Noi gropi au răsărit pe bulevardul Carol I din Copou. Zona de lângă linia de tramvai este brăzdată de șanțuri

Ce se întâmplă în Copou nu mai e „o problemă punctuală”, ci un manual viu de cum arată infrastructura când o lași să îmbătrânească până își dă duhul singură, iar tu vii periodic cu câte o lopată de asfalt ca să mimezi întreținerea. Iar imaginile sunt, sincer, mai grăitoare decât orice raport tehnic: șine crăpate, aparate de cale exfoliate ca o tablă ruginită, asfalt sfărâmat, gropi cât un crater vulcanic și apă murdară care stă în ele ca într-un experiment de geologie urbană.

Un bulevard universitar, dar cu infrastructură de muzeu
Carol I, Copou, zona Triumf — locuri care ar trebui să fie cartea de vizită a orașului. În schimb, arată ca un poligon de testare pentru suspensii auto și nervii vatmanilor. Gropile nu sunt doar gropi: sunt șanțuri longitudinale fix lângă șină, exact acolo unde orice tramvai își pune roata în cel mai vulnerabil punct.

Și da, riscul de deraiere nu e o metaforă. Când ai șină veche de 30 de ani, aparate de cale mâncate de timp și asfalt care se scufundă ca o plăcintă lăsată prea mult în cuptor, nu mai vorbim de „disconfort”, ci de hazard tehnic.

„Circulăm cu viteză redusă ca să nu deraiem”
Asta e replica secolului.
Un vatman spune, cu o sinceritate dezarmantă, că știe unde sunt problemele și încetinește ca să nu sară tramvaiul de pe șină.

Asta nu e normalitate.
Asta e procedură de supraviețuire.

Dacă un pilot de avion ar spune „știu unde sunt găurile în pistă și încetinesc ca să nu rup trenul de aterizare”, ar fi scandal internațional.
La Iași, e doar… sâmbătă.

Șoferii? Victime colaterale
Gropile de 20 cm adâncime sunt practic capcane de roți.
Dacă nu ești atent, rămâi cu mașina înfiptă acolo ca într-un cuib de viespi.
Și, desigur, bucățile de asfalt rupte rămân în groapă, ca o amintire a faptului că „s-a lucrat aici acum câteva luni”.

Intervenții? Da, sigur. Dacă nu e ger. Dacă nu plouă. Dacă nu ninge. Dacă…
CTP promite intervenții „în cel mai scurt timp posibil”, dar acest timp posibil pare să fie o entitate metafizică, dependentă de alinierea planetelor și de prognoza meteo.
Iar asfaltările făcute iarna sunt, știm cu toții, operații estetice cu termen de valabilitate cât o baterie de lanternă ieftină.

Și acum partea cea mai interesantă: Copoul nu e singur!
Situația e identică la rondul de la Tătărași Nord, acolo unde pleacă tramvaiul 11.
Acolo, aparatele de cale sunt atât de uzate încât par desprinse dintr-un film documentar despre URSS-ul anilor ’70.
Șinele trosnesc, asfaltul se rupe, iar tramvaiele trec cu viteza unui melc precaut, de teamă să nu se trezească într-o poziție artistică, dar nefuncțională, pe lângă linie.

Concluzia?
Infrastructura de tramvai din Iași nu mai e „veche”.
E epuizată.
E obosită.
E periculoasă.

Și, cel mai grav, e tratată cu soluții temporare, de parcă ar fi o țeavă care picură, nu un sistem de transport public pe care se bazează zeci de mii de oameni.

Dacă nu se intervine serios, nu cu petice, ci cu reabilitare reală, nu e vorba de dacă se va întâmpla un incident, ci de când.

Iar atunci, toată lumea va ridica din umeri și va spune:
„Știam că sunt probleme. Dar am circulat cu viteză redusă.”

Oriunde exista linie de tramvai, exista gropi. Tramvaiele trebuiesc scoase de pe strazi.

va comportati de parca nu a-ti mai vazut gropi pana acum.
interesant…