Stiri si curiozitati

Pașaportul simplu electronic. Valabilitate, taxe, documente necesare

Publicat: 13 mai 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Pașaportul simplu electronic. Valabilitate taxe documente necesare
Pentru pașaportul simplu electronic, contravaloarea este următoarea: 258 lei – pentru persoanele care au împlinit vârsta de 12 ani și 234 lei – pentru persoanele cu vârsta mai mică de 12 ani.

Pașaportul simplu electronic are o valabilitate diferită, în funcție de vârsta persoanei care îl solicită. Află, din acest articol, când expiră pașaportul, ce taxe trebuie să plătești pentru a-l obține și care sunt documentele necesare pentru eliberarea acestuia.

Pașaportul simplu electronic reprezintă documentul de călătorie, pe care îl pot obține cetățenii români, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de lege și nu se află în una dintre situațiile de suspendare a dreptului de a călători în străinătate. În cazul în care vorbim despre un ceatățean român, care și-a stabilit domiciul în străinătate, acesta poate depune cerere pentru eliberarea unui pașaport simplu electronic, însă cu menționarea statului în care își are domiciliul.

La depunerea cererii pentru eliberarea unui paşaport simplu electronic cu domiciliul în străinătate, actul de identitate (carte de identitate/ buletin de identitate) prezentat se retrage şi se transmite serviciului public comunitar pentru evidenţa persoanelor competente, iar paşaportul anterior se anulează şi se restituie titularului, scrie econsulat.ro.

un pașaport grena pe o hartă
Pașaportul simplu electronic reprezintă documentul de călătorie, pe care îl pot obține cetățenii români, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de lege și nu se află în una dintre situațiile de suspendare a dreptului de a călători în străinătate.

Pașaportul simplu electronic: Valabilitate și taxe

Pașaportul simplu electronic este valabil trei ani, în cazul minorilor cu vârsta sub 12 ani, cinci ani pentru persoanele cu vârsta între 12 și 18 ani și zece ani pentru cei care care au peste 18 ani. În privința pașaportului simplu temporar, valabilitatea este de 12 luni.

Potrivit Direcției Generale de Pașapoarte, dacă autoritățile competente constată că pașapoartele sunt deteriorate, distruse sau prezintă ștersături ori modificări operate fără drept, valabilitatea acestora încetează de drept. În legătură cu pașapoartele simple, eliberate înainte de punerea în circulație a pașaportului simplu electronic, acestea sunt valabile până la data înscrisă în fila informatizată.

Pentru pașaportul simplu electronic, contravaloarea este următoarea: 258 lei – pentru persoanele care au împlinit vârsta de 12 ani și 234 lei – pentru persoanele cu vârsta mai mică de 12 ani. Pațaportul simplu temporar costă 96 de lei, indiferent de vârstă. Plata se poate face la casieriile unităţilor CEC Bank, precum şi la staţiile de plată Selfpay ale CEC Bank, online, exclusiv prin platforma de plăţi virtuale Ghiseul.ro și prin mandat poștal (în curs de implementare).

De precizat este că pentru cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice/simple temporare cu menţionarea statului de domiciliu tarifele sunt aceleaşi. Însă, dacă vorbim despre cererile depuse prin intermediul misiunilor diplomatice, sumele care se plătesc sunt cele stabilite potrivit Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare.

o femeie la aeroport
Pașaportul simplu electronic este valabil trei ani, în cazul minorilor cu vârsta sub 12 ani, cinci ani pentru persoanele cu vârsta între 12 și 18 ani și zece ani pentru cei care care au peste 18 ani.

Documente necesare pentru pașaportul simplu electronic

În cazul persoanelor majore cu domiciliul în România, documentele necesare pentru eliberarea pașaportului simplu electronic sunt: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie (trebuie să fie însoțită de certificatul de naștere, în original) sau, după caz, buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate, în original.

De asemenea, mai este nevoie și de documentul care face dovada achitării contravalorii pașaportului, în original, sau documentul de plată editat pe suport hârtie conţinând toate informaţiile aferente plăţii efectuate prin mijloace de plată online, completat pe numele titularului și, dacă există, pașaportul anterior.

În cazul minorilor cu domiciliul în România, care au împlinit sau nu 14 ani, lucrurile se complică. Pentru a vedea care sunt documentele necesare în cazul acestora, apăsați AICI.

Vă reamintim că mai multe informații găsiți pe site-ul pasapoarte.mai.gov.ro. Aici puteți afla dacă pașaportul poate fi făcut în alt județ  sau în cât timp se eliberează pașaportul.

un avion în zbor pe un cer albastru
În cazul persoanelor majore cu domiciliul în România, documentele necesare pentru eliberarea pașaportului simplu electronic sunt: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie (trebuie să fie însoțită de certificatul de naștere, în original) sau, după caz, buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate, în original.
Adauga un comentariu