Eveniment-Social

O nouă ediție specială pentru Zilele Muzeului „Mihail Sadoveanu”, la Iași

Publicat: 03 nov. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
O nouă ediție specială pentru Zilele Muzeului Mihail Sadoveanu la Iași
Muzeul Național al Literaturii Române Iași a pregătit o serie de activități dedicate Zilelor Muzeului ”Mihail Sadoveanu”, organizate cu prilejul aniversării, în data de 5 noiembrie, a 142 de ani de la nașterea povestitorului (5 noiembrie 1880 - 19 octombrie 1961) și a 42 de ani de la inaugurarea muzeului din dealul Copoului

Zilele Muzeului „Mihail Sadoveanu”, la Iași! Muzeul Național al Literaturii Române Iași a pregătit o serie de activități dedicate acestor zile, organizate cu prilejul aniversării, în data de 5 noiembrie, a 142 de ani de la nașterea povestitorului (5 noiembrie 1880 – 19 octombrie 1961) și a 42 de ani de la inaugurarea muzeului din dealul Copoului

Muzeul Național al Literaturii Române Iași (MNLR) a pregătit o serie de activități dedicate Zilelor Muzeului „Mihail Sadoveanu”, organizate cu prilejul aniversării, în data de 5 noiembrie, a 142 de ani de la nașterea povestitorului (5 noiembrie 1880 – 19 octombrie 1961) și a 42 de ani de la inaugurarea muzeului din dealul Copoului. Evenimentul ajuns la ediția a XLII-a se va desfășura în perioada 4-6 noiembrie 2022 și va cuprinde un program cultural, detaliat mai jos.

Zilele Muzeului „Mihail Sadoveanu”, la Iași

Așadar, vineri, 4 noiembrie 2022, ora 10:30, „De ziua lui Sadoveanu – momente literare din opera sadoveniană, susținute de elevii Școlii Gimnaziale „Alexandru cel Bun” Iași (clasa a V-a C – prof. Mirela Cristian, clasele a VI-a B și VII-a C – prof. Beatrice Domnaru, clasa a III-a A – prof. înv. primar Ramona Blaga, clasa a III-a B – prof. înv. primar Daniela Iordăchel). Coordonatoare este prof. Beatrice Domnaru. Sâmbătă, 5 noiembrie 2022, ora 10:00, „Cum se face un manual” – atelier de educație muzeală, coordonat de Iunia-Maria Ștefan, educator muzeal MNLR Iași. Duminică, 6 noiembrie 2022, ora 11:00, Premierea câștigătorilorConcursului Național de Proză „Mihail Sadoveanu”, ediția a XIII-a, concurs ce are ca scop, încă de la prima sa ediție, să descopere talente literare și să susțină creația literară contemporană. La Muzeul „Mihail Sadoveanu”, oaspeții „vilei cu turnișor pătrat” din Copou sunt invitați și la vizitarea expoziției „Mihail Sadoveanu – autor de manuale școlare”, curatoriată de Lăcrămioara Agrigoroaiei, muzeograf MNLR Iași.

Este unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea

Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Pașcani, România – d. 19 octombrie 1961, Vânători-Neamț, Neamț, România) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români din prima jumătate a secolului al XX-lea, având o carieră ce se întinde pe parcursul a cincizeci de ani. Este cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice și de aventuri, deși autorul a creat pagini nemuritoare despre lumea țărănească din Moldova, despre natura României și a scris, de asemenea, reportaje și pagini memorialistice. Sadoveanu a fost unul din primii colaboratori ai revistei tradiționaliste „Sămănătorul”, înainte de a deveni un scriitor realist și adept al curentului poporanist reprezentat de revista literară „Viața Românească” .

Opera sa se poate grupa în câteva faze care corespund unor direcții sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă etapă sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele și povestiri, o a doua mitico-simbolică, din perioada interbelică, reflectată în romane precum „Creanga de aur” sau „Divanul persian”. În această etapă, acțiunea operelor sale are loc în general în regiunea istorică a Moldovei, cu teme preluate din istoria medievală și modernă timpurie a României, în romane precum „Neamul Șoimăreștilor”, „Frații Jderi” și „Zodia Cancerului”. Prin intermediul operelor, precum „Venea o moară pe Siret…”, „Baltagul” și alte scrieri, Sadoveanu acoperă o mai mare perioadă de timp, ajungând până în istoria contemporană, în care abordează și alte stiluri, precum romanul psihologic și naturalismul.

Ultima etapă corespunde realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care Sadoveanu va adera ideologic. Astfel, o nouă ediție specială pentru Zilele Muzeului „Mihail Sadoveanu”, la Iași.

Adauga un comentariu