Grădinița cu Program Prelungit nr. 29 Iași a organizat, joi, 15 iunie 2023, la Casa Corpului Didactic Iași, Conferința „Diseminare și impact proiecte Erasmus+ în domeniul educației timpurii”. În cadrul evenimentului au fost prezentate activitățile derulate în cele două proiecte Erasmus – „Democracy is the best control and supervision”și „Living with robots in the future” – implementate de grădinița ieșeană în perioada 1 septembrie 2020 – 31 august 2023
Scopul acestor proiecte este acela de a încheia, menține și consolida parteneriate care dezvoltă programe STEM, de a integra în programa școlară discipline și activități STEM. În prezent, oferta educațională a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 29 Iași s-a îmbogățit cu un club de robotică ce funcționează ca activitate opțională.
Noi experiențe Erasmus+
Prin intermediul „Democracy is the best control and supervision”și „Living with robots in the future” se vor iniția activități pentru promovarea și apărarea drepturilor și libertăților și asigurarea protecției copilului, în acord cu Convenția Națiunilor Unite, încurajarea și conștientizarea preșcolarilor cu privire la respectarea comportamentelor și normelor sociale. Exemplele de bune practici din cadrul celor două proiecte de schimb interșcolar prezentate au constituit o oportunitate excelentă de a împărtăși reprezentanților comunității educaționale ieșene rezultatele și beneficiile obținute în cele două parteneriate strategice.
Alte mobilități
Recent, 9 elevi și 3 profesori de la Colegiului Național Iaşi au participat la cea de-a doua întâlnire din cadrul proiectului Erasmus+ de parteneriat strategic între şcoli – „You Are the World, Choose to Make a Difference” – organizată de instituția parteneră, Lycée Climatique et Sportif Pierre de Coubertin din Font Romeu, Franța. În cadrul mobilității, participanții au creat scenete de teatru ce reflectă tema proiectului: promovarea unui mod sustenabil de viață.
Prin activități, elevii au fost provocați să identifice şi să înțeleagă în profunzime problemele ecologice ce amenință ecosistemul de pe Pământ. De asemenea, prin conceperea şi punerea în scenă a acestor secvențe dramatice, aceștia au ajuns să trăiască experiențe noi, au înțeles în mod autentic problematica mediului înconjurător.
Prin intermediul experienței, elevii au avut posibilitatea de a înțelege specificul peisajului și biodiversității mediteraneene (satul Puigcerda, Canet en Roussillon, Mont-Louis, acvariul Oniria).