Prima pagină » Eveniment-Social » Necesitatea construirii autostrăzii Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş prezentată de către rectorii celor cinci universităţi ieşene într-o scrisoare trimisă Consiliului Uniunii Europene
Necesitatea construirii autostrăzii Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş prezentată de către rectorii celor cinci universităţi ieşene într-o scrisoare trimisă Consiliului Uniunii Europene

Necesitatea construirii autostrăzii Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş prezentată de către rectorii celor cinci universităţi ieşene într-o scrisoare trimisă Consiliului Uniunii Europene

30 dec. 2020, 18:20,
în Eveniment-Social

Rectorii celor cinci universităţi ieşene au semnat o scrisoare deschisă privind necesitatea construirii autostrăzii Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş, documentul fiind trimis Consiliului Uniunii Europene.

Documentul a fost semnat de rectorii Dan Caşcaval (Universitatea Tehnică), Gerard Jităreanu (Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”), Tudorel Toader (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”), Viorel Scripcariu (Universitatea de Medicină şi Farmacie) şi Aurelian Bălăiţă (Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”).

Cei cinci rectori solicită respectarea legii 291/2018 privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni, precum şi finanţarea cu prioritate a acestui proiect.

„Este convingerea noastră că, alături de autostrada A7 care asigură conectivitatea pe axa Nord-Sud, autostrada A8 de la Iaşi la Târgu Mureş reprezintă o componentă strategică pe axa mediană Est-Vest, fără de care dezvoltarea economică a Regiunii Nord-Est a României şi atenuarea uriaşelor decalaje faţă de celelalte regiuni ale Uniunii Europene nu sunt posibile. Acest punct de vedere este susţinut şi de prezenţa acestor două obiective majore de investiţii pe coridoarele de transport TEN-T CORE, precum şi de includerea lor în Master Planul General de Transport al României”, afirmă reprezentanţii celor cinci universităţi în scrisoarea deschisă.

Rectorul Universităţii Tehnice din Iaşi, Dan Caşcaval, a declarat că era momentul ca universităţile să îşi afirme implicarea în viaţa socială şi economică a oraşului şi că ”în demersul lor nu există nicio valenţă politică, ci o dorinţă reală a tuturor ca acest obiectiv de investiţii să fie dus la bun sfârşit”.

„Iniţiativa colegilor mei materializează, în fapt, dorinţa firească, acută şi vitală pentru dezvoltarea Moldovei în ansamblu şi a Iaşiului, centru universitar şi cultural. Am discutat în prealabil conţinutul scrisorii transmise Comisiei de specialitate a Consiliului Uniunii Europene deoarece am dorit ca printre aspectele conţinute, foarte pertinente, să nu existe valenţe politice care să implice universităţile ieşene”, a mai spus rectorul Dan Caşcaval.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu avertizează că România se confruntă cu o situație de risc după incidentele cu drone. Ce spune despre posibilitatea unei escaladări
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a comentat incidentele din ultimele zile, în urma cărora trei drone au pătruns în spațiul aerian românesc și au fost doborâte de avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române. În opinia sa, astfel de episoade reprezintă un motiv de îngrijorare și impun o analiză atentă din partea autorităților. Traian Băsescu […]
Traian Băsescu avertizează că România se confruntă cu o situație de risc după incidentele cu drone. Ce spune despre posibilitatea unei escaladări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 iulie 2026
27 iulie 2026