National

O ședință organizată de Consiliul Local Făgăraș s-a încheiat cu bătaie. Organele legii au fost chemate pentru a putea opri scandalul – VIDEO

Publicat: 02 nov. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
O ședință organizată de Consiliul Local Făgăraș s-a încheiat cu bătaie. Organele legii au fost chemate pentru a putea opri scandalul - VIDEO
Amplasarea unor poze pe panourile din oraș ar fi dus la bataia ce a avut loc la ședinta Consiliului Local Făgăraş

La nivelul unei instituții publice din Făgăraș a avut loc un eveniment nefericit. O ședință organizată de Consiliul Local Făgăraș s-a încheiat cu bătaie. Neînţelegerea care ar fi dus la declanşarea bătăii are la bază o serie de nemulţumiri stârnite în urma acţiunilor făcute de primarul municipiului Făgăraş.

„Niciodată, în ultimii 30 de ani, nu s-a întâmplat să intervină Poliţia în şedinţa Consiliului Local Făgăraş” au declarat membrii consiliului PNL Făgăraş.

Poliţia a fost chemată la faţa locului pentru a putea pune capăt scandalului. Potrivit informaţiilor furnizate de organele legii, mai mulţi consilieri au fost transportaţi la Spitalul municipal pentru a putea primi îngrijiri medicale.

Şedinţa încheiată cu bătaie la Consiliul Local Făgăraş

Ceea ce ar fi dus la degenerarea situaţiei din cadrul şedinţei ce a avut loc la Casa de Cultură din Făgăraş a fost amplasarea unor poze pe mai multe panouri stadale de la nivelul municipiului Făgăraş. Consilierii prezenţi la întâlnire au fost nemulţumiţi de alegerea făcută de primarul, Sucaciu Gheorghe, de a pune atât numele cât şi pozele pe panourile stradale din oraş a celor ce nu au votat pentru aprobarea a două proiecte. Scandalagii prezenti la ședință ar fi fost chemați chiar de primarul municipiului Făgăraș.

Într-o postare făcută publică pe Facebook, PNL Făgăraş şi-a declarat nemulţumirea cu privire la evenimentul ce a avut loc în cadrul instituţiei publice. Conform informaţiilor furnizate, patru membri ai consiliului au ajuns la spital. Tot aceştia au menţionat faptul că ideea a venit din partea primarului care chemase încă de dimineaţa oamenii implicați în bătaia generată.

Potrivit PNL Făgăraș, primarul SuciuGheorghe nu şi-ar fi îndeplinit principala îndatorire menţionată în Legea administraţiei locale. Aceasta precizează că orice primar „e obligat să vegheze la ordine şi linişte publică şi să asigure ordinea în şedinţele pe care le convoacă”.

La puţin timp după producerea inconvenientului au apărut şi primele imagini pe YouTube.

 

Primari implicați în scandaluri

Ținem să vă amintim că și în luna martie a acestui an un primar a fost implicat într-o bataie. În urma unei neînțelegeri, primarul comunei Tătăruși din județul Iași a agresat un consilier. Atacatorul nu se află la prima abatere de acest gen. Pe numele primarului au mai fost depuse alte două plângeri în trecut.

”Sunt situații care au pornit inclusiv de la secretarul Primăriei, ce refuză să vină la ședințe. Am vorbit și cu primarul și ne-am certat. De altfel, el m-a amenințat, m-a înjurat. I-am făcut o plângere penală la Parchet. Mai are un dosar deschis pentru amenințare și lovire. Mi-a dat peste mână și am scăpat telefonul. Este o plângere aflată acum în cercetare”, a declarat la acea vreme Vasile Giurgiuveanu, consilier local PNL.

Un caz asemănător a fost înregistrat și în urmă cu un an, când un primar a fost agresat de către un consilier local al municipiului Iași. De această dată, primarul nu a fost cel care a săvârșit agresiunea. Vasile Pipirig, atacatorul, a fost judecat de magistrații ieșeni, iar în urma sentinței, inculpatul a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare.

Și la nivelul municipiului Făgăraș a avut loc un eveniment neplăcut. O ședință organizată de Consiliul Local Făgăraș s-a încheiat cu bătaie.

Adauga un comentariu