stop.
  • S-a instituit obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice deschise.

Medicii din Iași cer lockdown pentru municipiu

Municipiul Iași are o rată de infectare mai mare de 9 la mia de locuitori. Așadar, mai multe voci medicale au cerut un lockdown pentru 2 săptămâni. Medicul Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași a declarat că măsura ar fi un real ajutor pentru personalul care lucrează în unităţile medicale şi ar ajuta la ridicarea presiunii:

„Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi continua să îngrijează pacienţi Covid-19 pozitivi la capacitate maximă. În fiecare zi externam pacienţi, dar din nefericire locul acestora este imediat ocupat de un pacient care necesită internare, îngrijire de specialitate şi de cele mai multe ori suport din punct de vedere al oxigenului maximal. Din punctul meu de vedere este momentul iniţierii unui lockdown de cel puţin două săptămâni. Acest lucru fiind dublat de obligativitatea vaccinării unor categorii profesionale, cum ar fi cadrele medicale, cadrele didactice, dar şi alte categorii profesionale care sunt expuse riscului şi contactului interuman prelungit”, a transmis dr. Florin Roşu.

În schimb, directorul DSP Iași a menţionat faptul că spitalele sunt deja pline iar pacienţii sunt nevoiţi să aştepte în ambulanțe.

Adauga un comentariu