News Flash:

O operatie in premiera pe Moldova

11 Aprilie 2008
8293 Vizualizari | 3 Comentarii
dr Paul Sarbu director medical la Spitalul de Urgente Sf Ioan
• Medici ortopezi de la Spitalul de Urgente Sf. Ioan si Spitalul Colentina din Bucuresti au efectuat, ieri, o operatie in premiera in Moldova • Unei tinere i-a fost implantata o proteza de sold drept, fara tija in femur, cu pastrarea masei osoase • Premiera consta in faptul ca medicii nu au mai taiat colul femural, asa cum se face in cazul implantului unei proteze clasice • Operatia s-a incheiat cu succes, iar starea post-operatorie a pacientei este stabila
 

Ieri, o echipa de medici ortopezi de la Spitalul de Urgente Sf. Ioan si Spitalul Colentina din Bucuresti a efectuat o operatie in premiera in Moldova. Unei tinere in varsta de 37 ani, din Iasi, i-a fost implantata o proteza de sold drept, iar premiera consta in faptul ca medicii au reusit sa pastreze osul, adica fara a taia colul femural. Inca de la varsta de 12 ani, Alina Toader a avut probleme de sold, iar in ultimul an a suportat dureri ingrozitoare. Operatia, care a durat doua ore, a fost efectuata de dr. Paul Sarbu, director medical la Spitalul de Urgente Sf. Ioan, impreuna cu dr. Misu Negrusoiu de la spitalul bucurestean, medicul anestezist Laura Ciuhodaru si alti medici si asistente de la Clinica de traumatologie-ortopedie din cadrul spitalului iesean.

Interventia a fost un succes, starea post-operatorie a pacientei fiind stabila. Dupa cum au afirmat medicii, dupa maximum o luna si jumatate, pacienta nici nu va mai simti ca are o proteza de sold. "Am solicitat sprijinul medicului Negrusoiu pentru ca are o experienta mare in astfel de operatii. Astazi (ieri - n.r.) am efectuat o operatie de artroplastie totala de sold cu pastrarea capitalului osos cat mai mult. De altfel, in asta consta si premiera. Am inlocuit articulatia soldului cu pastrarea osului, nu am mai taiat colul femural, ci l-am frezat. Proteza este una performanta si nici nu am implantat tija in femur. Operatia a fost o reusita si ne-a ajutat si faptul ca pacienta a venit din timp la medic. Astfel de proteze le punem la pacientii tineri, sub 40 ani. Deja avem trei pacienti cu astfel de implanturi", a declarat dr. Paul Sarbu. Proteza costa 3 mii Euro, dar pacienta nu va plati nici un leu, deoarece aceste proteze se achizitioneaza prin Programul National de Endoprotezare. Echipamentul pentru efectuarea operatiei a fost adus de la Spitalul Colentina din Bucuresti. "Avem 8 ani de experienta si putem spune ca rezultatele noastre sunt foarte bune. Speram ca aceasta proteza sa reziste in jur de 25 ani, fata de protezele clasice care rezista aproximativ 20 ani. O astfel de interventie are nevoie de un medic cu experienta pentru ca exista in timpul operatiei un moment critic pe care trebuie sa stii sa-l depasesti cu bine. Vorbim aici de o operatie foarte mare, de amploare, asemanatoare cu o interventie pe cord. Ca la orice operatie, exista si riscuri. In prima luna pot sa apara tromboflebita, riscul unei luxatii, infectia", a declarat dr. Misu Negrusoiu, de la Spitalul Colentina din Bucuresti.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

medici ortopezi spitalul colentina bucuresti
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (3)

Medic din canada.  | #33456
Felicitari Dr Sarbu, adevarul este ca medicii de valoare, competenti si harnici sunt izolati. La suprafata ies numai incompetentii, pilosii, medici impinsi de mama sau tata, cum este cazul umflatului Alexa.
Un bolnav  | #33457
L-am cunoscut pe domnul dr Sarbu acum 5 ani cand am fost adus cu salvarea in clinica, cu fracturi la ambele picioare. Este intr-adevar un mare domn si un mare profesionist. Fata de Alexa, care este ignorant, arogant, ciubucar, vorbeste foarte urat cu bolnavii si vorbeste urat in fata bolnavilor de colegii sai medici. Nu merita acest Alexa sa fie sef de clinica.
o pacienta  | #33459
L-am cunoscut pe dl.dr.Sarbu in urma cu o luna, cand am fost operata de dumnealui si vreau sa-l felicit pentru competenta , profesionalism si constiinciozitate, dar si pentru echipa sa. Pentru modul in care si-a ales si si-a format oamenii din echipa, care sunt cu totii extraordinari. Nu stiu numele tuturor celorlalti, doar al d-lui dr. Radu Bruja care este un om si un medic super. Inca o data felicitari d-lui dr. Sarbu si echipei.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1389 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013484 (s)