Ozana Barabancea a povestit că și-a împărtășit fiul, pe Andrew, după ce a făcut infarct, chiar la secția de Terapie Intensivă. Tânărul în vârstă de 24 de ani a îngrijorat pe toată lumea după ce a fost internat de urgență la sfârșitul lunii trecute. În prezent, Andrew Barabancea se recuperează în spital și cel mai probabil va fi externat săptămâna aceasta.
După ce a suferit un infarct la doar 24 de ani și a ajuns de urgență pe mâinile medicilor, Andrew Barabancea pare să se simtă acum mai bine și a oferit primele declarații despre ce s-a întâmplat. Tânărul este în continuare sub supraveghere medicală, se recuperează și a luat o decizie radicală, potrivit LPF.
Ozana Barabancea și-a împărtășit fiul după ce a făcut infarct
În data de 28 aprilie, Andrew Barabancea îngrijora pe toată lumea anunțând că a suferit un infarct la doar 24 de ani. Acesta a ajuns de urgență pe mâinile medicilor, a trecut printr-o operație, iar acum pare că se află în afara pericolului. Totuși, tânărul este în continuare sub supraveghere medicală, iar acum a luat o decizie importantă pentru viața sa.
Invitată într-o emisiune la Antena Stars, Ozana Barabancea a povestit despre momentele cumplite trăite, dezvăluind că se afla chiar lângă Andrew când a suferit infarctul și că ea a fost cea care a sunat la Salvare.
Vedeta a mai povestit că a reușit să-l împărtășească pe fiul ei chiar în secția de Terapie Intensivă, gest care a avut un impact profund.
„Eu și fiul meu trecem printr-o schimbare radicală. (…) Nu l-am întrebat de ce pe Dumnezeu (n.r. – de ce a făcut fiul ei infarct). Eu îi spun Lui Dumnezeu mulțumesc că eram de față și eu am chemat Salvarea. Îi mulțumesc Lui Dumnezeu că este viu. Eu personal am sunat de două ori la Salvare.
Am reușit să îl împărtășesc chiar la Terapie Intensivă și după ce l-am împărtășit a reușit să se ridice. Este o încercare, dar eu i-am spus fiului meu că este obligat să lupte, pentru că mie mi-au murit părinții când eu eram mică și nu am de gând să îmi îngrop copilul. El trebuie să mă îngroape pe mine, este mersul firesc al vieții, al lucrurilor.
Trebuie să fiu puternică, cel puțin în fața lui, pentru că eu sunt un exemplu pentru el și sora lui, la fel. Vom fi uniți, îl vom susține, îl vom ajuta”, a declarat artista la Xtra Night Show.
Cum a evoluat starea de sănătate a lui Andrew Barabancea
Ozana Barabancea a revenit cu noi detalii despre starea de sănătate a fiului ei, Andrew. Potrivit acesteia, tânărul a fost mutat pe salon, iar evoluția sa este îmbucurătoare. Cel mai probabil va fi externat chiar săptămâna aceasta.
„Andrew este din ce în ce mai bine. Deja astăzi s-a mutat la salon, suntem foarte fericiți. Se pare că săptămâna viitoare va merge acasă, va veni acasă. Avem nevoie de astfel de momente, probabil, Dumnezeu știe cum le rânduiește El, să ne mai oprim un pic să facem un popas și o introspecție asupra vieții noastre”, a transmis Ozana Barabancea pe rețelele de socializare.
Și Andrew a postat, chiar din spital, un scurt mesaj, atașând și două fotografii în care fumează:
„Poza e vintage. Ca și obiceiul. Un obicei vechi, o lecție nouă. Fiecare fum părea neimportant… până n-a mai fost.”