Oana Sârbu vorbește despre începuturile ei în Italia și despre cum această experiență i-a modelat cariera și viziunea asupra meseriei de podolog și estetician. După ce a lucrat șapte ani în Italia, Oana a decis să se întoarcă în România pentru a aplica cunoștințele și abilitățile acumulate acolo.
Experiența ei a fost un amestec de provocări și descoperiri: de la orele lungi petrecute alături de un mentor, până la adaptarea la sistemul italian de saloane, care diferă mult de cel românesc. În acest timp, a înțeles cât de importantă este seriozitatea, punctualitatea și profesionalismul, valori care au devenit fundamentul carierei sale și care i-au permis să facă diferența în domeniul frumuseții.
Oana Sârbu vorbește despre începuturile ei în Italia
Oana Sârbu vorbește despre începuturile ei în Italia și rememorează cu sinceritate primii ani plini de muncă și determinare.
„Am lucrat în Italia șapte ani, apoi m-am întors în România ca să îmi dezvolt abilitățile pe care le învățasem acolo. Aveam senzația că inclusiv femeile de aici ar avea nevoie de mine. Dar toată lumea mă întreba: ‘Ce ți trebuie, de ce te-ai întors, n-ai ce face aici!’ și eu nu înțelegeam, cum adică? Când țara asta este atât de făină, de minunată, am venit să vă fac pedichiura, manichiura. Mă rog, în ani mi-am dat seama că am făcut cea mai bună alegere să mă întorc.”
Oana a lucrat alături de Ivano Burelo, un doctor podolog renumit:
„Am avut prilejul de a lucra câte 10 ore pe zi alături de un mare doctor podolog, Ivano Burelo, un om extraordinar. Alte fete dădeau bani să facă acest curs cu el, care dura doar trei-patru zile, iar eu am lucrat șapte ani și jumătate alături de el, de dimineață până seara, de luni până vineri. Aveam un contract de colaborare, iar sâmbăta mergeam la o casă de bătrâni și trebuia să le tai unghiile. Multe am văzut în viața mea.”
Experiența i-a oferit nu doar cunoștințe tehnice, ci și înțelegerea diferențelor culturale:
„În Italia nu e ca în România, să fie în același salon manichiura, pedichiura și coafor. Nu. Acolo e diferit. Într-un singur salon găsești manichiura, pedichiura, masaj, cosmetică și solar.”
Frumusețe și profesionalism
„Meseria asta este legată de tata. El a zis că dacă vin în Italia, o să fac o meserie frumoasă, că el nu mă lasă să fac curățenie. Am ajuns în Italia în 2000 și am fost pur și simplu la locul potrivit în momentul potrivit. Era august, iar în Italia toți sunt plecați la mare, la munte, orașul era gol. Inițial mi se părea că totul este mort, am zis că nu vreau să stau acolo mai mult de un an. Pe 1 septembrie, dintr-o dată, s-a deschis tot și am zis: ‘Ah, asta e orașul Torino, e foarte frumos’. Forfota începea în septembrie, iar asta m-a ajutat foarte mult. Am intrat cu tata într-un salon și ei aveau un mare deficit de personal, fiind august. Și aveau nevoie de oameni tot timpul. Eram 27 de fete în salonul ăla”, a spus ea.
În toți acești ani, Oana a realizat că punctualitatea și seriozitatea nu sunt doar calități personale, ci instrumente profesionale:
„M-au ajutat foarte mult punctualitatea, seriozitatea, profesionalismul, chiar foarte mult.”
De asemenea, diferențele între saloanele italiene și cele românești i-au oferit o perspectivă valoroasă despre cum să-și organizeze serviciile în România. Experiența acumulată în Italia a devenit fundamentul carierei sale, oferindu-i încredere să dezvolte metode profesionale de lucru și să inspire alte femei să își urmeze visurile.
Astfel, parcursul Oanei demonstrează cum dedicarea, perseverența și învățarea continuă sunt cheia succesului. Oana Sârbu vorbește despre începuturile ei in Italia ca despre momentul definitoriu al carierei sale.
Pentru mai multe detalii, urmăriți podcastul AICI!