Prima pagină » Sport » Oficial! Fanii, reprimiți pe Arena Națională. Care sunt primele meciuri cu spectatori în România după un an de absență
Oficial! Fanii, reprimiți pe Arena Națională. Care sunt primele meciuri cu spectatori în România după un an de absență

Oficial! Fanii, reprimiți pe Arena Națională. Care sunt primele meciuri cu spectatori în România după un an de absență

07 apr. 2021, 02:00,
în Sport

Ministerul Tineretului și Sportului a anunțat că primele meciuri din România cu spectatori în tribune vor fi cele găzduite de Arena Națională, din cadrul Campionatului European de fotbal. Partidele vor avea loc în iunie 2021.

„Ministerul Tineretului și Sportului marchează Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace printr-o veste îndelung așteptată: meciurile organizate pe teritoriul României în cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020 se vor defășura cu spectatori în tribune. Guvernul României s-a angajat să adopte legislația necesară, astfel încât meciurile din cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal Euro 2020 organizate în 2021 pe teritoriul României să se poată desfășura cu prezența în tribune a unui număr maxim de 13.000 de spectatori, reprezentând 25% din capacitatea tribunelor Arenei Nationale. Decizia Guvernului României este una justificată, pe fondul angajamentelor asumate de România, având în vedere că exista riscul excluderii din circuitul EURO, ca urmare a deciziei UEFA ca toate meciurile din cadrul turneului să se desfășoare cu spectatori, într-un regim controlat și sigur din punct de vedere al sănătății fanilor.

Angajamentele asumate de țara noastră au presupus investiții cu impact pe termen lung, care au sprijinit puternic economia, într-o perioadă dificilă. Dincolo de impactul economic, impactul asupra fenomenului sportiv, prin stimularea interesului public față de practicarea sportului și creșterea bazei de selecție pentru sportul de performanță au reprezentat argumente puternice în favoarea acestei decizii, alături de experiența acumulată cu prilejul organizării EURO 2020, care va permite organizarea, pe viitor, a altor evenimente importante, ceea ce va genera beneficii considerabile de imagine, pe termen lung”, a transmis MTS prin intermediul unui comunicat de presă.

Fani pe 25% din Arena Națională, se intră doar cu test la EURO

„Structura Locală de Organizare a EURO 2020 la București și Federația Română de Fotbal au pregătit un plan de acces al spectatorilor într-o proporție de 25% din capacitatea Arenei Naționale – locul unde vor fi găzduite cele 4 meciuri atribuite. Pilonii pe care s-a construit acest scenariu sunt:

1. Fiecare spectator va fi testat și/sau verificat în ziua meciului.
2. UEFA nu impune testare individuală, dar a dat ca exemplu planul suplimentar de la București, pe care îl susține și la care contribuie financiar.
3. Suporterii străini care și-au păstrat biletele sunt core fans, astfel încât îi interesează doar meciurile, nu turismul. Există, deci, o probabilitate extrem de redusă ca aceștia să stea mai mult de 48h pe teritoriul României.
4. Nu se creează precedent pentru alte evenimente, EURO având regim special. Este declarat eveniment „de interes public și de importanță națională” prin HG 1093/2013.
În această formă și cu aceste argumente, planul de acces al publicului în proporție de 25% este deja avizat de UEFA, Institutul Național de Sănătate Publică și a întrunit consensul Comitetului Interministerial EURO 2020, la ședinta din 3 martie 2021″, a mai anunțat ministerul.

Reacția lui Eduard Novak despre prezența fanilor pe Arena Națională

Ministrul tineretului și sportului Eduard Novak a vorbit și el despre prezența fanilor pe Arena Națională.

„Această decizie a Guvernului României vine să încununeze toate eforturile depuse până acum de țara noastră, atât din punct de vedere financiar, cât și uman și logistic. Avem șansa istorică de a fi parte a unui eveniment sportiv de anvergură și de a demonstra că ne putem onora obligațiile la cele mai înalte standarde de organizare și siguranță sanitară. Spectacolul sportiv rămâne o mare bucurie pentru noi toți, iar calitatea de organizatori este un motiv de recunoaștere a capacității noastre în acest sens, deci de mândrie națională”, a declarat ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak.

România a ratat prezența la EURO. Tricolorii ar fi jucat la București

Naționala României de fotbal a ratat șansa de a juca în fața fanilor tricolorilor, după înfrângerea din barajul cu Islanda. Astfel, Macedonia de Nord, Ucraina și Austria vor veni la București. Primul meci de la EURO, pe cel mai mare stadion al României, va avea loc pe 13 iunie, Austria – Macedonia de Nord. Urmează duelul de pe 17 iunie, dintre Ucraina și Macedonia de Nord, iar pe 21 iunie se va disputa Ucraina – Austria. Arena Națională va găzdui și o optime de finală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`