Prima pagină » International » Oficiali ruşi implicaţi în industria armamentului, în recrutarea militarilor, sancționați de Marea Britanie
Oficiali ruşi implicaţi în industria armamentului, în recrutarea militarilor, sancționați de Marea Britanie

Oficiali ruşi implicaţi în industria armamentului, în recrutarea militarilor, sancționați de Marea Britanie

30 nov. 2022, 21:00,
în International

Guvernul Marii Britanii a anunţat, miercuri, sancţiuni împotriva a 22 de oficiali ruşi implicaţi în activităţile industriei de armament şi în recrutarea militarilor ruşi pentru a fi trimişi să lupte în Ucraina, anunță Mediafax.

Printre oficialii sancţionaţi de Londra se numără vicepremierul rus Denis Manturov, responsabil de industria militară şi de echiparea cu armament a trupelor mobilizate.

Pe lista oficialilor sancţionaţi figurează şi zece guvernatori ori directori ai administraţiilor regionale din Rusia

A fost sancţionat şi Arkady Gostev, directorul Serviciului rus al Penitenciarelor, pe fondul informaţiilor privind trimiterea unor deţinuţi pe frontul din Ucraina în cadrul Grupului paramilitar Wagner. Pe lista oficialilor sancţionaţi figurează şi zece guvernatori ori directori ai administraţiilor regionale din Rusia, inclusiv din republicile Daghestan, Inguşetia şi Kalmikia, conform unui comunicat al Guvernului de la Londra, postat pe site-ul propriu şi vizualizat de agenţia MEDIAFAX.

„Decizia regimului rus de a mobiliza parţial cetăţeni ruşi a fost o încercare disperată de a-i ataca masiv pe ucrainenii curajoşi care îşi apără teritoriul. A eşuat. Astăzi, am sancţionat indivizi care au aplicat decizia de mobilizare parţială, trimiţând mii de cetăţeni ruşi să lupte în războiul ilegal şi oribil al lui Putin. Marea Britanie va continua să recurgă la sancţiuni şi va oferi susţinere Ucrainei pentru a-şi apăra independenţa”, a afirmat James Cleverly, ministrul britanic de Externe.

Până acum, Marea Britanie a sancţionat 1.200 de persoane şi 120 de entităţi din cauza invaziei militare ruse în Ucraina.

Grupul Wagner ar putea fi declarat organizație teroristă

Administrația Biden ia în considerare desemnarea Grupului Wagner, un grup militar privat rusesc, ca organizație teroristă străină, pe fondul eforturilor actuale de a impune costuri Rusiei pentru războiul din Ucraina, a declarat un oficial american, potrivit CNN.

Grupul este deja sancționat de SUA, dar administrația Biden are în vedere etichetarea sa ca organizație teroristă, pe fondul presiunilor – atât din partea ucrainenilor, cât și din partea Congresului – de a declara Rusia drept stat sponsor al terorismului, din cauza invaziei Ucrainei și a atacurilor constante asupra populației civile.

„În timp ce Ucraina continuă să ia avânt pe câmpul de luptă, președintele Putin și-a concentrat furia asupra populației civile din Ucraina”, a declarat secretarul de stat american Antony Blinken, într-o conferință de presă susținută miercuri, la reuniunea miniștrilor de externe ai NATO de la București, precizând că țintele lui Putin sunt căldura, apa și electricitatea.

„Această brutalizare a populației Ucrainei este barbară”, a spus Antony Blinken.

Conversațiile referitoare la Wagner au loc în prezent în cadrul unui grup restrâns de oficiali americani și nu a fost luată nicio decizie finală.

„Nu am discuții de confirmat în acest sens. Statele Unite vor continua să îi tragă la răspundere pe cei responsabili pentru săvârșirea războiului Rusiei împotriva Ucrainei”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat atunci când a fost întrebat despre aceste discuții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`