Prima pagină » Actualitate » Oana Țoiu despre incidentul din Estonia ”Considerăm incidentul ca fiind intenţionat”
Oana Țoiu despre incidentul din Estonia ”Considerăm incidentul ca fiind intenţionat”

Oana Țoiu despre incidentul din Estonia ”Considerăm incidentul ca fiind intenţionat”

20 sept. 2025, 17:40, 6 ,
Redacția BZI în Actualitate

Ministrul de externe Oana Țoiu a declarat la CNN că Rusia încearcă să submineze solidaritatea NATO, dar de fapt obține efectul opus. Aceasta a precizat că a discutat cu omologul său de la Tallinn, Margus Tsahkna, despre încălcarea spațiului aerian estonian de către cele trei avioane rusești.

Oana Țoiu despre incidentul din Estonia

Oana Țoiu a declarat la CNN că intrarea avioanelor rusești în spațiul aerian estonian a fost „intenționată” și că un asemenea gest nu poate fi acceptat. Ea a evidențiat că Federația Rusă încearcă să fragmenteze unitatea NATO, însă efectul obținut este contrar, întrucât „suntem în strânsă legătură unii cu ceilalți”.

„Considerăm incidentul ca fiind intenţionat şi suntem clari cu privire la faptul că este inacceptabil. Rusia încearcă să submineze coerenţa NATO, dar cred că obţine exact opusul.” a declarat aceasta

Țoiu a adăugat că astfel de situații arată clar că hotărârea luată la summitul de la Haga, de a ridica cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB, a fost una corectă. Aceasta a subliniat că România și aliații săi grăbesc aplicarea sancțiunilor împotriva Rusiei.

Val de critici internaționale după ce trei avioane rusești au încălcat spațiul aerian estonian
Ministrul de externe al Estoniei, Margus Tsahkna, a calificat acțiunea Moscovei drept o provocare fără precedent, subliniind că Rusia a încălcat deja de patru ori spațiul aerian estonian de la începutul anului.

„Testarea tot mai intensă a limitelor și agresivitatea crescândă a Rusiei trebuie întâmpinate printr-o creștere rapidă a presiunii politice și economice”, a spus oficialul estonian. În urma incidentului, Tallinnul a convocat reprezentantul diplomatic rus.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris incidentul ca parte a unei campanii sistematice a Rusiei împotriva Europei și a NATO. La rândul său, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a catalogat intruziunea drept o „provocare extrem de periculoasă” și a cerut unitate deplină în sprijinul Estoniei, avertizând că Vladimir Putin testează determinarea Occidentului.

NATO răspunde intruziunii ruse din spațiul aerian estonian

NATO a anunțat vineri că a interceptat trei aeronave militare rusești care au traversat ilegal spațiul aerian al Estoniei, potrivit Ministerului de Externe de la Tallinn și unui purtător de cuvânt al Alianței Nord-Atlantice.

Trei avioane de vânătoare rusești MiG-31 au intrat fără autorizație în spațiul aerian estonian, deasupra Golfului Finlandei, și au rămas acolo aproximativ 12 minute. Secretarul general al Alianței, Mark Rutte, a descris reacția ca fiind „rapidă și fermă”.

Comisia Europeană a anunțat un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, menit să intensifice presiunea asupra Moscovei. Președinta executivului european, Ursula von der Leyen, a transmis că Uniunea va reacționa ferm la fiecare provocare și va investi în consolidarea flancului estic al NATO.

 

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță și de volumul real de activitate, nu doar după vechime sau statut profesional. Ideea a fost prezentată de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-un demers ce vizează reorganizarea și plata gărzilor medicale. Măsura, anunțată public la începutul lunii februarie 2026, urmărește să reducă discrepanțele dintre munca […]
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 martie 2026
28 martie 2026