Două dintre cele mai importante instituții culturale, atât din Iași, cât și din România, Opera Națională Română Iași și Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași (Palatul Culturii), funcționează în continuare fără manageri desemnați prin concurs, situație care ridică semne de întrebare cu privire la interesul real pentru spațiul cultural. Ministrul Culturii, András István Demeter, spune că „trebuie să avem răbdare”.
Opera Națională Română Iași și Palatul Culturii rămân conduse de manageri interimari
Opera Națională Română Iași și Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași funcționează fără manageri desemnați în urma unui concurs, deși nu vorbim despre instituții marginale și nici despre un oraș periferic pe harta culturală românească. Ministrul Culturii, András István Demeter, susține că este vorba de o chestiune de timp.
După două concursuri consecutive fără rezultat la Operă și un concurs eșuat la Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, unde ambii candidați au fost respinși, situația pare să fi intrat într-o zonă de normalitate administrativă, cel puțin din perspectiva ministrului Culturii, András István Demeter.
András István Demeter, ministru al Culturii din partea UDMR, explică printr-o declarație – care spune mai multe prin ton decât prin conținut – că nu există nicio regulă conform căreia fiecare concurs trebuie să aibă un câștigător.
„În primul rând, nu am obligația să răspund la astfel de întrebări. În al doilea rând, nu scrie nicăieri că orice concurs trebuie să aibă, la final, desemnat un câștigător. Nu trebuie să ne pripim doar pentru a avea un manager desemnat prin concurs”, a declarat András István Demeter reporterilor BZI.
Mai mult, recomandarea adresată celor care se întreabă cât va mai dura această stare de provizorat este una simplă: „stați cu răbdare până la următorul concurs”.
Ministrul Culturii spune că avem nevoie de candidați mai bine pregătiți la următoarele concursuri
În aceeași intervenție, ministrul Culturii a mai transmis și că rolul său se rezumă la asigurarea integrității comisiei de jurizare, iar soluția pentru viitor ar fi o mediatizare mai puternică.
„Tot ce pot eu să fac este să mă asigur că avem parte de o comisie de jurizare integră, iar pe viitor vom încerca să mediatizăm mai mult aceste concursuri, astfel încât să se înscrie mai mulți candidați bine pregătiți. În acest caz, va câștiga cineva măcar adecvat, dacă nu cel mai bun. Eu consider că interimatele au funcționat destul de bine până acum”, a declarat András István Demeter.
Amintim că atât Opera Națională Română Iași, cât și Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași (Palatul Culturii) reprezintă două instituții recunoscute la nivel național și internațional și nu sunt doar simple structuri administrative care să poată funcționa, la nesfârșit, „din inerție”.
Ironia situației este că, în timp ce Iașul își revendică constant statutul de pol cultural major al României, două dintre instituțiile sale reprezentative sunt lăsate „în așteptare”, cu promisiunea unui viitor concurs și cu îndemnul oficial de a nu se pripi.
Se pare că, pentru ministrul Culturii, absența unui manager ales nu este o problemă urgentă, ci o chestiune de timp, răbdare și, eventual, de noroc. Până la următoarele concursuri, atât Opera Națională Română Iași, cât și Palatul Culturii rămân conduse de manageri interimari, în urma eșecurilor precedente.
Sa avem rabdare sa ce?se naste in 2 luni cite un manager stralucit pentru fiecare institutie?sau asteptam persoana potrivita?facem conditii pentru cine trebuie…nu e clar ca se pune politic iar vremea oamenilor capabili s a dus demult.Acu insigna si limba de partid trebuie sa ai iar cei doi interimari ling la psd si pnl fiecare unde are intrare.
De ani la rând politicul își împarte conducerile instituțiilor de cultură din Iași. Teatrul Național și Casa Studenților sunt a PSD-ului iar Palatul Culturii și Ateneul al PNL-ului. Astea cu concursurile, profesionalism, corectitudine, sunt doar abureli de ochii lumii.
Ferme 4ever