Uite oaia, nu e oaia. Ce spun gurile rele și lăsăm autoritățile să intre pe fir

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Privim adesea spre colinele patriei cu o idilică naivitate de calendar ilustrat. Ne încântă imaginea oilor la firul ierbii, mioarele bune de lapte și liniștea unui păstorit milenar care pare neatins de timp, o poveste spusă frumos la televizor sau prin gazete. Dar dincolo de această fațadă idilică, în culisele zootehniei românești se derulează drame birocratice, interese imobiliare transmutate în fermă și o tăcere complice a instituțiilor care ar trebui să vegheze cu sabia legii, nu cu ochii în tavan.

Gurile rele din Târgul Ieșului și de prin toate colțurile țării vorbesc. Noi nu dăm cu parul, doamne ferește, doar consemnăm ce se aude la colț de stană, acolo unde oieritul nu mai e doar o îndeletnicire, ci un poligon de încercare pentru nervii oricărui om întreg la minte.

Metamorfoza din acte: De la abator la elită genetică

Se aude prin ocoluri că un potent investitor imobiliar din zona Sibiului ar fi adus, acum ceva vreme, importuri masive de genetica din Spania – fix din zone cu probleme cunoscute legate de pesta rumegătoarelor mici, așa zic gurile rele care n-au nicio treabă cu liniștea afaceriștilor. În hârtie, animalele figurau strict pentru tăiere, curate, cuminți, bune de abator. O fi bine, o fi legal, cine suntem noi să judecăm hrisoavele unor oameni de afaceri atât de respectabili? Doar că, minune românească demnă de o filă din proza lui Caragiale, după ce ajungeau în România, turmele dispăreau subit din registrele funebre ale abatoarelor și se transformau, ca prin farmec, în material genetic de reproducție de înaltă clasă. Iar dacă prin întâmplare sau nefericire se mai găseau printre ele și exemplare bolnave, ghinionul cădea pe capul crescătorilor de bună-credință, care s-au trezit cu curțile blocate și munca de o viață îngropată.

Tot prin țărișoară, tocmai prin județul Timiș, sunt alți indivizi care dețin un centru de carantină, mai au și niște exploatații bine păstorite, fac import-export pe pâine și la fel, se pare că au dat-o în fasole de a răsunat Banatul. Dar na, tipic românesc: oaia este oaia, cine se uită la ea când interesele sunt mari și portofelele groase? Că ne spunea nouă cineva, pe un ton cald și liniștitor, că este nemaipomenit de frumos să vezi o oaie pașnică la firul ierbii.

Și nu este nicio problemă, e chiar foarte bine că s-a dezvoltat acest sector și a devenit competitiv pe piețele internaționale. Dar, atenție mare, avem câteva bube negre și probleme majore care ne pot trimite direct în fundul prăpastiei economice.

Caravană fără stăpân pe rute uitate de lume

Ia să luăm transportul animalelor, de exemplu. Avem mijloace autorizate sanitar-veterinar, hârtii ștampilate, dar nici dracu’ nu le mai controlează pe traseu. Sunt niște cetățeni mai închiși așa la coloriu din cauza soarelui puternic, prin zona Babadag și Baia, niște rămășițe pitorești ale spahiilor lui Suleiman Magnificul, care acum, nemaiavând ocupații războinice pe la Dunăre, mută oile prin toate cătunele și prin toate satele ascunse, fără să știe nici dracu’ de unde pleacă turma și unde își dă duhul sau noua destinație.

Ciobani-medici și farmacii improvizate la stână

În paralel, oierii noștri, bravi lor, când cumpără material genetic nou nu îl țin în carantină, că doar nu sunt nebuni să piardă vremea cu birocrația când piața cere marfă. Pe la noi prin târgul Iașiului se zvonește tot mai des că ciobanul a ajuns mai tare decât medicul veterinar. Omul se apucă de urlat la autorități, iar inspectorii, cu fruntea aplecată și pixul tremurând, eliberează documente fără să-l întrebe nimeni nimic. Mai mult, ciobanul a evoluat: a devenit clinician de frunte, își face singur tratamentele după ureche și cumpără de pe piața neagră sau gri produse farmaceutice care, în mod normal, fără parafa strictă a medicului veterinar, n-ar trebui să poată fi atinse nici cu un clește.

Subiectul este însă mult mai larg și bate spre granițe. Aviz amatorilor să se uite cu atenție și prin ogradă la basarabeni sau ucraineni, să vadă cu ce fel de produse veterinare și de protecție a plantelor intră nestingheriți în România. Dar noi nu dăm cu parul, doar ascultăm cum vorbesc babele bârfitoare la colț de stână, acolo unde adevărul iese primul la suprafață.

Maeștrii foarfecii și igiena opțională

Și dacă tot am ajuns la practicile de pe lângă stână, să nu uităm de tunsul oilor, o operațiune care aduce în discuție alte personaje de un pitoresc absolut. Cică sunt niște echipe meșteșugărești sau meseriașe de prin zona Vasluiului – și nu numai, celebrele trupe ale lui Cercel – care bântuie cu o grație dezarmantă prin toate ocoalele și fac o treabă inginerească de invidiat. Doar că băieții aceștia sunt puțin certați cu apa curentă și cu substanțele elementare de decontaminare. Na, de unde să ceri mai mult într-o epocă în care igiena a devenit opțională?

Birocrația de București și vidul legislativ din teren

Tot babele bârfitoare au auzit, cu urechile lor, pe la mitingul din București când s-a adunat toată floarea cea vestită la proteste, o poveste greu de digerat: Ministerul de Interne și ANSVSA par două lumi paralele care nu se întâlnesc nici la cafea. Neexistând un protocol clar de colaborare operativă între cele două instituții, în momentul în care s-a declarat carantina oficială, băieții de la poliție n-au putut instala niciun filtru pe raza zonei afectate pentru că n-aveau o bază legală solidă. Și acum le dau dreptate medicilor veterinari: ce era să facă săracii oameni ai legii de la ANSVSA, să scoată degetul pe geamul mașinii să oprească convoaiele, iar șoferii să le râdă în nas că stau la ocazie?

În fine, tot așa, pe frecvențele Radio Erevan, se aude că la Mureș prefectul cu directorul de la ANSVSA au mers totuși mână în mână – în sensul cel mai bun și eficient al cuvântului – și au reușit să organizeze filtre reale în zonele de carantină, demonstrând că se poate dacă există o minimă voință administrativă.

Drumul calvarului: De la munte la cala încinsă a vaporului

Dar adevărata dramă se derulează pe șosele lungi, atunci când vine vorba de transportul oilor pe distanțe mari, cum ar fi celebra rută Timiș – Port Constanța. Acolo legea cere timp strict de odihnă pentru bietele animale, asigurarea apei, respectarea ritmului biologic. Când ajungi în portul Constanța, nu le urci direct pe vapor ca pe niște paleți de marfă, ci le asiguri o perioadă obligatorie de adaptare, cu spațiu generos de odihnă, furajare corespunzătoare și adăpare constantă.

Păi, cum vine asta? Iei o oaie sensibilă din vârful muntelui, crescută la douăzeci de grade ziua și cinci grade noaptea, înconjurată de iarbă grasă și curată, o înghesui într-un camion timp de optsprezece ore – exact ca în celebrul tren al foamei pe ruta Iași–Timișoara, cine a mers știe exact ce simțire amară zic – o prăjești la patruzeci de grade în plină câmpie, o dai jos epuizată și o fugărești direct în cala vaporului, unde aerul este încins ca focul iadului, iar după aia o mai și plimbi săptămâni în șir pe valurile mărilor.

Radiografia unui dezastru previzibil

Dar să le spunem totuși cititorilor noștri un adevăr elementar: pesta rumegătoarelor mici a apărut oficial în România în anul 2024, fix în zona Babadag și Baia, iar de acolo am plimbat-o cu o grijă părintească prin toată țărișoara noastră frumoasă, unde sistemul nu are nicio opreliște serioasă la nimic. Așadar, ne mai întrebăm încă o dată cum, ce și de ce s-a ajuns aici?

Trebuie să ținem neapărat cont de un detaliu geopolitic și comercial: am devenit competitori redutabili și  puternici pentru unele state europene, cum ar fi Spania, și sincer nu cred că le convine deloc că le luăm cașul de la gură pe piețele externe. Dar na, nici nu e nevoie să intervină ei cu vreo măsură dură, că ne facem singuri belele de stăm în genunchi.

Problema fundamentală cu această boală este că noi, cei de specialitate, am învățat-o la facultate doar la capitolul de boli exotice și, sincer să fim, nu prea aveam habar cu ce se mănâncă în realitatea concretă din teren. Norocul nostru chior este că nu este o afecțiune transmisibilă la om, că altfel ne-am fi căutat colac de salvare. Dar cauzează pierderi economice devastatoare și, cel mai grav lucru posibil, ne-a pus definitiv pe tușă pe piața internațională a oii. Așadar, atenție maximă!

În prima instanță, ca tot omul revoltat, am dat vina exclusiv pe autorități. Dar dacă pui picioarele într-un lighean cu apă rece, respiri adânc și analizezi la rece situația, îți dai seama că avem în față un monument de greșeli cumulate care au dus la acest dezastru: începând de la baza piramidei, cu ciobanul român rupt de realitate, trecând prin samsarii de animale vii care vând orice pe bani mulți, și terminând cu instituțiile statului care au închis ochii până când a căzut cortina.

Tot ce am scris mai sus nu are nicio legătură directă cu viața reală și poate fi lecturat strict ca un pamflet jurnalistic, iar orice asemănare cu personaje vii sau moarte este pur întâmplătoare. Succes pe baricade!