O studentă la UMF Iași a fost condamnată de judecători după ce a provocat un accident rutier mortal în zona Copou. În urma impactului puternic, pietonul a fost transportat la spital, însă la scurt timp a decedat. Familia cere despăgubiri grele
Veronica Mădălina Iacobet este studenta de la Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Grigore T. Popa” (UMF) Iași, în vârstă de 23 de ani, care în urmă cu aproape 2 ani a provocat un accident rutier mortal. Dosarul a stat pe mesele instanțelor de judecată până acum, dar pare să fi ajuns la sfârșit. Familia bărbatului care a murit după tragedia din Copou a cerut despăgubiri însemnate, adică 100.000 de euro și 80.000 de euro, iar firma de asigurări Euroins trebuie să le achite. Cei din cadrul asigurărilor au contestat decizia anchetatorilor, iar magistrații au redus doar suma, care reprezintă cheltuielile judiciare.
O studentă la UMF Iași a fost condamnată de judecători după ce a provocat un accident rutier mortal
Veronica Mădălina Iacobet a provocat un accident rutier mortal pe Bulevardul Carol I, zona Copou. Aceasta era la volanul unui Volvo și avea peste 70 km/h, limita fiind de 30 km/h. Din nefericire, aceasta nu a observat pietonul care s-a angajat regulamentar în traversare, accidentându-l destul de puternic în zona capului. La fața locului au intervenit un echipaj de poliție și o ambulanță care a transportat victima la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași.
La scurt timp, persoana vătămată a decedat, leziunile fiind mult prea grave. Potrivit raportului medico-legal de necropsie, victima a avut o moarte violentă, cauzată de un politraumatism cu excoriații, echimoze corporale cu TCC și facial cu plăgi contuze, hematom epicranian, fractură craniană (calotă și bază craniu), hematom subdural, hemoragie subarahnoidiană, contuzie cerebrală, cerebeloasă și bulbo-pontină, traumatism toracic cu fractură claviculă stângă, fracturi costale drepte, contuzie pulmonară, ruptură parenchim pulmonar drept și hemotorax drept, traumatism membru superior drept cu fractură deschisă antebraț drept, traumatism bazin cu disjuncție simfiză pubiană și ruptură vezică urinară. Leziunile tanatogeneratoare s-au putut produce prin lovire, în cadrul accidentului rutier.
„La data 30.09.2021, în jurul orelor 01:40, inculpata a condus autoturismul marca Volvo XC 60, pe bulevardul Carol I, din direcţia Fundaţie către Rond Copou, pe banda doi de circulaţie, iar la trecerea pentru pietoni prevăzută cu indicator și marcaj din dreptul stației pentru mijloacele de transport în comun Universitate, pe fondul nerespectării regimului legal de viteză şi al schimbării benzii de deplasare prin încălcarea marcajului continuu de separare/preselectare a benzilor, nu a oprit şi nu a acordat prioritate de trecere numitului, pieton angajat regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal, de la stânga la dreapta conducătorului auto, fiind încălcate, în acest fel, prevederile art. 48 din OUG R și art. 121 din HG R, art. 77, alin. 1 şi 2, coroborat cu art. 79, alin. 2, lit. a din HG R, precum şi art. 135, lit. h din HG R, iar, ca urmare a impactului, victima a decedat ulterior la Spitalul Clinic de Urgențe «Sfântul Spiridon» din Iași”, au transmis magistrații Curții de Apel Iași.
Cine era pietonul?
Pietonul avea 20 de ani și era din Spania. Acesta era student la o universitate de prestigiu din Coruna, însă se afla la UAIC Iași, prin programul Erasmus. Tânărul era sportiv de performanţă, avea licenţă de salvamar şi preocupări în domeniul artelor plastice.
În timpul procesului, mama și sora bărbatului au venit la Iași, unde s-au constituit ca părți civile în proces și au cerut daune morale însemnate. Deși i s-a recoltat o probă de sânge și victimei și s-a constatat că avea o alcoolemie uriașă, de 2,47 g/l, nu influențează cu nimic ancheta, fiindcă s-a dovedit faptul că el s-a angajat regulamentar în traversare.
Astfel, Veronica Mădălina Iacobet a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare. Tânăra studentă a contestat decizia, pentru că ea susține că o parte din vină o avea și victima, deoarece nu a traversat regulamentar, dar anchetatorii au respins apelul, ca fiind nefondat.
De asemenea, mama tânărului care a murit a criticat decizia instanței, pentru că i s-a părut prea blândă pedeapsa aplicată inculpatei, dar nu a primit nici ea câștig de cauză, menținând sentința studentei la UMF.
Nu-i asa ca suna bine „studenta de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Iași” cand tu esti la… „Tehnica dentara” (3 ani)? Bine, plus Volvo XC 60 e ca si cum ai fi la „Medicina” (6 ani), nu?
Practic a fost mangaiata pe cap. Cum sa omori un om si sa nu faci o zi de puscarie?? Cand calci pedala si depasesti viteza legala, nu mai e “din culpa”.
Dar de fiul de interlop berehoi , rares berehoi criminalul cu Audi din Iași a fost condamnat ? pe 25 sep 2021 .baga samsarul de masini in spagi la judecatori
Era din Coruna spaniolul? Nu cumva din La Coruna de fapt? Jurnalistul specialist în geografie lovește din nou
EXECUTARE!
Vaca se uita în telefon, dadea mesaje pe FB etc. În zonă carosabilul este lat de 14 m, zona e luminata ca ziua , pietonul a traversat de la stânga la dreapta deci avea timp și putea să-l vadă Sentința este de 3 ani cu suspendare, CP prevede pedeapsa maximă de 5 ani, pietonul s-a angajat în fugă de la jumătatea drumului, a sperat că trece înainte și era și beat pulbere, de aia i-au dat 3 ani.
În acest caz judecatorii au fost corecți pt că nu au luat sau nu li s-a dat șpagă spre deosebire de cazul vandam și panțiru cand deși exista filmare preluata de camera de supraveghere ambientală în care se vede clar cum vandam borâtu se suie la volan, demarează în trombă spre panțiru bărâtu dar nu reuseste săl lovească, loveste în schimb alte două masini, cum să îl lase acasă pe vandabm borâtu când știau că deține în mod ilegal pistol cu glonț, armă letală ? Pute a corupție din avion, DNA ar trebui să se autosesizeze și să-i ia la întrebări pe judecătorii corupți dar ei au alte preocupări.
domn’vaca a inceput sa omoare oameni din avans. halate negre nu albe!
Jurnalistii lu peste prajit! Cand a fost condamnata? Dati „stiri” de acum o luna! Sa va fie rusine! Cine a condamnat-o? Judecatoria, Tribunalul, magazinul din colt? Halal „presa” mai faceti! Vai, mama voastra!
Duamna Puiu, sunteti la furat! Nu aveti nicio treaba cu meseria asta! Ar trebui sa agatati pixul in cui, ca sunteti paralela, duamna! Ce „stire” e asta, duamna?!?… Accidentul a avut loc acum 2 ani, duamna! Condamnarea a fost anul trecut, duamna! Asa se intampla cand au ajuns toti injinerii sa scrie prin gazete!…