Prima pagină » Local » O firmă din Cluj poate livra aparate noi pentru parcările din Iași! Unde vor apărea noile parcometre?
O firmă din Cluj poate livra aparate noi pentru parcările din Iași! Unde vor apărea noile parcometre?

O firmă din Cluj poate livra aparate noi pentru parcările din Iași! Unde vor apărea noile parcometre?

02 iun. 2022, 02:00, 1 ,
Vlad Rotaru în Local

O firmă din Cluj-Napoca va livra echipamente pentru parcările publice din municipiul Iași. Autoritatea locală va schimba mai multe parcometre instalate în zonele publice din oraș – investiție de 420 mii lei. Noile parcometre vor apărea în zona centrală a municipiului Iași

Firma Fast Park Co din Cluj-Napoca va livra mai multe parcometre pentru municipalitatea ieșeană. Firma din Ardeal a fost singura care a depus o ofertă la procedura lansată de Primăria Iași, investiția estimată fiind de 420 mii lei (85 mii euro). Primăria Iași va investi în 14 noi parcometre pentru parcările publice din municipiu, aparatele urmând a înlocui mai multe dispozitive ieșite din garanție din parcările publice cu plată din municipiul Iași.

O firmă din Cluj poate livra aparate noi pentru parcările din Iași

Firma din Cluj-Napoca a fost înființată în anul 2019. Societatea are ca obiect de activitate soluții integrate pentru parcări. În cursul anului 2021, a avut o cifră de afaceri de 3,1 milioane lei, un profit net de 110 mii lei și a înregistrat datorii de 1,2 milioane lei. Firma a avut în cursul anului 2021 un număr de numai 6 angajați. Oferta societății respective va fi analizată până la 26 septembrie 2022, după care ar putea fi acceptată.

Parcometre noi în zonele publice din Iași

Achiziția prevede furnizarea, montarea și punerea în funcțiune de parcometre în municipiul Iași, în calcul fiind luate 14 astfel de bucăți. În prezent, în municipiul Iași sunt 20 de parcometre montate în parcările publice cu plată. Dintre acestea, 10 au ieșit din garanție, acestea urmând a fi înlocuite cu altele noi. Alte patru bucăți rămase vor fi montate în alte zone din municipiul Iași. Parcometrele vor fi montate în zone precum parcarea de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, la Cinema Victoria, la Hala Centrală, dar și în alte parcări publice din municipiul Iași. Parcometrele pot fi folosite cu cardul bancar sau numerar

Regulament nou pentru parcările din municipiul Iași

Recent, Consiliul Local Iași a aprobat și un nou regulament destinat parcărilor publice și celor de reședință din oraș. Noul regulament prevede și sancțiuni pentru ocuparea abuzivă a locurilor de parcare publice. Cele mai mari sancțiuni le riscă șoferii care parchează pe locurile destinate persoanelor cu handicap. Aceștia se pot alege cu o amendă cuprinsă între 2.000 și 10.000 de lei.

„Contractele de închiriere asigură titularilor acestora locul de parcare în intervalul orar 16:00-8:00, excepție făcând zilele de sâmbătă și duminică și zilele de sărbători legale, când dreptul de utilizare este de 24/24 ore. Subînchirierea locurilor de parcare este interzisă”, se arată în noul regulament pentru parcările din Iași.

Noile aparate pentru parcări în Iași vor fi instalate imediat ce vor fi livrate.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 iulie 2026
18 iulie 2026