Prima pagină » Economic Local » Noi oportunități pentru consolidarea afacerii Antibiotice Iași pe piața internațională. Vizită la nivel înalt a 28 de ambasadori

Noi oportunități pentru consolidarea afacerii Antibiotice Iași pe piața internațională. Vizită la nivel înalt a 28 de ambasadori

13 mai 2022, 19:30,
în Economic Local

Diplomați ai 28 de ambasade din întreaga lume au vizitat vineri, 13 mai, compania Antibiotice Iași, una din principalele platforme industriale din regiunea de Nord-Est a României, o companie strategică pentru sistemul de sănătate românesc. Această întâlnire a fost un bun prilej pentru Antibiotice de a prezenta celor 60 de oficiali prezenți, demersurile și planurile ambițioase susținute de-a lungul timpului pentru a se dezvolta pe piețele internaționale.

Astfel, în prezent, afacerile pe piața internațională ale companiei reprezintă 40% din cifra de afaceri și sunt realizate în proporție de 35% pe piața Asiei, 23% pe piața Europei, 23% pe piața Americii de Nord, 8% în Orientul Mijlociu și Africa, diferența obținându-se în alte teritorii.

Ambasadori din țări precum: Canada, Elveția, Belgia, Danemarca, Spania, Serbia, Austria, Croația, Cuba, Indonezia, Maroc, etc. au aflat detalii despre diversitatea și complexitatea activității companiei, despre strategia și obiectivele de dezvoltare durabilă.

“Suntem onorați de această vizită pe care o considerăm o oportunitate în vederea dezvoltării si consolidării de parteneriate pe piețele externe. Prin țintele noastre ambițioase de internaționalizare, transmitem pieței că suntem pregătiți să relaționăm pe proiecte privind asimilarea de produse noi, superioare din punct de vedere terapeutic, produse noi cu tehnologii superioare, produse biologice, sau biosimilare și împreună cu parteneri importanți din piața farmaceutică, să reușim o poziționarea strategică a acestora în diferite piețe”, a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice.

În perspectiva următorilor opt ani, Antibiotice și-a propus dublarea cifrei de afaceri până la 1000 mil. lei, în condițiile creșterii valorii exportului la 50% din veniturile companiei și asimilării în portofoliu a 100 de produse noi (atât prin cercetare proprie, cât și achiziții de licențe).

Proiectele majore care vor determina această dezvoltare durabilă vor fi susținute de investiții de peste 100 mil. euro până în anul 2030, orientate spre dezvoltarea strategică și consolidarea businessului.

Un proiect ambițios este și INOVA a+, o platformă integrată de cercetare care presupune atât dezvoltarea și inovarea de produse valoroase viitoare cât și crearea de capacități noi de cercetare pentru abordarea de tehnologii noi, ca urmare a transferului cercetărilor academice la nivel industrial. Toate aceste demersuri vor consolida portofoliului Antibiotice cu noi produse vandabile și sustenabile pentru piața internă și internațională.

Adaptarea resursei umane pentru atingerea obiectivelor viitoare prin Academia a+, platformă de gestionare a carierei, menținerea certificărilor internaționale și standardelor de calitate, deschiderea de noi reprezentanțe internaționale precum și demersurile privind alinierea la practicile internaționale de sustenabilitate, reprezintă de asemenea, proiecte care susțin atingerea obiectivelor din planurile de dezvoltare strategică pe termen lung ale Antibiotice.

Această vizită diplomatică, inițiată de Ministerul Afacerilor Externe, este a treia pe care compania Antibiotice o găzduiește. De-a lungul timpului, atât în 2006 cât și în anul 2018, vizita a delegații numeroase de oficiali din ambasade străine au reprezentat importante ocazii de consolidare a cooperării și dezvoltării parteneriatelor internaționale ale companiei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Cristela Georgescu, audiată la DIICOT ca martor în dosarul lui Călin Georgescu. Procurorii verifică traseul banilor
Cristela Georgescu a fost audiată marți, 6 octombrie, la DIICOT, în calitate de martor în dosarul în care soțul său, Călin Georgescu, este arestat preventiv. Cristela Georgescu a ajuns marți dimineață la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, unde a fost chemată de procurori în calitate de martor în dosarul […]
Cristela Georgescu, audiată la DIICOT ca martor în dosarul lui Călin Georgescu. Procurorii verifică traseul banilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
07 octombrie 2026
07 octombrie 2026