Local

O clientă a cumpărat o rochie din magazinul Mango din Iași! Când a plătit, a fost făcută de toată rușinea. Afacerea spaniolilor este pe pierderi

Publicat: 04 mart. 2021

O clientă a venit la Iași pentru cumpărături. A intrat în magazinul Mango, dar a fost supusă unor scene penibile. Vânzătorul i-ar fi reproșat că a schimbat etichetele de pe produse. Reprezentanții magazinului nu au lămurit situația. Au precizat că superiorii sunt plecați în străinătate

Magazinul de haine Mango, dintr-un centru comercial din Iași, a intrat în centrul atenției după ce o clientă a povestit că a fost jignită de vânzătorul care trebuia să încaseze banii de pe comandă. Totul s-a întâmplat la finalul lunii ianuarie 2021. Venită din Bacău, în vizită la Iași, Silvia S. a intrat în magazin. Atunci a observat o rochie, pe care a și probat-o. Prețul era de doar 79.99 lei. Când s-a dus să achite cumpărăturile, situația s-a schimbat. Ba mai mult, a fost acuzată că a schimbat etichetele de pe produs.

„Pe data de 31.01.2021 s-a întâmplat. Am intrat în magazin și am ales două rochii care erau expuse pe un stand. O rochie costa 79.99 lei. Când am ajuns la casierie mi s-a spus că, de fapt, costa 99.99 lei. I-am explicat vânzătorului că pe etichetă scrie clar că prețul este de 79.99 lei. Când a văzut că insist cu această explicație, mi-a spus că sunt clienți care schimbă intenționat etichetele. Și tot insista să-mi spună asta de față cu toată lumea din magazin.

Eticheta de pe produs era întreagă, nu avea cum să fie schimbată. Aici nu este vorba de bani, ci de atitudinea față de client. Dacă eticheta ar fi fost schimbată, ce legătură am cu asta? Ei trebuie să verifice marfa. Nu pot fi acuzată că aș fi făcut eu asta. Niciodată nu mi s-a întâmplat acest lucru. Am făcut o reclamație și la Protecția Consumatorului”, a precizat clienta magazinului Mango.

Reprezentanții magazinului Mango suțin că a fost o neînțelegere

Șefii magazinului Mango din Iași au transmis că sunt situații în care prețurile nu sunt actualizate la raft, în momentul în care se fac modificări, dar nu au transmis un punct de vedere oficial legat de situația prezentată.

„Voi transmite numărul dumneavoastră persoanelor care sunt în măsură să ofere un punct de vedere oficial”,a spus Raluca Tapalagă, șefa magazinului din centrul comercial. Până la închiderea ediției, Raluca Tapalagă a revenit cu un telefon și a spus că superiorii sunt plecați în străinătate. Magazinul Mango este prezent în mai multe localități din țară. Afacerea este administrată prin societatea Mango Garments Rom SRL. În firmă apare ca unic asociat compania spaniolă Punto Fa SL. Afacerea din România este condusă de Lidia Martinez Vicente, cetățean spaniol. În 2019, cifra de afaceri a firmei a fost de 56,9 milioane lei, peste 10 milioane de euro, pierderi de 615.535 lei, datorii de 22,7 milioane lei și un număr de 109 angajați. În trecut, clienții au reclamat și magazinul Douglas din același centru comercial.

Au fost reclamații la adresa magazinelor on-line

În edițiile trecute ale BZI a fost prezentată situația unei ieșence care a reclamat faptul că a fost păcălită, după ce a încercat să cumpere produse pe Facebook. Mihaela Geosanu a fost atrasă de postările de pe pagina „Haine Dante cu Stil”, în care sunt prezentate diverse articole vestimentare de sezon la prețuri pentru toate buzunarele. Deși erau câteva aspecte suspecte, printre care lipsa unui număr de telefon sau un site al vânzătorului, ieșeanca a făcut comanda când a văzut că pagina are peste 10.000 de like-uri și numeroase comentarii pozitive, însă făcute, cel mai probabil, în mod fictiv.

După ce a dat adresa completă și a confirmat comanda pentru care s-a solicitat suma de 170 de lei, ieșeanca a transmis pe Facebook, în ziua în care urma să ajungă curierul cu coletul, faptul că este disponibilă doar la un anumit interval orar, iar reprezentanții „Haine Dante cu Stil” i-au transmis că va fi sunată de curier. Două zile mai târziu, curierul era cu coletul la ușa ieșencei, la ora programată. În colet a găsit cârpe, nicidecum haina de blană comandată.





Comentarii
  • Nu e nici un pericol de faliment pentru firma Mango,au avut on line vânzări record, mai citiți dracului șin presa externă că o să vă treziți cu vreun proces pentru calomnie.

Adauga un comentariu