Prima pagină » International » Panică la bordul unui avion Air India! Aterizare de urgență în Phuket din cauza unei amenințări cu bombă
Panică la bordul unui avion Air India! Aterizare de urgență în Phuket din cauza unei amenințări cu bombă

Panică la bordul unui avion Air India! Aterizare de urgență în Phuket din cauza unei amenințări cu bombă

13 iun. 2025, 21:40,
Redacția BZI în International

Un zbor al companiei Air India, care urma să ajungă la New Delhi, a fost protagonistul unor momente dramatice vineri, după ce a fost forțat să efectueze o aterizare de urgență pe insula thailandeză Phuket.

Totul a început la scurt timp după decolarea cursei AI 379, care transporta 156 de pasageri și opt membri ai echipajului. La bord, un membru al echipajului a descoperit un bilet cu un mesaj alarmant, lăsat în toaleta aeronavei, care făcea referire la existența unei bombe la bord.

Aterizare de urgență în Phuket din cauza unei amenințări cu bombă

Aparatul de zbor s-a întors imediat pe aeroportul din Phuket, unde au fost mobilizate de urgență forțele de securitate, inclusiv genişti și echipe speciale de intervenție.

Pasagerii au fost evacuați, iar aeronava a fost supusă unor verificări amănunțite. După ore bune de căutări, autoritățile thailandeze au confirmat că nu a fost găsit niciun dispozitiv exploziv sau obiect suspect la bord.

În urma incidentului, zborul a primit undă verde să-și reia drumul către New Delhi în cursul după-amiezii. Autoritățile indiene au subliniat că, în ultima perioadă, companiile aeriene și aeroporturile din țară au fost vizate de un val alarmant de alerte false cu bombă – aproape 1.000 de mesaje și apeluri false primite anul trecut, de aproape zece ori mai multe decât în 2023.

Cutia neagră a zborului 171 Air India, descoperită la o zi după drama de la Ahmedabad

Într-o altă ordine de idei, reiterăm cum un accident aviatic cumplit a zguduit India. Un avion de tip Boeing 787 Air India, cu destinația Londra, s-a prăbușit la doar câteva secunde după decolare, distrugând un cartier rezidențial din Ahmedabad.

Cel puțin 265 de oameni și-au pierdut viața, într-una dintre cele mai grave catastrofe aeriene din istoria țării.

Dintre cele 242 de persoane aflate la bord (230 de pasageri și 12 membri ai echipajului), doar Vishwash Kumar Ramesh, un britanic de origine indiană, a scăpat cu viață. Acesta se afla pe locul 11A, lângă o ieșire de urgență, pe partea stângă a aeronavei. Supraviețuirea sa este considerată un miracol, având în vedere violența impactului.

Autoritățile indiene și internaționale investighează acum circumstanțele acestei tragedii, iar comunitatea globală a aviației privește cu îngrijorare acest nou dezastru care ridică semne de întrebare privind siguranța aeriană.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
SUA pregătesc execuția prin împușcare a lui Nidal Hasan. Pentagonul vrea ca momentul să fie transmis în direct
Statele Unite au programat pentru 3 decembrie execuția prin împușcare a lui Nidal Malik Hasan, condamnat pentru uciderea a 13 persoane la Fort Hood, în 2009. Pentagonul intenționează să permită publicului să urmărească evenimentul în direct. Statele Unite au programat pentru 3 decembrie 2026 execuția prin împușcare a lui Nidal Malik Hasan, fost maior al […]
SUA pregătesc execuția prin împușcare a lui Nidal Hasan. Pentagonul vrea ca momentul să fie transmis în direct

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
10 octombrie 2026
10 octombrie 2026