Prima pagină » Actualitate » Nelu Tătaru, decizie asupra persoanelor asimptomatice: „Vor fi tratate la domiciliu sub supravegherea medicilor de familie”

Nelu Tătaru, decizie asupra persoanelor asimptomatice: „Vor fi tratate la domiciliu sub supravegherea medicilor de familie”

21 oct. 2020, 19:15,
Bianca Rebegea în Actualitate

După ce în ultimele săptămâni, rata de infectare a trecut de 3 la mia de locuitori în Cluj-Napoca, Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății, a făcut o vizită de urgență, în care a verificat situaţia Spitalului de Boli Infecţioase, dar şi a Spitalului Municipal.

Astfel, după ședința avută cu personalul medical, Nelu Tătaru a anunțat că au fost stabilite măsuri la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca.

În ceea ce privește paturile de la terapie intensivă, ministrul a arătat că:

“Sunt 52 de paturi de terapie intensivă. Avem spitalul Clujana cu 100 de paturi pentru patologie, simptomatologie medie şi 17 paturi pentru terapie intensivă, în acest moment fiind operaţionalizate doar 6”, a spus ministrul Sănătăţii în conferinţa de presă.

Nelu Tătaru va vizita spitalele din Sibiu și Brașov

Ministrul Sănătății și-a anunțat vizita, în cursul acestei săptămâni, și la Sibiu și Brașov, cu scopul evaluării situației.

“Revin de fiecare dată cu plăcere aici la spitalul de Boli Infecţioase din Cluj Napoca. Ei sunt eroii cei din linia întâi. Au intrat primii vor ieşi ultimii din această luptă. Am avut o discuţie cu personalul medical. Necesar, reevaluare la tot ce înseamnă tratament, reevaluare la protocoale, necesar de personal, necesar de medicamente şi o altă abordare în acest moment în pandemie”, a spus Nelu Tătaru în conferinţa de presă.

Nelu Tătaru a fost întrebat dacă există cazuri de infecţii nosocomiale ( acestea reprezintă infecţia apărută în spital la 48 de ore de la infectare pe parcursul spitalizării până la 30 de zile de la externare), iar acesta a oferit următorul răspuns:

“Noi avem în acest moment 346 de focare desfăşurate în spital de la începutul acestei pandemii cu 4825 de pacienţi care au fost în aceste focare. Evaluăm fiecare pacient. Avem în evaluare în acest moment tot ce însemnă DSP pentru fiecare spital în parte, pentru fiecare focar desfăşurat. Aştept o evaluare a acestui lucru”, a spus Nelu Tătaru în cadrul conferinţei de presă.

În legătură cu decontările de la CAS între pacienţii COVID şi pacienţii non-COVID, Nelu Tătaru a afirmat:

“Spitalele care sunt suport Covid au un decont pe cheltuiala efectivă. Chiar dacă au depăşit acel contract, vor fi plătiţi la cheltuiala efectivă.”

Asimptomaticii și oligosimptomaticii fără comorbidităţi vor fi trataţi la domiciliu. Ordonanță de urgență

Ministrul a anunțat că în cursul serii de joi, 22 octombrie, se va vota o ordonanță de urgență, care îi vizează pe asimptomatici și oligosimptomatici și se referă la faptul că aceștia vor fi tratați acasă, sub supravegherea medicilor de familie.

“Mâine seară, avem şedinţă de Guvern, vom avea o ordonanţă de urgenţă de modificare a legii 136 în care asimptomaticii şi oligosimptomaticii fără comorbidităţi vor fi trataţi la domiciliu sub supravegherea medicilor de familie. Organele de drept se vor asigura că se va rămâne la domiciliu, ca să îşi facă tratamentul pentru a-i proteja şi pe ceilalţi”, a mai precizat ministrul Sănătăţii.

În Capitală, spitalele au fost suplimentate cu 100 de paturi şi urmează şi alte spitale

“Am fost la Târgu Mureş unde am discutat o suplimentare de 20 de paturi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş. La nivel de Timişoara, unde am fost săptămâna trecută, intră în suport Covid Casa Austria unde avem 50 de paturi pentru simptomatologie medie şi 11 paturi pentru ATI. Avem acolo şi acea unitate mobilă, în curtea Spitalului de Boli Infecţioase cu cele 12 paturi terapie intensivă”, a declarat Nelu Tătaru în cadrul conferinţei de presă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Învățătoarea lovită de fulger a vorbit din salonul de spital. Primele mărturii după ce a supraviețuit tragediei: „Ei sunt îngerii mei”
Învățătoarea lovită de fulger, Dumitra Topolianu, a făcut primele declarații după ce și-a revenit în spital. Cadrul didactic le mulțumește elevilor și medicilor care i-au salvat viața și spune că își dorește să revină la catedră. Dumitra Topolianu, învățătoarea care a fost lovită de fulger în timpul unei drumeții alături de elevii săi, a făcut […]
Învățătoarea lovită de fulger a vorbit din salonul de spital. Primele mărturii după ce a supraviețuit tragediei: „Ei sunt îngerii mei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
31 iulie 2026
31 iulie 2026
Articole similare