Municipalitatea ieșeană a luat în calcul un proiect privind o serie de taxe pentru intrarea la muzeul pe care îl are în administrare. Astfel, Consiliul Local va stabili în ședința ordinară de astăzi taxele de vizitare a Muzeului Municipal „Regina Maria”.
Conform unui proiect de hotărâre, un bilet cu tarif normal va costa cinci lei. Pensionarii și posesorii de carduri Euro 26 cu vârsta de până la 30 de ani vor putea achiziționa un bilet cu trei lei, în timp ce un bilet pentru elevi și studenți va costa un leu.
Vor beneficia de gratuitate delegațiile oficiale și alte delegații cu caracter cultural. Gratuit intră și angajații rețelei muzeale, ai Ministerului Culturii și Identității Naționale, precum și posesorii de carduri ICOM. Acest lucru se aplică și elevilor și studenților români din afara granițelor țării, care sunt bursieri ai statului român. Gratuit intră și copiii preșcolari, cei cu vârsta până în 18 ani, care au nevoi speciale sau au dizabilități. De asemenea, și copiii cu vârsta până în 18 ani, cărora li se aplică măsuri speciale de protecție, și copiii cu vârsta până în 18 ani, pe perioada vacanțelor.
Facilități pentru categorii de vizitatori
Gratuitatea se aplică și posesorilor de carduri Euro 26, cu vârsta de până în 30 de ani. Aceștia au acces gratuit în fiecare zi de 26 a lunii, atunci când aceasta nu cade într-o zi când instituția este închisă pentru public. Aceștia pot intra în ziua imediat următoare a lunii, dacă 26 cade într-o zi când instituția este închisă pentru public.
Gratuit intră și adulții cu handicap grav sau accentuat și însoțitorii acestora, veteranii, invalizii și văduvele de război. De asemenea, intră gratuit și grupurile organizate de elevi, studenți sau militari în termen, în prima zi de miercuri din lună. Gratuitate au și toate categoriile de vizitatori de Ziua Națională a României și de Ziua Internațională a Muzeelor (18 mai). În plus, facilitatea se acordă și altor categorii stabilite de ordonatorul principal de credite