O firmă din București, Glucopro SRL, a cerut anularea unei licitații publicate de Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași. Este vorba despre cel care are ca obiect „Pompe de insulină și consumabile necesare funcționării acestora – Programul Național de Sănătate PNS 5 – Diabet Zaharat”. Acesta a fost estimat la aproape 4 milioane de euro, fără TVA.
Glucopro SRL, o firmă din București, a cerut anularea unei licitații publicate de Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași
Pe data de 3 martie 2026, Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași a publicat procedura de licitație pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Contractul scos la licitație a avut ca obiect furnizarea pompelor de insulină și a consumabilelor necesare funcționării acestora printr-un acord-cadru cu o valoare totală de 203.322.408 lei, fără TVA, adică aproape 4 milioane de euro.
Însă, pe data de 13 martie 2026, firma Glucopro SRL, administrată de Cosmin Dănuț Soare, a contestat procedura de licitație și a solicitat Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) suspendarea și chiar anularea acesteia.
„Solicităm în principal: suspendarea procedurii de atribuire până la data soluționării prezentei contestații. Obligarea Autorității Contractuale (Spitalul «Sf. Spiridon» Iași) la modificarea/completarea/revizuirea Documentației de atribuire, în acord cu cele solicitate prin intermediul prezentei contestații și, implicit, la publicarea unei noi documentații de atribuire modificată/completată/revizuită conform celor dispuse sau la publicarea unui anunț de tip erată, prin care să se aducă la cunoștința operatorilor economici modificările admise. În subsidiar – în ipoteza în care se consideră că nu se pot lua măsuri de remediere privind modificarea/completarea/revizuirea Documentației de atribuire, astfel încât aceasta să fie conformă cu principiile achizițiilor publice – solicităm ca, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016, să se dispună la anularea procedurii de atribuire”, a specificat administratorul firmei, Dănuț Soare, prin avocat Florin Dogaru, în contestație.
Firma anterior menționată a susținut că au fost impuse în documentația de atribuire condiții restrictive și nelegale.
„Rugăm Onoratul Consiliu să constate îndeplinirea condiției privind cazul temeinic justificat, prin prisma criticilor de nelegalitate și netemeinicie formulate în prezenta contestație, care demonstrează că cerințele supuse analizei mai jos sunt restrictive, abuzive, nelegale, nejustificate și lipsite de fundament, creând obstacole în asigurarea unei concurențe efective și reale între operatorii economici și încălcând în mod grav principiile achizițiilor publice”, mai este precizat în contestația trimisă către CNSC.
Conducerea unității medicale ar fi realizat caietul de sarcini „cu dedicație”
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/04/Spitalul-%E2%80%9ESf.-Spiridon-Iasi-face-angajari.jpg)
În aceeași contestație, redactată pe 52 de pagini, firma din București, Glucopro SRL, administrată de Dănuț Soare, a precizat că unitatea medicală, adică Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, ar fi realizat documentația de atribuire „cu dedicație”.
„Prin urmare, rugăm Consiliul să observe că, prin Documentația de atribuire, s-a restrâns artificial concurența, urmărindu-se favorizarea sau dezavantajarea nejustificată a unor operatori economici. Acest scop, dar și consecința evidentă a modului restrictiv și nejustificat de formulare a cerințelor sunt evidente și pot fi constatate la o simplă citire și analiză a prezentei contestații. În consecință, apreciem că, în speță, trebuie reținută existența cazului bine justificat, impunându-se a fi dispusă suspendarea Procedurii de atribuire, având în vedere că Autoritatea Contractantă îngrădește accesul operatorilor economici la procedura de achiziție prin prevederile abuzive și nelegale ale documentației de atribuire”, mai precizează în contestație Dănuț Soare, prin avocatul Florin Dogaru.
Conducerea Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași a respins acuzațiile aduse de firma din București, Glucopro SRL, administrată de Dănuț Soare.
„Cu privire la solicitarea de suspendare a procedurii, facem următoarele precizări: Autoritatea Contractantă (unitatea medicală) solicită respingerea cererii de suspendare a procedurii ca neîntemeiată. Lipsa unui caz bine justificat: contestatoarea se limitează la formularea unor afirmații generale privind pretinsul caracter restrictiv sau nelegal al documentației de atribuire, fără a demonstra în mod concret existența unor încălcări evidente ale legislației în materia achizițiilor publice care să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actelor autorității contractuale. Această solicitare de suspendare a procedurii nu cuprinde o justificare temeinică și nici indicarea vreunei pagube iminente cuantificată pentru contestatoare, care ar trebui prevenită”, a spus, în răspunsul trimis CNSC, managerul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, prof. dr. Vasile Daniel Timofte.
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins acuzațiile aduse de firma Glucopro SRL
Pe data de 8 aprilie 2026, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a trimis un răspuns prin care a respins contestația trimisă de Glucopro SRL.
„Raportat la normele redate, Consiliul observă că solicitarea de suspendare adresată de petentă (n.r. – Glucopro SRL) nu cuprinde concret o justificare concretă a sa și nici indicarea vreunei pagube inerente care ar trebui prevenită, argumentele expuse fiind de ordin general. În acest context, cele trei condiții impuse de legiuitor pentru admiterea unei cereri de suspendare nu sunt îndeplinite de solicitarea Glucopro SRL”, a precizat CNSC.
CNSC a specificat inclusiv faptul că, prin continuarea procedurii de licitație, nu este încălcat dreptul firmei din București să participe la procedură.
„Nu reiese de nicăieri că, prin continuarea procedurii, este încălcat vreun drept al reclamantei ori că s-ar produce un prejudiciu în patrimoniul acestuia. Unica pierdere a reclamantei, în cazul admiterii contestației sale și anulării procedurii de atribuire, o pot constitui cheltuielile aferente pentru elaborarea ofertelor și participarea la competiție”, a mai spus CNSC.
Trebuie spus că, după ce CNSC a respins contestația firmei din București, în cadrul procedurii de licitație, firmele pot depune ofertele financiare până la data de 11 mai 2026, ora 15:00.
Totodată, precizăm că firma Glucopro SRL, administrată de Cosmin Dănuț Soare, a fost înființată în anul 2024 și are sediul în județul Ilfov. În anul 2025 a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de 3.922.546 de lei, un profit net în sumă de 750.630 de lei și datorii totale de 1.261.128 de lei, cu 2 angajați.
Astfel, Glucopro SRL, o firmă din București, a cerut anularea unei licitații publicate de Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, însă CNSC nu a admis cererea, iar procedura va continua până la eventuala semnare a contractului.
203 milioane lei inseamna 40 de milioane de euro, nu 4.