Oana și Viorel Lis au fost loviți de greutăți. Soția fostului edil a mărturisit că îngheață în casă din cauza facturilor uriașe la energie, în timp ce problemele de sănătate ale lui Viorel se agravează.
Cu sănătatea fragilă și veniturile limitate, cei doi se confruntă cu o realitate dură. Facturile la energie electrică le-au destabilizat complet bugetul.
Oana și Viorel Lis, loviți de greutăți
Situația dramatică a fost recunoscută chiar de Oana, care a vorbit deschis despre sacrificiile pe care sunt nevoiți să le facă pentru a face față cheltuielilor zilnice.
„Înghețăm de frig în casă. Nu avem centrală, iar noi folosim ori caloriferul, fie aerul condiționat pe cald. Dar ne-a venit la curent câte 550 de lei pe lună, în ultimele două luni. Chiar râdeam ieri cu Viorel, că îmi tot spunea că închidea lumina la baie, închide caloriferul, ca să mai economisim.
I-am zis că îmi aduce aminte de mătușa mea din București, care, atunci când stăteam la ea, era tot la fel ca Viorel: era atentă să-mi zică mereu să închid lumina, să nu o las prea mult deschisă.
Acum i-am zis lui Viorel că da, trebuie să fim mult mai atenți, că sunt foarte scumpe facturile, dar mă și deranjează când îmi zice așa, că îmi amintește de perioada aceea, se declanșează acolo ceva”, a mărturisit Oana Lis, potrivit Spynews.ro.
Soția fostului edil spune că au ajuns să calculeze fiecare leu, iar orice economie contează. Chiar și așa, frigul din locuință le afectează starea de spirit și sănătatea. „
Ne e greu, dar încercăm să rămânem pozitivi”, a adăugat Oana într-o discuție cu apropiații.
Probleme de sănătate și facturi tot mai mari
În paralel cu dificultățile financiare, Viorel Lis continuă să se confrunte cu grave probleme de sănătate. Soția sa spune că lipsa căldurii nu este o opțiune, pentru că frigul îi poate agrava starea.
„Dacă nu dai drumul la calorifer, el, cum are imunitatea scăzută, imediat răcește, iar dacă răcim, dăm mai mulți bani pe medicamente decât am fi dat la factura de curent.
Deci nu ai ce să faci. Mă simt ca pe vremea lui Ceaușescu, că atunci era povestea cu mătușa”, a mai spus soția fostului edil.
Pentru Oana Lis, frigul și lipsurile aduc înapoi amintiri din copilărie, de pe vremea comunismului. „Mă simt ca pe vremea lui Ceaușescu”, recunoaște ea, comparând economia forțată de azi cu restricțiile de atunci.
Deși viața nu mai seamănă deloc cu perioada în care Viorel Lis conducea Primăria Capitalei, cei doi rămân uniți. Oana își dedică timpul îngrijirii soțului bolnav, iar fiecare zi este o provocare pe care încearcă să o depășească cu răbdare și umor.
Din nefericire, acum Oana și Viorel Lis se confruntă cu o situație dramatică.