Prima pagină » International » NASA. Ultima oară când Soarele a fost atât de liniștit, Pământul a trecut printr-o mică epocă glaciară
NASA. Ultima oară când Soarele a fost atât de liniștit, Pământul a trecut printr-o mică epocă glaciară

NASA. Ultima oară când Soarele a fost atât de liniștit, Pământul a trecut printr-o mică epocă glaciară

20 mai 2020, 10:32,
în International

Soarele, steaua aflată în centrul sistemului nostru de planete, este incredibil de dinamic, trecând prin diferite faze și schimbări.

Ciclicitatea acestei evoluții, le-a făcut previzibile, astfel încât, în acest moment putem spune că se află într-o fază mai puțin activă, denumită minim solar, notează CNN.

Soarele trece ciclic, la intervale regulate de 11 ani, prin vârfuri de activitate, urmate de puncte de minim. În timpul vârfurilor, steaua din sistemul nostru prezintă mai multe pete și erupții solare, iar în timpul minimului solar este mult mai liniștit, adică produce mai puține pete și are o energie redusă.

Oamenii de știință de la NASA afirmă că în acest moment suntem într-un ”Mare Minim Solar”.

Ultima oară când Soarele a trecut printr-un ”mare minim solar” a fost între 1650 și 1715, într-o perioadă cunoscută drept Mica Epocă Glaciară din emisfera nordică, ”când efectul combinat de răcire al aerosolilor vulcanici și activității solare reduse a provocat temperaturi de suprafață mai mici”, conform blogului NASA pentru shimbările climatice.

NASA afirmă că acest minim solar nu va provoca o altă epocă glaciară: ”Încălzirea provocată de emisiile de gaze cu efect de seră de la arderea combustibililor fosili este de șase ori mai mare decât răcirea pe care o poate genera, timp de decenii, un Mare Minim Solar prelungit”.

”Chiar și dacă Marele Minim Solar va dura un secol, temperaturile globale vor continua să crească. Asta pentru sunt mai mulți factori, nu numai Soarele, care schimbă temperaturile de pe Pământ, cel mai dominant dintre acestea fiind acum încălzirea provocată de gazele cu efect de seră produse de oameni”, mai scrie sursa citată.

Evoluția radiației solare, de la 1600 și până acum

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Restricții la apă în 141 de localități din România. Seceta severă reduce debitele râurilor și pune presiune pe sistemul energetic
Restricțiile la apă afectează 141 de localități din România, din cauza secetei severe. Autoritățile avertizează că debitele râurilor și ale Dunării rămân la niveluri foarte scăzute, iar situația influențează inclusiv funcționarea Centralei Nucleare de la Cernavodă. România se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade din punct de vedere hidrologic din ultimii ani. Lipsa […]
Restricții la apă în 141 de localități din România. Seceta severă reduce debitele râurilor și pune presiune pe sistemul energetic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 august 2026
10 august 2026